Președintele SUA, Donald Trump, a spus că în această săptămână va anunța candidatul pentru poziția de judecător al Curții Supreme, după moartea lui Ruth Bader Ginsburg.
Ruth Bader Ginsburg, judecător emblematic la Curtea Supremă a Statelor Unite, a murit zilele trecute, la vârsta de 87 de ani. Ea suferea de cancer.
Trump a spus ulterior că va alege ”o femeie - o femeie foarte talentată, extraordinară”.
Astfel, BBC scrie că două nume conservatoare sunt principalele favorite la această funcție - Barbara Lagoa și Amy Coney Barrett. Totuși, sunt vehiculate și numele altor persoane.
Trump a mai numit doi judecători la Curtea Supremă - Neil Gorsuch în 2017 și Brett Kavanaugh în 2018.
Totuși, cu doar 6 săptămâni înainte de alegerile prezidențiale din SUA, Trump se confruntă cu o largă opoziție din partea democraților, care insistă că nominalizarea ar trebui făcută după alegeri, nu înainte.
Amy Coney Barrett
Amy Coney Barrett are 48 de ani și este o catolică devotată. Potrivit unui articol din 2013, ea a declarat că ”viața începe când ești conceput”. Acest lucru o face favorită în rândul conservatorilor religioși, care abia așteaptă să schimbe legea care a legalizat avortul în SUA (din 1973).
De asemenea, Barrett a votat pentru politicile dure ale lui Trump privind imigrația. În plus, este în favoarea extinderii drepturilor privind armele de foc.
Născută în New Orleans, ea este măritată cu un fost procuror adjunct. Cei doi locuiesc în Indiana și au 7 copii.
Barbara Lagoa
În vârstă de 53 de ani, cuban-americana născută la Miami a fost primul judecător hispanic de la Curtea Supremă din Florida.
Dacă va fi nominalizată și acceptată de Senat, ea va deveni al doilea judecător hispanic de la Curtea Supremă a SUA, după Sonia Sotomayor, care a fost nominalizată de fostul președinte Barack Obama.
Lagoa a absolvit Facultatea de Drept Columbia, la fel ca Ginsburg, iar ulterior a fost procuror federal. Apoi, a fost judecător la o curte de apel din Florida, mai bine de 10 ani.
Ea este căsătorită cu un avocat. Împreună au trei fete.
Alte nume vehiculate
Alte nume care ar fi luate în considerare pentru această poziție sunt Kate Comerford Todd și Joan Larsen.
Todd a absolvit Harvard. În prezent, este consilier adjunct la Casa Albă, unde are mult sprijin pentru această funcție.
De cealaltă parte, Larsen, în vârstă de 51 de ani, a lucrat la Curtea Supremă din Michigan. A absolvit Universitatea Northwestern.
Urmărește SpotMedia.ro pe Facebook și pe Instagram pentru a fi la curent cu cele mai importante știri ale zilei.