Eurodeputatul român Gheorghe Piperea (AUR) a comparat Uniunea Europeană cu un autobuz condus „cu 200 km/h” de un „șofer nu prea sobru”, referindu-se la Ursula von der Leyen, și a susținut că moțiunea de cenzură pe care a inițiat-o împotriva Comisiei Europene este menită să evite un „impact frontal”.
„Suntem într-un autobuz cu toții, care circulă cu 200 km/h și șoferul este nu prea sobru. Trebuie să-l oprim, să schimbăm direcția, ca să nu cumva să intrăm în zid. Dar de rămas în autobuz, rămânem în autobuz. Eu vreau să rămân în acest autobuz care se numește Uniunea Europeană”, a declarat Piperea, luni, pe aeroportul Otopeni, înainte de plecarea la Strasbourg.
Inițiativa sa, prima moțiune de cenzură împotriva Comisiei Europene în ultimii 11 ani, va fi dezbătută luni în plenul Parlamentului European și votată joi.
Europarlamentarul recunoaște că moțiunea nu are șanse reale de a fi adoptată, dar afirmă că Ursula von der Leyen va fi nevoită să răspundă criticilor, inclusiv celor venite din propriul arc majoritar.
„Este un instrument democratic, constituțional. Nu e nimic împotriva Uniunii Europene. Dimpotrivă, vreau să reconsolidez mecanismele democratice care au fost uitate în UE și să pun o stavilă concentrării de putere în jurul Ursulei von der Leyen”, a declarat Piperea, citat de Agerpres.
Acesta susține că a stârnit „uluire” în administrația Parlamentului European, care „n-a mai văzut așa ceva de 11 ani”.
Piperea afirmă că popularii europeni sunt nemulțumiți de prelungirea „irațională” a Green Deal-ului, iar socialiștii critică redirecționarea fondurilor de la politici sociale către reînarmare. Estimarea sa este că moțiunea ar putea strânge „între 180 și 275 de voturi”.