Această aventură l-a pus și pe președintele Iohannis, dar și România într-o poziție extrem de neplăcută, cu consecințe destul de mari, pentru că atunci când statele care finanțează practic NATO au agreat un proiect, să vii să te opui acestui proiect doar pentru că ai o țâfnă și o agendă personală, e pe principiul „n-am reușit să negociez pentru NATO. Vreau ceva la Uniunea Europeană”.
Aflat la ultima sesiune a Parlamentului European la Strasbourg, înainte de alegerile din iunie, eurodeputatul Eugen Tomac (PMP/ADU) a relatat cum și-a asigurat premierul Rutte sprijinul SUA pentru șefia NATO și cum a intervenit președintele Klaus Iohannis, cu sprijin de la doi lideri politici apropiați de Putin, Erdogan și Viktor Orban. Un gest neclar, care are consecințe pe termen mediu pentru România, spune Eugen Tomac.
Eugen Tomac, suntem în Franța, la Strasbourg. Pentru mine este al doilea zbor după ce România a intrat parțial în spațiul Schengen. Nici nu știu cum să exprim corect acest fapt. Cum ați venit acum în Franța? Ați întâmpinat vreo problemă? Știu că în Austria ați avut ceva probleme.
De două ori am călătorit spre Bruxelles în ultimele săptămâni, prin Viena, cu escală și de două ori am fost supus acestui control discriminatoriu, o măsură pe care nu înțeleg de ce Austria, în mod ostentativ, o menține la adresa noastră. Nu știu dacă același tratament îl aplică cetățenilor bulgari, dar este clar că la nivelul guvernului austriac există o politică asumată împotriva României.
Inclusiv prin aceste măsuri discriminatorii pe care le menține și după ce acest guvern a spus da, e în regulă, România intră în spațiul Schengen și aici mă tem că, de fapt, calculul politic a fost unul destul de cinic, atât pentru Viena, cât și pentru Comisia Europeană.
Trebuie să spunem asta, pentru că în cazuri similare, Comisia Europeană a fost extrem de fermă, extrem de dură și pe poziții pentru a apăra Tratatul.
În această situație, au aplicat jumătăți de măsuri și chestiunea aceasta mă deranjează profund, pentru că dacă suntem pentru a apăra principii și valori care definesc proiectul european, ele trebuiesc aplicate în mod unitar pentru toate statele membre, indiferent de vechime, indiferent de contribuția la bugetul Uniunii.
Pentru că aici discutăm despre principii și valori care sunt de nenegociat la nivel european și ele sunt cele care păstrează încrederea populație europene, indiferent de țara din care provin, în proiectul european. Și mie îmi pare rău, am discutat și cu comisara Johansson, și cu președinta Ursula von der Leyen de mai multe ori pe acest subiect. Îmi pare rău că Comisia nu a fost atât de fermă în a încerca să oblige Austria să respecte Tratatul. Existau foarte multe modalități prin care Austria putea fi constrânsă.
Eu am spus-o la momentul respectiv în procesul pe care eu l-am deschis la Curtea de Justiție a Uniunii Europene. Comisara pentru afaceri interne Johansson a spus că tot ceea ce reclam eu la Curtea de Justiție a Uniunii Europene este adevărat, că România este discriminată, că se încalcă acordul Schengen, că se încalcă tratatul de funcționare a Uniunii Europene.
Deci, pe acest palier, Comisia a fost corectă, însă politic cred că se puteau face mult mai multe, pentru că în cazuri similare, când au existat abuzuri sau asemenea forme clare de discriminare a cetățenilor europeni, Comisia a fost mult mai vocală.
Ați spus de Comisia Europeană, am vorbit de Austria. Totuși, Titulescu cred că spunea "dați-mi o politică internă bună, ca să am și o politică externă bună". Cum rămâne cu autoritățile din România, pentru că ele au acceptat acest Schengen parțial fără să stabilească un termen pentru Schengen-ul complet?
Dacă e să privim fondul problemei, dumneavoastră puneți absolut corect lucrurile în pagină, pentru că principalii responsabili pentru lipsa de acțiune, lipsa de viziune, lipsa de lobby politic, dacă vreți, aparțin statului român.
Am discutat în ultimii doi ani cu mai mulți foști miniștri de interne, cu mai mulți oficiali români care îmi spuneau că departamentul Schengen din Ministerul de Interne a avut în unele situații ani la rând când n-a făcut niciun fel de ședință, ceea ce arată cât de lipsit de implicare a fost guvernul, indiferent de culoarea politică, pe acest dosar.
Ceea ce mi se pare strigător la cer în condițiile în care noi pierdem anual miliarde de euro, pentru că nu facem parte din piața unică europeană. Mai mult decât atât, eu cred că președintele are un rol determinant în acest proces, pentru că negocierile politice majore, ce țin de dosare grele care privesc Uniunea Europeană, se fac în Consiliul European.
Miniștrii de interne, formal, implementează o decizie politică majoră. Or, amintesc aici, în decembrie 2011, Consiliul European a hotărât să dea o perspectivă de intrare clară în 2012 României și Bulgariei. Această decizie a fost reîntărită în Consiliul din martie 2012, cu un calendar clar pentru intrare aeriană și maritimă în octombrie și 1 ianuarie 2013 pentru intrarea terestră pentru ambele state.
Deci acolo s-a hotărât acest lucru. Există concluziile pe care le poate consulta oricine pe pe site-ul Consiliului European și eu le-am utilizat inclusiv în procesul pe care l-am deschis la Curtea de justiție a Uniunii Europene, însă președintele Iohannis, în mod de neînțeles, a refuzat să ducă acest subiect pe agenda Consiliului European, cu atât mai mult cu cât contextul ne favorizează să cerem mult mai mult sprijin și mult mai multă atenție și implicare. De ce?
Pentru că intrarea în Schengen a României, pe lângă faptul că repară o restanță majoră a Uniunii Europene, ajută enorm două state care sunt puternic lovite acum de Rusia, Republica Moldova și Ucraina. Singura piață de desfacere pe care o au este cea europeană.
Imaginați-vă, ce-ar fi fost dacă România ar fi fost în Schengen terestru, economic, și Republica Moldova și Ucraina n-ar mai fi avut această presiune cu care noi ne confruntăm în prezent în continuare, de la cerealele pe care le transportă prin România Ucraina, nemaivorbind de schimburile comerciale care afectează profund piața internă din Republica Moldova, pentru că acolo camioanele la ieșire din Republica Moldova stau o săptămână, la intrare.
Toate aceste lucruri produc costuri uriașe și eu am încercat să explic politic de ce noi trebuie să fim mult mai convingători. Avem suficient de multe argumente puternice.
Noi susținem aceste state să integreze în Uniunea Europeană, dar menținerea României în afara frontierelor Uniunii Europene produce efecte în lanț.
Dacă România nu a avut un potențial suficient de negociere și de presiune încât să intre complet în Schengen, are România acest potențial pentru a da șefia NATO? Președintele Iohannis nu a reușit, cum spuneți, în Consiliu, să preseze foarte mult această temă, dar iată că apasă pedala pentru conducerea NATO. Cum vi se pare acest lucru în tot acest context al războiului?
Nu știu care este raționamentul pentru care președintele Iohannis a intrat în această aventură. Cert este că această abordare pe care o are aduce foarte multe deservicii României pe termen mediu și pe termen lung, pentru că întotdeauna am fost acuzați că nu suntem consecvenți și avem o politică externă și de apărare care pot suferi devieri.
Din acest punct de vedere, cred că domnul președinte Iohannis nu înțelege câte deservicii aduce României această abordare pe care o are, pentru că s-a trezit într-o situație absurdă, să fie susținut de doi politicieni din NATO care au un dialog mai mult decât privilegiat cu Putin, într-un context în care NATO este ferm angajată să susțină Ucraina, să reziste în fața agresiunii rusești. Mai mult decât atât, este și un gest de un ușor dispreț față de aliatul nostru strategic, Statele Unite, fără un acord și o consultare cu Biden.
Și eu nu cred că a avut acest acord, pentru că din surse sigure, de aici, de la Bruxelles, subliniez foarte sigure, de la cel mai înalt nivel, știu foarte bine că premierul olandez Rutte, încă din ianuarie 2023 a avut un accept verbal din partea președintelui Biden pentru a se angaja în această competiție, pentru că lucrurile sunt într-o continuă evoluție, chiar și atunci când par foarte sigure.
Am urmărit foarte atent acest dosar, dacă vreți, inclusiv această intrare parțială a României în Schengen are legătură cu NATO, pentru că premierul Rutte, cel care 10 ani de zile a blocat prin veto-ul Olandei extinderea spațiului Schengen, și-a dorit ca acest dosar să se închidă.
Am urmărit dezbaterile aprinse din Parlamentul olandez, pentru că în Olanda acest subiect privind extinderea Schengen și blocarea României și Bulgariei a fost ani de zile un subiect de top, de interes major. Or, acolo dezbaterile au durat după miezul nopții, într-o sub-comisie unde un secretar de stat a spus că Olanda nu mai are obiecții față de extinderea spațiului Schengen.
Din păcate, această aventură l-a pus și pe președintele Iohannis, dar și România într-o poziție extrem de neplăcută, cu consecințe destul de mari, pentru că atunci când statele care finanțează practic NATO au agreat un proiect, să vii să te opui acestui proiect doar pentru că ai o țâfnă și o ai o agendă personală, e pe principiul „n-am reușit să negociez pentru NATO. Vreau ceva la Uniunea Europeană".
Așa și-au dorit și PSD, și PNL să își amețească propriul electorat în București cu un candidat venit de nicăieri, care nu s-a lipit și a fost sabotat. Așa va păți și președintele Iohannis.
Klaus Iohannis pare a recurge la un argument pe care îl consideră puternic și anume geografia. A și spus-o," vreau o funcție cheie în Uniunea Europeană, pentru că Estul este subreprezentat la nivelul funcțiilor înalte". Simțiți acest lucru în Parlamentul European, că există o Europă cu două viteze, Uniunea cercurilor concentrice, că Estul este ținut cumva în inferioritate?
Simt că nu suntem destul de pregătiți pentru a ne impune și a ne bate cu argumente convingătoare pentru lucrurile pe care le putem oferi. Încă nu avem acest potențial, deși puteți observa că inclusiv în Parlamentul European, colegi care fac performanță și sunt foarte buni pe dosare grele pe care le-au gestionat, au făcut-o pe cont propriu, nu au avut niciun fel de suport din partea statului român.
Apropo de procesul deschis la Curtea de justiție a Uniunii Europene, peste 11 miniștri de interne din Uniunea Europeană au validat ceea ce am făcut prin adrese scrise. Guvernul României nu a avut niciodată niciun interes, n-am avut niciun fel de dialog pe acest subiect cu niciun ministru sau premier de la București, ceea ce arată foarte mult cât de bine ne putem poziționa și pregăti pentru a fructifica oportunități. Asta, pe de o parte.
Acest argument nu stă în picioare sub nicio formă și vă explic de ce. O altă țară la fel de expusă ca noi este Polonia, de ce nu și-ar dori ministrul de externe polonez, de exemplu, să viseze la această poziție? Sau chiar fostul președinte al Consiliului European, premierul Tusk, în condițiile în care Polonia a alocat 4% din PIB pentru apărare și a cheltuit 4% pentru apărare.
Noi în continuare trăim cu această lozincă pe care o aplicăm din 19090 până în prezent. Au anunțat angajament de 2,5% din PIB pentru apărare, într-un context extrem de complicat, sensibil și plin de provocări, și au cheltuit 1,6% din PIB pentru apărare, transferând parte din buget pentru pensii speciale. Sunt niște realități care se bat cap în cap.
Să nu credeți că ambasadele de la București nu văd acest lucru și nu raportează acasă. Toată lumea știe exact cum, de fapt, stau lucrurile și de aceea este important să accelerezi și să soliciți ceva ce este și realist.
Să vii cu asemenea situație politică internă și cu o asemenea abordare, te pui într-o situație nepotrivită și, repet, dincolo de Iohannis, care este președintele României, astăzi discutăm despre efectele pe care această acțiune, neinspirată din punctul meu de vedere, produce efecte pe termen mediu și pe termen lung pentru România. Și asta este de de neacceptat, pentru că noi într-adevăr avem nevoie în continuare de asistență puternică. Avem nevoie, subliniez, de consolidare continuă în fiecare zi a parteneriatului pe care îl avem cu Statele Unite ale Americii.
Militarii prezenți pe teritoriul României, în clipa de față, militari americani, sunt militari veniți în baza acordului bilateral, prin parteneriatul strategic pentru secolul 21, semnat de președintele Băsescu și președintele Obama în 2011, atunci când s-a stabilit și instalarea scutului antirachetă de la Deveselu, care dă foarte multe frământări de cap la Moscova mod constant. Deci, noi nu avem decât să fructificăm acest parteneriat, să îl consolidăm și, evident, să fim predictibili.
Și poate să ne consolidăm infrastructura militară, pentru că, din câte știu eu, nici proiectele noastre în acest domeniu nu prea au avut șanse de succes nici la Comisie, pentru că au fost scrise precar.
În primul rând, trebuie să alocăm resurse interne. Tratatul NATO spune foarte clar că orice țară membră NATO agresată are obligația câteva luni de zile să se poată apăra până când vin aliații. E un scenariu absurd care nu se va întâmpla, dar trebuie să luăm în calcul în perspectivă orice scenariu, pentru că nimeni n-a crezut că Rusia poate declanșa un asemenea conflict militar în Europa.
Și iată că s-au împlinit deja mai bine de doi ani de când Rusia, zi de zi, omoară oameni nevinovați în Ucraina. Tăcerea președintelui Iohannis și impusă instituțiilor statului a fost una păguboasă pentru România, pentru că a lăsat frâu liber dezinformării și tuturor propagandiștilor pro-ruși, care nu mai au nicio perdea în a deforma realitatea cu privire la situația de pe frontul din Ucraina.
Am ajuns în situații absolut incredibile, cu oameni politici, cu pretinși jurnaliști care spun că se impune imediat pacea. Că Ucraina trebuie să abdice. Asemenea scenarii sunt extrem de periculoase și România avea nevoie de o infrastructură de reziliență pe dezinformare, rapid creată.
Or, noi nu am văzut niciun fel de inițiativă pe această dimensiune, cu atât mai mult despre nevoia de a înzestra armata și a o pregăti. Pentru că, dincolo de orice, industria militară a României trebuia acum să înflorească. Pentru că o țară, cum geografic spune președintele, este avantajată din punct de vedere al securității pentru a solicita ceva NATO, noi trebuie să livrăm în continuare. În primul rând pentru a fi România în siguranță.
Cum vă explicați faptul că la doi ani de război, Rusia își întărește agresiunea în loc să fie învinsă? În primele luni, după cum știți, toată lumea lua peste picior armata Rusiei. Și azi Rusia și-a întărit aceste rețele de propagandă și de fake news în multe state europene. Care să fie explicația, o slăbiciune a Vestului sau e Putin mai puternic decât am fi crezut?
În primul rând, sentimentul meu este că percepția despre Rusia în vest, în general, în clasa politică, este greșită și aici nu discutăm de structurile militarizate, pentru că ele au o imagine destul de clară, dar decidenții politici au o imagine complet greșită despre Rusia. Și atunci când îți construiești întreaga retorică plecând de la o percepție greșită asupra Rusiei, evident că pot apărea erori de parcurs. Și asta se întâmplă inclusiv în cazul Ucrainei.
Rusia, în ultimii doi ani de zile, și-a așezat economia pe o economie de război, peste 40% din bugetul Federației Ruse este canalizat pe economia de război, ceea ce arată foarte clar că la nivel de decizie politică, Putin este total angajat doar pe această direcție și în rest nu-i mai pasă de nimic. N-au probleme cu sănătatea, cu foametea, cu locurile de muncă.
Nu există alt subiect pe agenda lor, decât războiul din Ucraina.
Este ușor pentru un autocrat să fie cu un pas înaintea democrațiilor în acest aspect.
Evident, pentru că acolo se ia o singură decizie dintr-un singur punct de decizie, în comparație cu democrațiile occidentale, care au nevoie de multă dezbatere, au nevoie de transparență, au nevoie de coeziune, au nevoie de majorități. Uitați-vă, cazul din Statele Unite este elocvent din acest punct de vedere.
Cât a durat pentru un vot.
A durat mult și mai mult decât atât a fost extrem de nepotrivit contextul, pentru că o miză uriașă pentru securitatea Europei a fost transformată într-un subiect de politică internă.
Ceea ce convine Moscovei foarte mult?
Cum îi convine și conflictul din Orientul Mijlociu, care a prins o nouă amploare extrem de periculoasă. Totul convine Moscovei și Moscova este specializată și a investit resurse uriașe.
Eu tot timpul asta le spun colegilor occidentali, că trebuie să privească Rusia ca pe o mașinărie de război care investește în propagandă, în dezinformare, pentru că scopul Rusei este să slăbească încrederea cetățenilor în proiectul european, în democrație, pentru a putea mai ușor diviza, manipula. Acum nu mai ocupă țări, acum cumpără posturi de presă, cumpără oameni politici pe care îi influențează. Toată retorica aceasta pretins suveranistă este de fapt o campanie mascată de propagandă a Kremlinului în inima Europei și toate aceste lucruri trebuiesc văzute cu claritate, cu multă seninătate și combătute cu instrumente mult mai ferme și mult mai eficiente.
Transcriptul interviului a fost realizat cu aplicația Vatis Tech