Undeva la jumătatea anului viitor probabil că PNL și PSD se vor despărți și se vor acuza reciproc pentru ratarea PNRR. Până atunci vor încerca să controleze justiția, să pună presiune pe presa independentă, pe societatea civilă. După alegeri nu vom avea un guvern atât de puternic încât să meargă înainte cu tipul acesta de guvernare și de acolo vom putea începe să construim, afirmă Ovidiu Voicu, director executiv al Centrului pentru Inovare Publică.
Într-un interviu pentru spotmedia.ro, Ovidiu Voicu a vorbit despre felul în care partidele pot ascunde folosirea banului public, dar și despre exigențele noastre scăzute: “Cu excepția partidelor și bisericilor, toate celelalte trebuie să spună exact cum au cheltuit pe contracte cu diverse entitați, că să știm cine sunt până la urmă interesele pe care partidele le-ar putea aduce la guvernare”.
UDMR este cel mai toxic partid din Parlament, iar în noua alianță cu PSD, partidul mai retrograd arată a fi PNL. PNL a cunoscut un proces rapid de baronizare. Este chiar mai mult decât PSD în acest moment un partid al grupurilor de interese locale. Iar Clotilde Armand are vederi foarte iliberale, mai aproape de domnul Orban al Ungariei.
Banul public este sifonat prin cele mai variate metode cu putință și nimeni nu poate spune că nu știe. Și totuși, sunt votate aceleași partide, aceiași politicieni. Ce spune asta, de fapt, despre noi, despre așteptările noastre ?
Uneori e sifonare, adică trecerea banilor în buzunare private, sau pur și simplu incompetență.
Avem o vorbă în popor: a furat, dar măcar a făcut ceva.
Asta cred că se leagă de încrederea foarte scăzută și așteptările joase pe care le avem de la politicieni, dar și de un deficit de educație, de cultură civică pe care nu reușim să-l depășim pentru că nici nu facem eforturi reale de a crește gradul de educație civică politică a cetățenilor din România.
Avem așadar un nivel foarte scăzut de exigență privind gestionarea banului public.
Da, nu avem încredere în instituțiile publice și în politicieni că pot să facă ceva mai bun. Ne așteptăm ca ei să încerce să fure fără să facă mare lucru.
Marian Vanghelie, pe vremuri, a emis o “maximă”: aștia nici să fure nu știu. Deci cu atât mai puțin să facă niște lucruri cu banii respectivi.
Trebuie să spunem că totuși am avut un progres evident în ultimii ani, ultimele decenii, vedem că România e mult diferită, mai ales în polii de dezvoltare. Dar lucrurile par să stea pe loc în zonele mai sărace.
Vă întrebam ce vrem, de fapt, pentru că vedem cum un politician din garda nouă, Clotilde Armand, recurge la o metodă împământenită de cei hârșiți în rele, adică dă tuturor, fără niciun criteriu în afara domiciliului, câte un voucher de 1.000 de lei. Oare a constatat că asta dorește electoratul, chiar într-una dintre cele mai bogate zone din țară?
Parțial, da. Într-adevăr este o așteptare din partea electoratului să se dea, poate nu neapărat electoratul cel mai fidel USR sau doamnei Armand. O așteptare “dresată” în timp de către practicile politicienilor.
Dar mai cred că în acest caz, al Primăriei Sectorului 1, cea mai bogată din țară, vorbim de foarte multă incompetență. De 2 ani primăria este într-un blocaj, într-o luptă oarbă între majoritatea din consiliu și doamna Armand.
Iar doamna Aramand este o o dezamăgire maximă, pentru că se arată incapabilă să găsească metode politice de a depăși acest blocaj. În același timp, se arată o persoană cu vederi foarte iliberale, mai aproape de domnul Orban al Ungariei decât de o persoană democratică.
De ce?
Pentru simplul motiv că în fața unei majorități de altă culoare, tot ceea ce face este să blocheze, să refuze să pună în aplicare legea.
Are peste 30 de hotărâri de consiliu pe care refuză să le pună în aplicare. Să ne imaginăm ce ar spune USR, dacă mâine guvernul ar spune: nu mai vrem să aplicăm legile.
De altfel, tot USR a făcut o sesizare penală împotriva domnului Ciucă, pentru că guvernul refuză să aplice legea electorală și nu organizează alegeri în sectorul 5. La sectorul 1, doamna Armand refuză să aplice legile sectorului, adică hotărâre de consiliu.
Mi se pare chiar mai grav decât incompetența cu care aruncă niște bani pe fereastră.
Recenta anchetă Recorder a readus în discuție subvențiile din bani publici pentru partide și felul în care sunt folosite. Ar trebui ele desființate?
E tiparul de care ne tot lovim: o idee bună prost aplicată. E bine ca partidele politice să primească subvenții publice pentru a le ține mai departe de finanțări gri sau negre din partea mediului privat.
Este un model aplicat în multe țări europene, pe care noi l-am adoptat în 2015, dar care a fost pervertit de către o intervenție legislativă la începutul anului 2018.
Atunci a crescut foarte mult nivelul subvenției prin introducerea unui prag minim al acesteia raportat la PIB-ul României. Cum PIB-ul a tot crescut, și banii care se duc către partide politice au crescut, la fel tentația de a-i folosi greșit.
Fostul trezorier al PSD și-a însușit milioane de euro din banii partidului pentru că pur și simplu erau acolo și partidele nu au ce face cu ei.
Această creștere a subvențiilor se poate rezolva prin revenirea la o sumă rezonabilă, însă avem niște probleme de fond.
Prima este că nu sunt echitabil distribuite, ci aproape doar între partidele parlamentare. Asta înseamnă oligarhizare a politicii în România.
Cele 5-6 partide parlamentare primesc atât de mulți bani încât la sfârșitul anului nici nu reușesc să-i cheltuiască. Și devin total stăpâne pe peisajul media.
Dacă ne uităm pe nișa de social-politic din zona media, practic partidele sunt principalul cumpărător de publicitate, deci dictează tonul pe această nișă.
A doua problemă e lipsa de transparență. Legislația este cu dedicație, făcută de așa natură încât partidele pot să ascundă cu ușurință ce fac cu banii. Există carențe și de aplicare a legii accesului la informații de interes public.
Noi, la Centrul pentru Inovare Publică, am cerut la începutul anului 2021 tuturor partidelor parlamentare să ne spună cu ce entități au făcut contracte din bani publici.
Singurul care a răspuns imediat a fost USR. Pe toți ceilalți i-am dat în judecată. AUR și PLUS au furnizat informațiile pe parcursul judecații. Cu ceilalți încă ne mai judecăm.
După un an și jumătate am câștigat pe fond, au făcut recurs, va mai dura un an, la cum se mișcă justiția, ca să obținem informațiile respective.
Partidele trimit o dare de seamă către Autoritatea Electorală Permanentă. Ce voiați în plus?
Să vedem contractele așa cum le vedem la o instituție publică sau la orice altă entitate care primește bani publici.
Cu excepția partidelor și bisericilor, toate celelalte trebuie să spună exact cum au cheltuit pe contracte cu diverse entitați, ca să știm cine sunt până la urmă interesele pe care partidele le-ar putea aduce la guvernare.
Nu e un lucru frivol să vedem că un partid politic are anumiți clienți politici către care direcționează bani și apoi vedem că acei clienți încep să aibă legături cu instituții publice în momentul când partidul ajunge la putere.
Sunt niște semne de întrebare importante, potențiale conflicte de interese. De aceea avem nevoie de transparență. Sunt chestiuni de interes public.
Ce ar trebui schimbat?
Ar trebui ca raportările către autoritate electorală să fie mai detaliate de la început. În momentul de față, raportările sunt pe câteva capitole de tipul presă și propagandă, cheltuieli administrative, resurse umane, bunuri și servicii.
Dar ce faci cu ele dacă nu îți dai seama ce este în spatele lor?
La capitolul presă și propagandă este suma cea mai mare, de obicei, la principalele partide, iar investigațiile Europa Liberă și Recorder ne arată că în spatele sumelor raportate se ascund niște legături primejdioase între politic și mass-media.
A existat vreo inițiativă legislativă care să corecteze subvențiile, de la cuantum la problemele de fond?
USR a propus refacerea acelei comisii de cod electoral care să îndrepte lucrurile care merg prost atât în finanțarea partidelor, cât și în organizarea alegerilor. Dar au fost blocați de partenerii lor de coaliție, când erau la guvernare.
Din punctul meu de vedere, UDMR este cel mai toxic partid din Parlament sub aspectul guvernării deschise. Se comportă cu mult mai grav decât PSD și PNL și este foarte probabil unul dintre cele mai corupte partide, un partid al unor grupuri de interese.
În mod constant, UDMR a blocat orice fel de inițiativă de a îmbunătăți accesul la informații de interes public sau transparență decizională.
PNL a fost fericit să se ascundă în spatele partenerului maghiar, nefăcând nimic. Nici nu a spus că nu e de acord, dar nici nu a promovat astfel de lucruri. Iar în noua alianță cu PSD, partidul mai retrograd arată a fi PNL.
Cum așa?
Vă dau un exemplu concret. Există pe agenda Parlamentului un proiect de lege pentru îmbunătățirea Legii 544 privind accesul la informații de interes public, propus de PSD și USR în urmă cu vreo 2 ani și jumătate. A fost aprobat de Senat, a ajuns de două ori pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaților cu raport de admitere.
De două ori a fost retrimis la comisii la cererea UDMR. Are al treilea raport pozitiv, de admitere, în principal cu voturile PSD și USR, și nu este pus de pe ordinea de zi de comitetul liderilor, o structură a Camerei Deputaților, pentru că nu vrea reprezentantul PNL.
Liderul de grup spune că proiectul dezavantajează primarii PNL.
Există și o explicație pentru care PNL este în acest moment mai reactiv decât PSD?
PNL a cunoscut un proces rapid de baronizare. Este chiar mai mult decât PSD în acest moment un partid al grupurilor de interese locale care sunt la guvernare tocmai pentru banii mulți de investiții ce trec pe la autoritățile publice locale.
Având o foarte mare influență, acești baroni locali ai PNL nu doresc creșterea transparenței.
Și această clasă politică, cu această raportare la banul public, la lege, în asalt asupra justiției, într-o Românie baronizată merită să primească bonusul, validarea care ar fi ridicarea MCV și admiterea în Spațiul Schengen?
E o întrebare grea. Prima întrebare este cine primește acest bonus. Îl primesc țara, populația, cetățenii sau îl primește puterea politică?
Mai degrabă este un bonus pentru eforturile întregii societăți de a îmbunătăți lucrurile. Până la urmă, pe anumite aspecte este indiscutabil că măcar la unele frontiere, cele de la aeroport, spre exemplu, lucrurile sunt ca în Schengen.
Nu putem să ne așteptăm ca UE să vină să ne rezolve la infinit treburile interne și, la un moment dat, trebuie să punem mâna și să ne alegem niște oameni mai puțin răi, care nu fură la fel de mult.
Deprimant reper.
Lăsând gluma la o parte, eu cred că noi avem ritmul nostru. Pe termen mediu și lung rămân optimist.
Sigur că noi ne-am dori să avem ritmul Germaniei sau al Suediei, dar avem ritmul României. Am mai avut momente grele din care am ieșit. Să ne amintim regimul Adrian Năstase care părea că acaparase tot statul și era aproape imposibil să îl dai la o parte.
Și totuși, a fost un puseu de enervare populară suficient de puternic încât să-l schimbe pe Adrian Năstase cu Traian Băsescu, că peste 8 ani să ajungem în aceeași situație cu Traian Băsescu.
Apoi cu Dragnea. Noi funcționăm din puseu de enervare, în puseu de enervare. Ați menționat regimul Năstase. Pe de o parte, presa era mai activă, mai luptătoare, pentru că era agresată, nu cumpărată că acum. Iar pe de altă parte, Adrian Năstase, incontestabil un infractor, avea totuși o anumită doză de competență, de inteligență pe care nu o regăsim la liderii actuali. Spuneți că noi avem ritmul nostru, către ce? Către o nouă enervare?
Enervările nu mai le avem la 8 ani, le avem la 2 ani. Dar da, sunt de acord că avem o scădere a capacității administrative.
Pe de altă parte, în spatele acestei clase politice începem să vedem în multe instituții publice că apar și mecanisme de administrare a țării care funcționează.
Nu pot să fiu foarte optimist pe termen scurt, cred că va mai dura până când aceste mecanisme se vor împământeni suficient de mult încât să supraviețuiască schimbărilor politice dese.
Pe de altă parte, nu cred că avem un risc foarte mare de a mai cădea într-o autocrație. Faptul că sunt atât de incompetenți cred că ne ajută: nu vor fi în stare să aibă un autocrat.
Ați scris un text în care povesteați că ați fost degeaba membru în Comitetul național de coordonare al Parteneriatului pentru o Guvernare Deschisă, experiență din care ați ieșit cu un gust amar și cu un sentiment profund de inutilitate.
Acest Comitet are capacitatea de a influența lucrurile doar în măsura în care politicul este interesat de guvernare deschisă.
Am fost selectat pe vremea când guvernul Cîțu părea că dorește să își deschidă guvernarea. Dar la scurt timp după ce am început mandatul, a venit guvernul Ciucă, care n-are nicio treabă cu guvernarea deschisă. Cred că nici n-o înțelege, nici nu vrea să audă de ea. Spiritul guvernării este acum mai degrabă unul ierarhic, cazon militar.
Persoana care reprezenta la nivel politic România în acest parteneriat pentru guvernare deschisă era un secretar adjunct al guvernului din partea UDMR, care nici măcar nu înțelegea limba română cum trebuie și n-avea nicio treabă cu guvernarea deschisă. Era acolo și citea niște hârtii.
Cam ăsta era sentimentul general. Ca dovadă, România a adoptat un plan de acțiune în domeniul guvernării deschise, iar angajamentele asumate acolo sunt ridicole.
Unde vedeți dumneavoastră ieșirea? Sunt votate aceleași partide, nemulțumiții se retrag în absenteism și nu sunt reprezentați. De unde trebuie apucată treaba asta?
Pe termen scurt cred că lucrurile o să meargă mai prost. Din ce văd eu la acest moment, coaliția de guvernare este unită de dorința de a trece banii mulți de investiții în buzunarele care trebuie.
Dar se va rupe filmul în momentul în care, inevitabil, se va bloca PNRR, pentru că nu vor să facă și reformele, mai ales pe cele mari. Undeva la jumătatea anului viitor probabil că se vor și despărți, se vor acuza reciproc.
Până atunci însă, mă aștept să încerce să controleze justiția, să pună presiune pe presa independentă, pe societatea civilă nu doar pentru a aduce cumva banii respectivi în buzunarele lor, ci și ca să nu fie urmăriți ulterior de către procurori, jurnaliști de investigații sau activiști din societatea civilă.
În schimb, în anul electoral cred că lucrurile se vor mai așeza. Pe de o parte, pentru că vor fi crize suprapuse care vor reduce din capacitatea actualului guvern de a manevra bani publici, pe de altă parte, pentru că va apărea acea enervare de care vorbeam.
Deci, cred că nu vom avea după alegeri un guvern atât de puternic încât să meargă înainte cu tipul acesta de guvernare și de acolo vom putea începe să construim.
Nervozitatea nu ar putea da aripi unui curent populist, naționalist, chiar extremist?
Cu siguranță există acest risc. Deocamdată suntem feriți, curentul nostru radical populist, adică AUR, în primul rând, rămâne destul de incapabil de a fructifica oportunitățile date de enervarea populară.
Sunt, la rândul lor, destul de incompetenți și nu și-au găsit măcar o voce carismatică care să coaguleze tipul acesta de enervare și nici nu sunt capabili să propună proiecte reale în acest sens.
În schimb, apare pericolul ca unul din partidele mainstream, fie PSD, fie PNL, să adopte astfel de discurs.
Spre exemplu, dacă se blochează PNRR din cauză că nu fac reforme, partidul sau partidele care vor rămâne la guvernare să nu vireze brusc către un discurs anti-european, să spună că e vina Europei că nu ne dă bani.
Pentru că nu vor avea alt tip de argument, ar putea să vireze către un discurs conservator de tip Victor Orban, cu sexomarsiștii, progresiștii care vor să ne facă nu știu ce și pentru că noi ne păstrăm fibra neamului nu ne mai dau bani.
Că să ne păzim de acest risc, ar trebui să fim destul de agili și să încercăm să comunicăm și noi la rândul nostru către cetățeni, să încerce să citească în spatele unui astfel de discurs lucrurile care până la urmă contează.
Dreptul de vot de la 16 ani ar ajuta?
Sunt sceptic. Participarea ar rămâne scăzută. Poate fi testat, spre exemplu, la alegeri locale. Dar discuția e pur teoretică, pentru că cere schimbarea Constituției.
Și nu cred că îmi doresc o inițiativă de modificare a Constituției cu actuala majoritate.