Nelu Tătaru, despre moţiunea care-l vizează: Aş fi vrut să nu grăbim politica peste momentul medical

Nelu Tătaru, despre moţiunea care-l vizează: Aş fi vrut să nu grăbim politica peste momentul medical
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, le-a transmis parlamentarilor din Opoziţie care au iniţiat o moţiune de cenzură împotriva sa, că și-ar fi dorit să nu grăbească politica peste momentul medical.

”Aş fi vrut să gândim un pic altfel, să nu grăbim politica peste momentul medical. Suntem într-o cădere economică, într-un context pandemic şi ar trebui să ne gândim şi la o parte economică”, a declarat Nelu Tătaru la TVR 1, luni seară, referindu-se la moţiunea simplă care-l vizează. 

Tătaru mai spune că nu vrea să intre în polemică în această perioadă de pandemie.

ADVERTISING

”Cred că toată această perioadă, în care o ţară răbda, când 1.500 de oameni mureau, când peste 24.000 de oameni erau infectaţi, când 3.168 de cadre medicale erau infectate, când 11 cadre medicale mureau, aceşti domni care acum caută diverse motive, ba mai mult bagatelizează ce s-a întâmplat în această perioadă, să fi ieşit în faţă.

Nu i-am văzut. Poate atunci ar fi vrut să îi vadă şi alegătorii din colegiile lor, ce fac pentru ei într-un moment cu adevărat de criză. Nu vreau să intru în polemică, polemica este pentru politică, eu sunt un profesionist, este o parte medicală pe care vreau să o duc până la capăt în acest episod pandemic. După aceea putem discuta şi politică”, a mai declarat Nelu Tătaru.

ADVERTISING

Moţiunea ”Sănătatea românilor nu este firmă de pompe funebre”, depusă de PSD, va fi dezbătură marţi, iar miercuri va fivotată. 


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇