Imagine, realitate și colaborare politică

remus.pricopie
rector SNSPA

Dacă ascultați discursul unor consultanți politici, în special cei specializați în campanii electorale, veți fi probabil surprinși să constatați cât de puțin contează pentru ei realitatea și cât de mult lucrează cu „adevăruri confecționate”.

În tratatele de specialitate, acest fenomen este cunoscut sub denumirea „spin doctoring” și este identificat în istoria omenirii încă de la primele forme de organizare politică. Evident, modalitățile de acțiune s-au adaptat mereu timpurilor, iar ceea ce vedem azi este rezultatul unui lung proces de „încercare, eroare”, care a dus la punerea la punct a unora dintre cele mai fine metode de manipulare prin adevăruri parțiale, combinate, în funcție de context, și repetate la infinit.

Imaginea a ajuns să domine politica. Nimic nu se face fără să fie elaborată imediat o teorie a efectului imagologic pe care o acțiune sau alta o poate avea asupra cetățenilor.

Totul pare atât de sofisticat încât, în final, nici batista nu o mai poți folosi în public fără un „studiu de impact” cu privire la tipul de mesaj transmis [„m”, „Mp” sau „mNp”], ceea ce ar putea să influențeze cu 0,Xy% percepția publică asupra calităților de lider ale personajului politic Q.

Concluzia vine de la sine: totul este imagine, iar realitatea – în opinia unora –, un impediment care poate fi ușor scos de pe scenă, integral sau pe bucăți mici. Măiestria regizorului de a folosi luminile și umbrele, combinate cu fumigene și artificii, va influența rezultatul oricărei bătălii politice.

Așa ajungem în situația în care discursul politic nu mai este despre oameni și problemele lor, ci despre sunete și jocuri de lumini, care ar putea influența votanții.

Spectacolul a pus stăpânire pe tot și pe toate, iar paleta largă de stiluri artistice și coregrafie politică este vândută, la tarabă, de „experți” care joacă deja pe o piață globală.

„Scorurile” practicate de acești profesioniști ai fardului politic sunt impresionante, iar formele de plată, diverse: bani [albi sau negri], contracte [albe sau negre], funcții, influențe etc. Fenomenul, după cum se poate vedea chiar zilele acestea în Austria, cu ocazia demisiei cancelarului Sebastian Kurz, este, din păcate, larg răspândit.

Tot acești „experți” sunt și cei care promovează contrastul, dramatismul, ruptura sau (auto)excepționalul în spațiul public.

Urmăriți cu atenție discursurile politicienilor – iar când zic „politicieni”, mă refer la cei care au anumite poziții importante în partidele politice – și veți găsi, aproape la toți, fie un discurs alarmist sau incriminator, inclusiv unul de tip „teoria conspirației”, fie unul de tip „Oglindă, Oglinjoară ...”. Înjurăturile sunt parte a meniului mediatic al fiecărei zile, iar catastrofele (conform acestor discursuri) se întâmplă în fiecare oră.

Urmându-le exemplul, activiștii de partid, fie ei intelectuali autodeclarați sau cetățeni simpli, continuă meciul disoluției sociale pe toate rețelele de socializare, în piețe, în autobuz, la școală sau pe stradă.

Toată lumea se ceartă cu toată lumea – sau, mai exact, toate „bulele” se ceartă cu toate „bulele” –, iar cuvintele cheie folosite sunt dure:

hoți, criminali, penali, nebuni, ciumați (galbeni, roșii, policolori), spirale și fenomene paranormale, Superman, Xena, vaccin, cipuri 5G, oculta mondială, state paralele, perpendiculare, oblice, eșuate, prăbușite etc.

Există însă și momente în care această sarabandă a cailor verzi pe pereții rețelelor sociale se lovește de o realitate implacabilă, obiectivă, greu de cosmetizat.

Un moment al adevărului este atunci când, după ce țipi – și te pricepi bine la asta –, viața te aduce în situația să rezolvi chestiunile clamate.

Evident, este greu să recunoști că nu te țin curelele. De exemplu, capacitatea de a uni în jurul tău o echipă care să convingă o majoritate parlamentară că ești în stare să rezolvi problemele țării, în respect față de Constituție și lege.

*   *   *

Cred că USR Plus a mizat mult prea mult pe „realitatea augmentată”, alimentată prin tastele înveninate ale unor susținători destul de radicalizați.

La ei nu există nuanțe. Totul este alb sau negru, bun sau rău, deștept sau prost, imaculat sau irecuperabil pătat, sfânt sau penal, iar filosofia lor de funcționare este „misecuvinismul”, sindrom al narcisismului politic.

Și-au autoproiectat o imagine mesianică (mai ales în online), una a excepționalismului, un fel de Phoenix al politicii românești, care a început să se sfărâme imediat ce au ajuns la guvernare.

Cu fotografia guvernării semivoalată (numiri discutabile, tumbe politice dubioase, inconsistență logică în propriile lor discursuri și fapte etc.) și cu procentele din sondaje în scădere, au crezut că pot ieși din această depresie imagologică prin supralicitare.

Au atacat la vârf, respectiv au construit cea mai mare campanie online de discreditare a unui oponent politic (în acest caz, președintele Iohannis și PNL), au acționat haotic pentru a da jos propriul guvern, continuând – simultan – să atace toate celelalte partide din Parlament, iar în final au ajuns izolați, cu imaginea șifonată în brațe.

Acum președintele României le-a dat posibilitatea celor de la USR Plus să fie în lumina reflectoarelor opiniei publice, nu pe post de tenori politici, ci pe acela de politicieni responsabili, capabili (sau nu) să unească oamenii și Parlamentul, în jurul unor idei, al unor proiecte, în slujba țării.

Dacian Cioloș, proaspăt ales președinte al USR Plus, desemnat de președintele Klaus Iohannis să formeze un nou guvern, va trebui să ne arate că deține (sau nu) formula magică a unei noi substanțe de tip „Picătura”, cu care să lipească oglinda spartă a colaborării politice.

*   *   *

Sunt convins că acest caz, respectiv eșecul coaliției PNL – USR Plus – UDMR, la mai puțin de 10 luni de la constituire, va redefini tot ceea ce înseamnă conceptul de colaborare politică în România, pentru mulți ani de acum înainte.

Acest eșec politic de proporții îi va obliga pe politicieni să aibă o abordare mult mai echilibrată, mai pragmatică, axată pe acțiune politică și rezultate concrete, nu pe discursuri goale și ipocrizie.

România nu mai poate depinde de puseurile FB-ciste ale liderilor politici și nu mai poate fi nici victima mistificării adevărului socio-politic, prin ignorarea problemelor oamenilor.

Acest stil de a face politică, cu țânțarul pe post de armăsar / tenor politic, s-a încheiat.

*   *   *

Nu dau soluții politice – este sarcina politicienilor.

Cu toate acestea, o logică de bun simț ne spune că o majoritate politică – cea care poate da un guvern stabil – se construiește în Parlament, prin dialog între partide, cu luciditate, cu respect și cu exerciții simple de matematică parlamentară.

În acest context, partidele cele mai mari, respectiv PSD și PNL, nu pot fi ignorate. Așa este în democrație.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇