Președintele Klaus Iohannis a susținut miercuri o nouă conferință de presă la Palatul Cotroceni, în care s-a referit în special la noul an școlar. Seful statului a îndemnat din nou la respectarea măsurilor impuse împotriva Covid-19 și a explicat că alegerile locale nu pot fi amânate, pentru că nu se știe când se va încheia pandemia.
”Aşa cum ştiţi, şcoala începe pe 14 septembrie, în condiţii cu totul diferite faţă de anii trecuţi. Avem doar câteva localităţi în care şcoala se va relua normal, iar în alte localităţi şcoala se va desfăşura în sistem hibrid. Autorităţile au luat măsuri. Eficienţa lor depinde în bună parte de colaborarea cadrelor didactice a părinţilor şi a elevilor.
Nu putem reduce riscul de infectare la zero,dar e important să conştientizăm că prin respectarea regulilor fiecare contribuie la limitarea răspândirii. Decizia de a deschide şcolile, deşi nu este una uşoară, este corectă şi necesară(...)
Mă adresez părinţilor care în mod firesc sunt preocupaţi şi îngrijoraţi: Vă încurajez să-i trimiteţi pe copii la şcoală şi să le explicaţi că pentru un timp şcoala va fi diferită dar, dacă vom respecta cu toţii regulile, vom depăşi cu bine această situaţie”, a declarat președintele Iohannis.
Șeful statului a anunțat că nu va participa personal la deschiderea noului an școlar, dar va transmite luni un mesaj public.
Pe de altă parte, președintele a făcut un apel la ”decență” din partea partidelor aflate în campanie electorală și i-a încurajat pe alegători să meargă la vot pe 27 septembrie.