Moțiunea AUR împotriva Dianei Buzoianu a fost adoptată de Senat, cu voturile parlamentarilor PSD

Moțiunea AUR împotriva Dianei Buzoianu a fost adoptată de Senat, cu voturile parlamentarilor PSD
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Moţiunea simplă a AUR împotriva ministrului Mediului, Diana Buzoianu, a fost adoptată luni, de Senat, cu 74 de voturi pentru 43 de voturi contra.

Moţiunea a trecut cu voturile parlamentarilor PSD, care au votat împotriva ministrului USR, deşi fac parte din aceeaşi coaliţie de guvernare.

Potrivit prevederilor legale, moţiunea simplă nu are ca efect demiterea ministrului vizat, ca în cazul moţiunii de cenzură, acest tip de moţiunea neavând efecte juridice. 

În moțiunea „Prahova sub asediu: peste 100.000 de români condamnaţi la sete şi boală sub privirea complice a ministrei Mediului”, iniţiatorii se refereau la ”situaţia gravă” din judeţele Prahova şi Dâmboviţa, unde ”peste 100.000 de cetăţeni au fost lăsaţi fără apă potabilă, apă caldă şi căldură”, ajungând să trăiască la fel „ca în Evul Mediu”.

AUR acuză ministerul condus de Diana Buzoianu de incapacitate, indiferenţă, inactivitate şi de lipsa unui plan centralizat pentru gestionarea situaţiilor recurente de criză, precum şi de „ignoranţă cu iresponsabilitate criminală” faţă de vulnerabilităţile barajelor şi acumulărilor din România.

Totodată, moţiunea îl indică drept principal responsabil pe premierul Ilie Bolojan, care nu a dispus o anchetă guvernamentală reală şi a lăsat-o chiar pe ministră să investigheze propria catastrofă.

Și liderul senatorilor PSD, Daniel Zamfir, a lansat un atac extrem de dur la adresa Dianei Buzoianu, acuzând-o de incompetență, aroganță și lipsă totală de empatie în gestionarea crizei de la barajul Paltinu.

În replică, ministrul Mediului a acuzat, în cadrul dezbaterii din Parlament, că această moțiune a AUR este „despre setea de spectacol”.

„Moțiunea de azi nu e un document politic. Mai degrabă un film prost, fără acțiune, fără scenariu. Nu e o moțiune simplă, e o moțiunea bambilici, cerută de PSD și executată de AUR ȘI SOS. Nu e despre apă, e despre setea de spectacol. Dacă este să spunem cinstit, această moțiune e o făcătură scrisă cu majuscule emoționale și minuscule intelectuale. A fost o situație foarte gravă la Paltinu”, a spus Diana Buzoianu.

Ea a anunţat că va continua curăţenia şi reformele şi atâta timp cât va rămâne la Ministerul Mediului, nimeni nu o să poată să o şantajeze cu funcţia.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇