Președintele Nicușor Dan spune că autoritățile române ar putea urma exemplul celor din Republica Moldova și să închidă site-urile care dezinformează.
„Nu am un răspuns complet acum, dar din punct de vedere tehnic, știu că autoritățile din Republica Moldova sunt mult mai bune decât ale noastre. Ei au ajuns să închidă unele site-uri care dezinformau și vrem să facem și noi.
Desigur, mereu vom avea întrebări despre echilibru, despre libertatea de exprimare. În al doilea rând, este o întrebare despre încrederea oamenilor în autorități, pe care trebuie să o restabilim”, a declarat Nicușor Dan, într-un interviu pentru site-ul polonez Onet, întrebat ce va face să oprească dezinformarea în alegerile următoare.
Nicușor Dan a subliniat că, în turul doi al alegerilor, mobilizarea uriașă a societății care își dorea o direcție pro-europeană a contracarat votul dezinformat.
„Mulți oameni care niciodată nu au vorbit despre politică au atras atenția celor din jur că nu este o alegere între două persoane, ci între două direcții”, a adăugat Nicușor Dan.
Președintele a explicat cum a funcționat dezinformarea la alegeri.
”Exista o rețea de conturi care a fost construită în ultimii 10 ani și, din păcate, nu i-am acordat multă atenție. Sunt conturi despre sănătate, nutriție, religie. Nu despre politică, dar sunt urmărite de mulți oameni, milioane de oameni. Iar acești oameni au transmis mesaje politice de susținere pentru un candidat. A fost un fenomen”, a declarat Nicușor Dan.
Puteți urmări declarația la minutul 6.18:
În luna septembrie 2024, Serviciul de Informații și Securitate (SIS) din Republica Moldova a dispus blocarea a șapte site-uri pentru „riscuri în adresa securității naționale”, inclusiv cel al agenției ruse de stat RIA Novosti.
SIS a cerut furnizorilor de comunicații electronice să blocheze accesul utilizatorilor din R. Moldova la site-ul nuacum.eu, care conține îndemnuri la un vot negativ la referendumul despre aderare la UE din 20 octombrie, dar și la șase site-uri ruse:
- ng.ru
- gazetacrimea.ru;
- crimea.gov.ru;
- crimea.ria.ru;
- crimea24tv.ru;
- ria.ru.
Nicușor Dan, în Polonia
Preşedintele Nicuşor Dan a mers, duminică, în Polonia, unde a ținut un discurs la marşul „Milionului de inimi” alături de Rafał Trzaskowski, primarul Varşoviei și candidatul pro european la alegerile prezidenţiale, și a avut o întâlnire cu premierul polonez Donald Tusk.
„Am venit la Varșovia fiindcă aveam aceeași viziune și aceleași valori. Am venit să mulțumesc Poloniei, care ne-a ajutat pe parcursul nostru european. Un cuvânt de mulțumire pentru premierul Tusk, care a avut un mesaj de susținere foarte puternic în campania noastră prezidențială de acum o săptămână. (…)
Valorile care ne definesc sunt: democrația, libertatea de exprimare și statul de drept. Alegerile sunt și despre pragmatism pentru viața fiecăruia dintre noi. Într-o competiție globală intensă nu ne putem dezvolta decât într-o Uniune Europeană puternică.
Cred într-o Polonie puternică, într-o Uniune Europeană puternică. Ca președinte al României vreau să lucrez cu președintele Rafal Trzaskowski, cu premierul Donald Tusk pentru o colaborare între țările noastre și pentru o Uniune Europeană puternică”, le-a transmis Nicușor Dan polonezilor adunați în piață.