Nicușor Dan are o explicație pentru șantajul lui Grindeanu pe PNRR: Este o formă de negociere

Nicușor Dan are o explicație pentru șantajul lui Grindeanu pe PNRR: Este o formă de negociere
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum
Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google

Președintele Nicușor Dan consideră că avertismentul lansat de liderul PSD, Sorin Grindeanu, privind votul pentru legile din PNRR nu reprezintă un blocaj, ci o tactică de negociere. Șeful statului spune că este convins că partidele vor ajunge la un acord și că reformele necesare vor fi adoptate.

Aflat la Paris, Nicușor Dan a comentat, într-un interviu acordat ProTV, declarațiile făcute luni de Sorin Grindeanu, care a transmis că PSD, aflat în Opoziție, nu are obligația de a vota proiectele promovate de Guvern.

Întrebat despre condiția invocată de liderul PSD, care a legat sprijinul pentru legile din PNRR și programul SAFE de plecarea premierului interimar Ilie Bolojan, președintele a spus că vede declarația drept o poziționare în negocierile politice.

ADVERTISING

„Este o formă a domnului Grindeanu de a spune că: 1. nu face parte din guvernul ăsta și 2. că vrea să negocieze pe aceste pachete de legi. Eu sunt optimist că, în urma discuțiilor și a negocierilor, care sunt esența politicii, o să ajungem să trecem pachetul PNRR”, a declarat Nicușor Dan.

Întrebat dacă interpretează mesajul liderului PSD ca pe o amenințare, șeful statului a răspuns că îl vede doar ca pe o strategie de negociere.

Invocă precedentele de colaborare

Nicușor Dan a susținut că, în ciuda crizei politice, partidele au reușit să colaboreze în ultimele luni pe proiecte importante.

ADVERTISING

„Vreau să salut faptul că a existat colaborare pe SAFE, a existat colaborare pe PNRR, OCDE, a existat colaborarea între partide occidentale”, a afirmat președintele.

În opinia sa, aceste exemple arată că există șanse ca și pachetul legislativ necesar pentru deblocarea fondurilor din PNRR să fie adoptat în Parlament.

Grindeanu a spus că PSD nu va susține necondiționat Guvernul

Declarațiile lui Nicușor Dan vin după ce Sorin Grindeanu a afirmat luni că PSD, aflat acum în Opoziție, nu are obligația de a vota legile promovate de Executiv și a apreciat că ar fi „un gest de bună-credință” ca Ilie Bolojan să plece din fruntea Guvernului interimar.

ADVERTISING

„Strategia domnului prim-ministru Bolojan demis de a continua să guverneze prin intermediul Parlamentului și punând presiune pe voturile PSD este una complet greșită”, a spus liderul PSD.

Grindeanu a subliniat că „PSD nu poate fi de acord cu folosirea PNRR drept paravan mediatic pentru interesele obscure ale unor lideri de dreapta” și a susținut că partidul se opune modificărilor care ar putea fi introduse în jalonul privind integritatea în funcția publică.

Ulterior, premierul interimar Ilie Bolojan a respins această poziție și a acuzat PSD că încearcă să condiționeze adoptarea unor reforme de care depind fondurile europene ale României. El a amintit că social-democrații au susținut anterior aceleași angajamente asumate prin PNRR și a avertizat că miza este reprezentată de miliarde de euro care pot fi pierdute dacă reformele nu sunt adoptate la timp.

Guvernul intenționează să convoace Parlamentul în sesiune extraordinară în a doua parte a lunii iulie pentru adoptarea pachetului de legi necesar deblocării fondurilor europene din PNRR și implementării programului SAFE. Printre proiectele restante se numără legea salarizării unitare, legea funcției publice, Codul urbanismului și alte reforme asumate de România în relația cu Comisia Europeană.

Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google