Sâmbătă, a continuat renumărarea voturilor, decisă de CCR și aprobată de BEC și au apărut tot mai multe informații despre incidente în procesul de renumărare sau probleme descoperite.
Toate informațiile sunt neoficiale, iar procesul de renumărare este unul netransparent, rezultatele parțiale nefiind anunțate de BEC și nici numărătoarea nu se publică în timp real, așa cum s-a făcut în noaptea de după alegeri.
Deși BEC a spus că renumărarea se va finaliza duminică, la ora 22:00 (după închiderea secțiilor de vot pentru alegerile parlamentare), MAE a informat, vineri, că voturile din diaspora vor fi trimise în țară inclusiv luni și marți, ceea ce înseamnă că cel devreme miercuri am putea avea toate voturile renumărate.
Cu toate acestea, președintele AEP, Toni Greblă, spune că decizia CCR va putea fi dată, chiar și fără ca toate voturile să fi fost numărate. El mai spune că până în prezent, nu s-a înregistrat o schimbare a ordinii candidaților și mai sunt de numărat două, trei județe.
CCR a amânat până luni pronunțarea unei decizii în ce privește validarea sau anularea votului din primul tur al alegerilor prezidențiale.
Iată cele mai importante evenimente și informații din procesul de renumărare a voturilor din primul tur al alegerilor prezidențiale:
- BEJ Prahova, rezultat final. Renumărarea voturilor din toate cele 624 de secţii din judeţul Prahova a fost finalizată sâmbătă, Biroul Electoral Judeţean anunţând că, în urma procesului de renumărare, ”au fost constatate modificări de ordin tehnic, nesemnificative, aplicate în mod unitar pentru toţi competitorii electorali”. Urmează etapa de centralizare a datelor, iar procesul-verbal final va fi transmis către Autoritatea Electorală Permanentă duminică, la ora 21:00, conform calendarului stabilit oficial.
- Greblă: Nu s-a modificat ordinea candidaților. Președintele Autorității Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, a spus, sâmbătă, într-o intervenție la Euronews, că mai sunt de numărat voturile din două-trei județe și până acum nu s-a modificat ordinea candidaților. „Mai sunt două-trei județe de numărat. În diaspora nu se vor număra toate voturile. Nu s-a remarcat nicio modificare a ordinii candidaților”, a spus Toni Greblă. El a mai spus că o decizie a CCR de validare sau invalidare a rezultatului primului tur de scrutin la prezidențiale va fi luată și fără să fie numărate toate voturile din diaspora. La primul tur al alegerilor prezidențiale, ordinea candidaților a fost Călin Georgescu (2.120.401 voturi), Elena Lasconi (1.772.500 voturi) și Marcel Ciolacu (1.769.760 voturi).
- REPER cere monitorizare internațională - Ramona Strugariu, copreşedinta REPER, a solicitat, sâmbătă, Guvernului şi instituţiilor europene monitorizarea internaţională, de urgenţă, a alegerilor prezidenţiale, indiferent de ce va decide Curtea Constituţională. Strugariu îi cere premierului Marcel Ciolacu să solicite de urgenţă o misiune OSCE/ODIHR pentru alegerile prezidenţiale: „O monitorizare internaţională extinsă este vitală în contextul actual". Ea face apel și la europarlamentarii români să solicite implicarea Comisiei LIBE în protejarea corectitudinii alegerilor prezidenţiale din România.
- BEC: Renumărarea nu s-a încheiat - BEC a anunțat că renumărarea buletinelor de vot de la alegerile prezidențiale din 24 noiembrie nu s-a încheiat. BEC a făcut această mențiune în condițiile anumitor „informații apărute în spațiul public privind procesul de renumărare și reverificare a tuturor buletinelor de vot”.
- AUR și USR refuză să voteze procese verbale - Biroul Electoral Judeţean nr. 11 Caraş-Severin a finalizat procesul de renumărare a voturilor exprimate la primul tur al alegerilor prezidenţiale, dar procesele verbale nu au fost semnate de reprezentanţii AUR şi USR. Procesele-verbale de renumărare au fost semnate de către membrii Biroului Electoral Judeţean nr. 11 Caraş-Severin, cu excepţia celor de la USR şi AUR, care au motivat refuzul prin faptul că nu sunt de acord cu decizia BEC de renumărare, neavând nicio altă obiecţie în legătură cu modul în care au fost derulate în concret procedurile de renumărare în cadrul BEJ nr. 11 Caraş-Severin”, mai precizează BEJ.
- PSD zice că, de fapt, ecartul scade - Preşedintele PSD Buzău, Lucian Romaşcanu, i-a răspuns prim-vicepreşedintelui USR Dominic Fritz, susţinând că „adevărul este următorul: în acest moment, Marcel Ciolacu este la o distanţă de numai aproximativ 300 de voturi faţă de doamna candidat”. El a adăugat că renumărarea continuă.
- Fritz: Crește ecartul dintre Lasconi și Ciolacu. Prim-vicepreşedintele USR Dominic Fritz a declarat, sâmbătă, că în urma renumărării voturilor a reieşit în mai multe localităţi că voturi exprimate pentru alţi candidaţi au ajuns „în teancul” lui Marcel Ciolacu, candidatul PSD pentru Preşedinţia României. „Până în acest moment, s-au renumărat în jur de 80 la sută din secţii, iar ecartul între Elena Lasconi şi Marcel Ciolacu a crescut în urma acestei renumărări cu peste 1.700 de voturi”, a afirmat el. Fritz a precizat că USR va face plângere penală la Olt, unde în urma renumărării voturilor a reieşit că peste 800 de buletine de vot au fost atribuite candidatului PSD, deşi oamenii au votat altceva. Fritz a făcut apel la partidele politice să transparentizeze procesul de renumărare a voturilor, respectiv să publice rezultatele peste tot unde s-a finalizat renumărarea în județe.
- Plângere penală împotriva CCR - Fostul europarlamentar Vlad Gheorghe, lider al partidului DREPT, a anunțat, sâmbătă, că a depus plângere penală la Parchetul General împotriva judecătorilor de la Curtea Constituţională. „Am depus plângere penală pentru abuz în serviciu împotriva celor de la CCR! Politrucii de la CCR nu au niciun temei legal pentru decizia lor de renumărare, nu au nicio atribuţie care să le permită să facă asta. Constituţia nu zice nimic de renumărare şi nici legea CCR nu prevede acest DREPT. Pur şi simplu şi-au inventat o renumărare pe care, culmea, nici măcar contestatorul nu a cerut-o”, a scris, sâmbătă, pe Facebook, fostul europarlamentar. Potrivit acestuia, judecătorii constituţionali „aveau obligaţia să valideze (sau nu) primul tur al prezidenţialelor în maxim 3 zile. Nu numai că nu au făcut asta, dar, în mod evident politic, amână decizia până după parlamentare. Într-o zi aceşti oameni vor răspunde pentru acest abuz, pentru această lovitură de stat, şi plângerea mea vreau să stea la baza acestei răspunderi penale”.
- Observatori independenți, dați afară - Observatorii independenți pe care Expert Forum (EFOR) îi avea la BEJ Ilfov în procesul de renumărare a voturilor au fost dați afară, sâmbătă, după ce Curtea de Apel București a admis recursul BEJ Ilfov. „Curtea de Apel București a admis recursul BEJ Ilfov și a respins solicitarea EFOR pentru a observa renumărarea. Acum câteva minute am fost dați afară de la BEJ Ilfov”, au informat, pe Facebook reprezentanții EFOR. Detalii AICI.
- Extremiștii vor câștiga din anularea votului - Candidatul USR la alegerile prezidenţiale, Elena Lasconi, a declarat că instituţiile statului nu şi-au făcut treaba, de aceea s-a ajuns ca un candidat extremist să intre în turul al doilea. Potrivit acesteia, eventuala anulare a primului tur de scrutin va pune paie pe foc, iar extremiştii vor câştiga foarte mult sprijin. Detalii AICI.
- Saci cu voturi nesigilați - Un membru al Biroului Electoral Judeţean (BEJ) Cluj a sunat la 112 pentru a reclama că a găsit, în spaţiul de depozitare, saci cu voturi de la turul întâi al alegerilor prezidenţiale nesigilaţi. Poliţia a deschis o anchetă, dar anunţă că, deocamdată, nu a identificat nereguli. Detalii AICI.
- Voturi mutate la Ciolacu - Preşedintele PNL Olt, Gigel Ştirbu, a declarat că Biroul Electoral Judeţean a descoperit, la Scorniceşti, în urma renumărării voturilor, „o fraudă de 835 de voturi” care ar fi fost mutate de la alţi candidaţi la Marcel Ciolacu şi a anunţat că va face plângere penală. „În cele 11 secţii ale oraşului Scorniceşti a fost descoperită o fraudă de 835 de voturi mutate de la ceilalţi candidaţi la Marcel Ciolacu”, a spus liberalul. Detalii AICI.
- Voturile lui Orban nu s-au dus la Lasconi - Biroul Electoral Judeţean (BEJ) Prahova dezminte, vineri seară, informaţia potrivit căreia ar fi fost identificate 300 de voturi ale lui Ludovic Orban trecute în contul Elenei Lasconi. Detalii AICI.
Context
Curtea Constituţională a decis în şedinţa de joi să ceară reverificarea şi renumărarea tuturor buletinelor de vot, cuprinzând voturile valabil exprimate şi cele nule la alegerile prezidenţiale.
Ulterior, BEC a anunțat că a decis renumărarea voturilor pentru turul întâi de la alegerile prezidențiale până duminică la ora 22:00.
Vineri, USR a depus la Curtea de Apel Bucureşti o contestaţie la decizia Biroului Electoral Central privind renumărarea voturilor din toate secţiile de votare din ţară. USR a cerut anularea deciziei BEC şi suspendarea ei până la soluţionarea cauzei. Însă, ulterior, BEC a respins contestația USR.. Așa că procesul de renumărare a voturilor a început.
Președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a declarat că AEP nu poate tipări, în momentul de față, buletinele de vot pentru turul doi al alegerilor prezidențiale, pentru că nu e validat primul tur.
Așadar, AEP așteaptă finalizarea renumărării voturilor, iar apoi decizia luată de Curtea Constituțională.
Curtea Constituțională a amânat, vineri, decizia privind validarea votului de la turul I al alegerilor prezidențiale pentru luni, 2 decembrie, ora 17.00. Astfel, CCR se va pronunța după alegerile parlamentare, din 1 decembrie.
Ce se poate întâmpla în continuare
Președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a declarat la Radio România Actualități că există două variante în ceea ce privește decizia CCR: validarea primului tur al alegerilor sau invalidarea lui.
În cazul în care va fi decisă invalidarea, alegerile prezidențiale ar putea fi reprogramate pentru 15 decembrie (turul 1) și 29 decembrie (turul 2).