Calendarul moțiunii nu s-a stabilit nici azi, din lipsă de cvorum. Orban anunță că va informa Guvernul, USR PLUS spune că procedura s-a încheiat și acuză PNL și PSD de boicot

Calendarul moțiunii nu s-a stabilit nici azi, din lipsă de cvorum. Orban anunță că va informa Guvernul, USR PLUS spune că procedura s-a încheiat și acuză PNL și PSD de boicot

Birourile Permanente reunite nu au reușit să stabilească nici azi calendarul prevăzut de Constituție pentru dezbaterea și votarea moțiunii de cenzură depuse vineri de USR-PLUS și AUR. În timp ce președinții Camerei Deputaților și Senatului spun că procedura merge mai departe, purtătorul de cuvânt al USR-PLUS a declarat că ea s-ar fi încheiat azi, din cauza blocajului PNL-PSD.

A patra şedinţă a fost suspendată marţi din lipsă de cvorum, iar liderul Camerei Deputaților, Ludovic Orban, a anunțat că va comunica Guvernului moțiunea de cenzură, conform cadrului legal în vigoare.

Copreședintele AUR, George Simion, a declarat, într-un live pe Facebook, că au participat la ședință doar 9 dintre cei 26 de membri ai Birourilor Permanente de la Senat și Camera Deputaților .

Mai exact au fost prezenți: 2 parlamentari de la AUR, 1 de la minorități, 5 de la USR PLUS și 1 de la PNL (Ludovic Orban). Conform imaginilor transmise live din ședință, printre absenți s-au numărat vicepreședinți ai Camerei și ai Senatului de la PSD Gabriela Firea, Vasile Dâncu și Alexandru Rafila, precum și Alina Gorghiu de la PNL.

bpr

Ludovic Orban a citit în fața jurnaliștilor, după ședința BPR, pasaje din motivarea Deciziei 1525 / 2010 a Curții Constitutionale, conform căreia blocarea unei moțiuni de cenzură în Parlament încalcă principiile statului de drept.

ADVERTISING

”Derularea calendarului moțiunii de cenzură este obligatorie. Astăzi voi comunica guvernului moțiunea de cenzură.

Am primit la cabinetul parlamentar toate semnăturile în original ale inițiatorilor (unele fuseseră trimise online), ele reprezintă o confirmare a autenticității. Nu există nicio cerere de retragere a vreunei semnături. Procedurile trebuie să se deruleze conform Constituției.

Mă voi consulta telefonic cu toți colegii din Birourile Permanente și voi mai încerca, după comunicarea către Guvern, convocarea unui BPR pentru a convoca plenul reunit (...)” , a anunțat Ludovic Orban, acesta fiind pasul următor prevăzut de procedura constituțională în vederea dezbaterii și apoi votării moțiunii.

USR-PLUS are alte variante de rezolvare a crizei

Purtătorul de cuvânt al USR-PLUS, deputatul Ionuț Moșteanu, a acuzat PSD și PNL că au blocat acest demers constituțional legitim, afirmând că, potrivit juriștilor consultați de partidul său, demersul s-ar fi încheiat, din cauza nefinalizării procedurii în cele 5 zile de la depunere, conform Regulamentului.

”Moțiunea nu poate fi citită, nu poate ajunge în plen. Trebuia citită astăzi, ceea ce nu s-a întâmplat, dar e o discuție pentru juriști (...) E un abuz fără precedent”, a spus Ionuț Moșteanu.

ADVERTISING

Întrebat de jurnaliști, acesta a precizat că din acest moment curg cele 45 de zile de interimat în care premierul Cîțu va trebui să vină în Parlament cu viitorii miniștri, după demisia în bloc a celor de la USR-PLUS, înregistrată azi oficial.

Varianta este ca în urma discuțiilor de azi de la Cotroceni, Florin Cîțu să facă un pas în spate. Până vineri putem avea un nou guvern funcțional și putem ieși acum din criză”, a mai declarat purtătorul de cuvânt al USR-PLUS.

Liderul grupului USR PLUS din Camera Deputaților, Ionuț Moșteanu, declarații după blocarea moțiunii, pentru a patra oară, în BPR

Liderul grupului USR PLUS din Camera Deputaților, Ionuț Moșteanu, declarații după blocarea moțiunii, pentru a patra oară, în BPR

Publicată de USR PLUS pe Marţi, 7 septembrie 2021

Anca Dragu spunea că s-au găsit soluțiile juridice pentru deblocarea moțiunii

Președintele Camerei Deputaților, Ludovic Orban, convocase marți, la ora 11, pentru a patra oară, o ședință a Birourilor Permanente reunite, într-o ultimă încercare de stabilire a calendarului prevăzut de Constituție pentru dezbaterea și votarea moțiunii de cenzură depuse vineri de USR-PLUS și AUR.

Anca Dragu, președintele Senatului, a declarat cu puțin timp înainte de ședința Birourilor Permanente reunite, că au fost găsite soluțiile tehnice pentru deblocarea moțiunii de cenzură, declarându-se ”șocată” de faptul că anumiți colegi de la PSD și PNL încearcă să blocheze acest demers constituțional.

ADVERTISING

”Cu siguranță astăzi vom trimite către guvern această înștiințare, pentru că este obligația președintelui Camerei Deputaților de a informa guvernul. Noi analizăm aspectele juridice, încercăm să găsim o soluție tehnică.(...) Totuși, așteptările noastre sunt ca PSD și PNL să înțeleagă că trebuie să dea curs procedurii. Eu cred că am găsit soluțiile să facem această convocare a plenului reunit, dar vom da detalii după BPR. Noi avem obligația legală de a pune moțiunea în circuit”, a subliniat Anca Dragu.

Șefa Senatului Anca Dragu - declarații pe fundalul crizei politice

Șefa Senatului Anca Dragu - declarații pe fundalul crizei politice

Publicată de Epoch Times Romania pe Marţi, 7 septembrie 2021

Președintele PNL și al Camerei Deputaților, Ludovic Orban, a anunțat în repetate rânduri pe parcursul zilei de luni că va convoca astăzi pentru a patra oară o ședință a Birourilor Permanente reunite pentru stabilirea calendarului moțiunii de cenzură, iar dacă nici aceasta nu se va putea desfășura, atunci își va respecta obligațiile și va comunica personal Guvernului moțiunea de cenzură, pentru a putea fi astfel continuată procedura constituțională.

Din cauza boicotului unor parlamentari de la PSD și PNL, primele trei ședințe ale Birourilor Permanente reunite au eșuat, iar Ludovic Orban a explicat că art. 94 din Regulamentul Parlamentului îi conferă explicit președintelui Camerei Deputaților obligația de a derula pașii procedurali prin care se ajunge la dezbaterea și apoi votarea unei moțiuni de cenzură.

Voi mai convoca o reuniune a Birourilor permanente reunite, după care voi comunica Guvernului, indiferent dacă va fi sau nu cvorum. Mă voi consulta cu colegii din Birourile Permanente, pentru a convoca ședința la o ora potrivită”, a declarat luni Ludovic Orban.

Ora ședintei, 11:00, a fost publicată marți dimineață în programul afișat pe site-ul Camerei Deputaților .

Articolul 94 invocat de președintele Camerei Deputaților prevede următoarele:

Art. 94
(1) Moţiunea de cenzură iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul total al deputaţilor şi senatorilor se prezintă birourilor permanente şi se comunică Guvernului de către preşedintele Camerei Deputaţilor, în ziua în care aceasta a fost depusă. Moţiunea de cenzură se prezintă în şedinţa comună a celor două Camere în cel mult 5 zile de la data depunerii.
(2) Dezbaterea moţiunii de cenzură are loc după 3 zile de la data când a fost prezentată în şedinţa comună a celor două Camere.
(3) Data şi locul şedinţei comune, împreună cu invitaţia de participare, se comunică Guvernului de către preşedintele Camerei Deputaţilor, cu 24 de ore înainte ca aceasta să aibă loc.

Marți dimineață, toți cei 6 miniștri ai USR PLUS și-au înregistrat oficial demisiile la Palatul Victoria, urmând ca tot azi să își prezinte public. rând pe rând, bilanțurile de activitate.

De asemenea, pe parcursul zilei ar urma să aibă loc și o întâlnire între președintele Iohannis și copreședintele USR PLUS Dan Barna, însă ea nu figura marți dimineața în agenda șefului statului, publicată pe site-ul presidency.ro.

Află mai multe despre:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇