Primarul Gabriela Firea cere demisia ministrului Muncii, Violeta Alexandru

Primarul Gabriela Firea cere demisia ministrului Muncii, Violeta Alexandru
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, cere demisia ministrului Muncii, Violeta Alexandru, având în vedere cozile de la casele de pensii.

„Demisia! Urgent! Într-o ţară normală, ministrul muncii, care priveşte nepăsător cum românii sunt umiliţi la cozi kilometrice, ar fi fost demis pe loc. Ca semn că guvernul nu tolerează un astfel de comportament faţă de cetăţeni. La noi, guvernul PNL, care promite lapte şi miere, nici măcar nu poate administra treburile curente ale unor instituţii, la care apelează cetăţenii. Cum să ţii sute de oameni, la casele de pensii, în picioare, pe caniculă, fără un punct de prim ajutor, fără apă, fără o bună organizare în interior, astfel încât să nu se formeze cozi obositoare şi umilitoare”, scrie Gabriela Firea, luni, într-o postare pe Facebook.

ADVERTISING

Ea o acuză pe Violeta Alexandru că se ocupă mai mult de "campania electorală murdară" în loc să se intereseze de "siguranţa oamenilor care au nevoie de respect din partea ministerului pe care îl conduce".

"La orele în care aceşti cetăţeni cu drepturi erau umiliţi şi puşi în pericol, doamna ministru a şomajului şi umilirii pensionarilor, V Alexandru, dădea interviuri despre bârfe, mondenităţi, cancanuri. Cine cu cine, care cu care.. în politică! Se ocupa de campanie electorală murdară, în loc de viaţa şi siguranţa oamenilor care au nevoie de respect din partea ministerului pe care îl conduce. Încă! Fiecare zi scursă cu cel mai incompetent şi inuman ministru în fruntea Ministerului Muncii este o pată pe obrazul guvernului PNL şi a ţării!", mai scrie Firea.

ADVERTISING
https://www.facebook.com/gabifirea/posts/3339064016156382

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇