Președintele României, Nicușor Dan, a declarat marți seară că nu dorește escaladarea tensiunilor în jurul ședințelor programate pentru 16 ianuarie, când Curtea de Apel București va judeca contestațiile privind numirea a doi judecători ai Curții Constituționale, iar CCR este așteptată să se pronunțe asupra legii pensiilor magistraților. Șeful statului a subliniat că, indiferent de deciziile instanței, Curtea Constituțională nu va rămâne fără judecători numiți în funcție.
Nicușor Dan a evitat să spună explicit dacă contestarea numirii a doi judecători ai CCR reprezintă o strategie de tergiversare a unei decizii privind pensiile magistraților. El a recunoscut existența unui conflict social, dar a subliniat că folosirea unor instrumente legale, precum litigiile în instanță, face parte din „normalitate”.
„Sunt patru magistrați care au cerut o amânare și legea le dă acest drept. Evident că este un conflict social, iar în astfel de situații fiecare parte folosește metodele legale care îi sunt la îndemână, cum ar fi litigiul în instanță. E normalitatea”, a spus Nicușor Dan, întrebat dacă aceste contestații urmăresc amânarea unei decizii a CCR.
Întrebat dacă există un plan alternativ în cazul în care instanța ar decide suspendarea decretului de numire a lui Dacian Cosmin Dragoș, președintele a afirmat că nu se va ajunge la blocarea activității CCR.
„Noi credem că avem dreptate. Critica este că domnul Dragoș nu ar avea cei 18 ani necesari de experiență juridică, deși a predat dreptul timp de peste 20 de ani. Dacă, ipotetic, decretul ar fi suspendat, nu vă închipuiți că o să lăsăm Curtea Constituțională fără judecător doi ani. Vom face o nouă numire, iar judecătorul respectiv va intra în complet și se va pronunța pe legea pensiilor magistraților”, a precizat Nicușor Dan, citat de News.ro.
Dacian Cosmin Dragoș, numit de președinte în funcția de judecător la CCR, este profesor universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării și conducător de doctorat la Facultatea de Drept din cadrul Universitatea Babeș-Bolyai. El a înlocuit-o pe Livia Stanciu.
Celălalt judecător contestat este Mihai Busuioc, fost președinte al Curții de Conturi, propus de Partidul Social Democrat și susținut de coaliția guvernamentală, care l-a înlocuit pe Marian Enache.
Curtea de Apel București judecă pe 16 ianuarie contestațiile care îi vizează pe cei doi judecători constituționali, în aceeași zi în care CCR este așteptată să se pronunțe asupra legii care modifică regulile de pensionare ale magistraților. Pronunțarea în dosar a fost amânată pe 5 ianuarie pentru 16 ianuarie, ora 9:00, în urma unei acțiuni depuse de avocata Silvia Uscov.
În aceeași zi, la ora 10:00, după trei amânări, Curtea Constituțională este așteptată să dea verdictul privind legea pensiilor magistraților.
Fostul președinte al CCR, Augustin Zegrean, a declarat pentru News.ro că judecătorii Curții de Apel ar fi putut stabili o altă dată pentru ședință, sugerând că suprapunerea programului „le convine” celor de la CCR.
„Puteau să stabilească o altă zi. Probabil le convine situația și vor avea un motiv să nu judece nici de data aceasta”, a spus Zegrean, adăugând însă că, în practică, nu ar fi o problemă majoră dacă judecătorii contestați ar ajunge cu întârziere la ședința CCR. În opinia sa, este puțin probabil ca instanța să pronunțe o decizie defavorabilă celor doi judecători.
