Iohannis a dat unda verde modificării regulilor pentru alegerile parlamentare: În țară se votează până la miezul nopții, în diaspora 2 zile

Iohannis a dat unda verde modificării regulilor pentru alegerile parlamentare: În țară se votează până la miezul nopții, în diaspora 2 zile

Președintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea trecută acum două zile de Parlament prin care sunt modificate mai multe reguli după care vor fi organizate alegerile parlamentare de la începutul lui decembrie.

Amintim că proiectul a fost inițiat de deputații Benedek Zacharie (UDMR), Cătălin Drulă (USR), Varujan Pambuccian (minorități), Emil Paşcan (PMP), Florin Roman (PNL) și Alfred Simonis (PSD). El a fost votat în Senat pe 9 septembrie, iar pe 14 septembrie deja era adoptat și de Camera Deputaților.

ADVERTISING

Potrivit expunerii de motive, a fost nevoie de aceste modificări pentru o bună desfășurare a alegerilor în condiții de pandemie. Iată câteva dintre noile prevederi:

  • Alegătorii care se află în faţa secţie de vot sau aşteaptă la rând pot vota până la ora 23:59.
  • Este modificată definiția partidului parlamentar: „prin partide politice parlamentare se înţelege partidele politice şi organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităților naţionale care, la ultimele alegeri pentru Senat şi Camera Deputaţilor, au întrunit, individual sau într-o alianţă, pragul electoral şi au obţinut mandate de deputat sau de senator. Alianţele politice şi alianţele electorale care au în componenţă cel puţin un partid politic parlamentar sunt asimilate partidelor politice parlamentare”.
  • Ministerul Sănătății trebuie să asigure materiale de protecție sanitară pentru toți cei care sunt implicați în organizare și asigură buna desfășurare a alegerilor, distribuția urmând să fie ”asigurată prin grija Ministerului Afacerilor Interne a instituţiilor prefectului, cu sprijinul primarilor”.
  • Alegătorii români din diaspora vor avea la dispoziţie două zile – sâmbătă şi duminică - pentru a vota.
  • Numeroase modificări vizează organizarea Autorității Electorale Permanente și a Birourilor Electorale.
ADVERTISING

Vezi aici, integral, modificările aduse de Parlament și promulgate de președintele Klaus Iohannis.

Citește și:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇