Legea Romexpo va fi discutată în coaliția de guvernare: Orban vrea decență de la USR PLUS, Barna evocă un ”Moş Crăciun imobiliar”

Legea Romexpo va fi discutată în coaliția de guvernare: Orban vrea decență de la USR PLUS, Barna evocă un ”Moş Crăciun imobiliar”
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat luni că în cazul proiectului privind terenul de la Romexpo nu a fost luată o decizie în coaliţie.

El a menționat că a arătat „mult tact, dorinţă de dialog şi cooperare” în relaţia cu USR PLUS şi ar trebui ca şi reprezentanţii acestei alianţe să „fie mai decenţi în a prezenta public”.

"Şi în privinţa relaţiei cu USR PLUS cred că am arătat foarte mult tact, dorinţă de dialog şi cooperare şi cred că şi ei ar trebui să fie mai decenţi în a prezenta public. Noi am avut o discuţie în coaliţie legat de acest subiect, nu s-a luat o decizie, probabil că vom mai discuta acest subiect, dacă nu se va ajunge la o înţelegere.

ADVERTISING

Evident, avem o retrimitere a legii care a fost făcută de preşedintele Klaus Iohannis, trebuie să ţinem cont de observaţiile formulate în cererea de reexaminare şi până la urmă vom lua o decizie", a afirmat Orban, întrebat, după şedinţa conducerii PNL, în legătură cu acuzaţiile aduse de USR PLUS potrivit cărora liberalii doresc să treacă legea prin Parlament pe "repede înainte".

Acuzațiile USR PLUS

În 11 iunie, senatorul USR PLUS Silvia Dinică, preşedintele Comisiei Economice, a acuzat-o pe Iulia Scântei (PNL), şefa Comisiei Juridice, de presiuni pentru adoptarea rapidă a proiectului de lege referitor la trecerea terenului de la Romexpo la Camera de Comerţ.

ADVERTISING

"Presiunile care se fac pentru adoptarea rapidă a proiectului de lege au depăşit orice limită, acum se încearcă scoaterea Comisiei economice de la raportul pe această lege (...) Mai mult, depăşindu-şi complet atribuţiile, senatoarea Iulia Scântei a încercat să forţeze punerea legii şi pe ordinea de zi a Comisiei economice ca să dăm un vot la fel de repede. M-am opus acestei iniţiative şi planul a eşuat", a scris Silvia Dinică pe Facebook.

Replica liberalei

În replică, Iulia Scântei a respins "categoric" acuzaţiile.

"Afirmaţiile senatoarei USR vădesc necunoaşterea procedurilor parlamentare şi intenţia de manipulare a opiniei publice pentru a distrage atenţia de la promovarea intereselor unor grupuri imobiliare, în numele unei pretinse competiţii economice. O astfel de poziţionare pune în pericol garanţiile statului român, cerute de preşedintele României prin cererea de reexaminare a legii", a scris, în 13 iunie, Iulia Scântei pe Facebook.

ADVERTISING

Ce spune Dan Barna

Tot luni, vicepremierul Dan Barna, copreşedinte al USR PLUS, a declarat că, prin transmiterea cu titlu gratuit în proprietatea Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR) a terenului de la Romexpo, statul român "oferă un cadou de cel puţin" 400 de milioane de euro.

"Reiterez o poziţie pe care Biroul Naţional a confirmat-o şi astăzi: dezvoltarea României nu se poate face prin devalizarea statului. Trebuie să încetăm cu acest mecanism, de a oferi cadou. Nu putem oferi 400 de milioane de euro - cel puţin - cadou, unei instituţii private, pentru perspectiva unui proiect de dezvoltare, probabil necesar şi util pentru România, dar trebuie să existe o valorificare, un beneficiu şi pentru statul român", a arătat el, într-o declaraţie de presă susţinută la Palatul Parlamentului.

Moş Crăciun imobiliar

Potrivit liderului USR PUS, transmiterea cu titlu gratuit în proprietatea CCIR a terenurilor proprietate privată a statului, aflate în folosinţa gratuită a CCIR şi care nu sunt revendicate, reprezintă "un Moş Crăciun imobiliar".

"E de neacceptat ca statul român să nu primească niciun ban şi să ofere din proprietatea proprie un cadou de 400 de milioane, cel puţin, în Bucureşti şi alte imobile - care nu sunt nici măcar inventariate în momentul de faţă - prin efectul acestei legi, practic urmând ca toate imobilele aflate în folosinţa camerelor de comerţ, în întreaga ţară, să devină proprietatea acestor camere de comerţ. Practic este o generozitate... un Moş Crăciun imobiliar, în care statul român se transformă referitor la aceste imobile - un lucru pe care USR PLUS nu are cum să îl accepte. Vom rămâne foarte fermi pe această poziţie", a spus Barna.

Citește mai multe despre acest subiect:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇