Guvernul modifică Legea achizițiilor, după specificațiile lui Grindeanu: Eliminăm mare parte din timpii pierduți provocați de birocrația excesivă

Guvernul modifică Legea achizițiilor, după specificațiile lui Grindeanu: Eliminăm mare parte din timpii pierduți provocați de birocrația excesivă
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Guvernul a aprobat vineri modificarea Legii achizițiilor publice și a procedurilor de eliberare a avizelor. Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu spune că în acest fel vor fi eliminate întârzierile și blocările la proiectele de infrastructură.

„În domeniul infrastructurii de transport, statul român avea nevoie de o reașezare a cadrului legislativ. Am lucrat la un pachet de modernizare a achizițiilor publice pe care l-am prezentat atât în coaliția de guvernare, cât și premierului și președintelui.

Aceste modificări aprobate astăzi în Guvern erau absolut necesare pentru dezvoltarea infrastructurii din România. Până acum 80% din timpul alocat unui proiect era consumat de birocrație, iar dacă reziliai un contract era nevoie de aproximativ 2 ani pentru a relua proiectul”, a spus Sorin Grindeanu.

ADVERTISING

Acesta susține că prin aceste măsuri au fost înlăturate o bună parte din principalele motive pentru întârzirea și blocarea proiectelor.

Ministrul a anunțat modificări în faza de licitație a proiectelor.

„Eliminăm blocarea contractelor în faza de implementare din cauza creșterii prețurilor. Întroducem obligația ajustării prețurilor pentru contractele cu o durată mai mare de 6 luni în funcție de evoluția prețurilor în piață în baza unei formule bine determinate.

Eliminăm tot acel tăvălug al contestațiilor nejustificate. Autoritatea va reține în mod obligatoriu cauțiunile firmelor care pierd aceste contestații”, a explicat Grindeanu.

ADVERTISING

Alte măsuri au fost luate pentru faza de implementare a proiectelor.

„Eliminăm șantajul anumitor companii care după semnarea contractelor nu se mobilizează și nu respectă termenele contractuale, prin acest lucru întârzierile pe termen lung și indisciplina în faza de execuție și anume prin emiterea unor certificate intermediare, un fel de certificat de bună purtare, privind stadiul de execuție a fiecărui proiect din 3 în 3 luni.

Dacă lucrurile nu avansează, constructorii vor fi notificați doar de 3 ori înainte de reziliere, după care se poate intra în procedura de licitație fără publicare.

Antreprenorul notificat negativ nu va mai putea câștiga licitații dacă participă în perioada în care are deja în derulare un contract pe care întârzie.

ADVERTISING

Beneficiarii contractelor vor putea să plătească prin aceste modificări în mod direct subcontractorii și furnizorii și tot ceea ce înseamnă prestatorii, fiind declarați de la bun început în caietul de sarcini și având drept urmare un contract.

Eliminăm o mare parte din acele notificări depune chiar de la începutul contractelor. Introducem o ordine de începere separată pentru faza de proiectare și pentru faza de execuție.

Antreprenorul nu va mai putea pretinde cheltuieli suplimentare pe motiv că și-a mobilizat în mod inutil resursele”, a spus ministrul Transporturilor.

Și în faza de avizare a proiectelor au fost făcute modificări.

„Prin modificările pe care le-am făcut eliminăm mare parte din timpii pierduți provocați de birocrația excesivă în domeniul exproprierii terenurilor deținute de autoritățile publice locale.

Terenurile din proprietatea publică a statului și în administrarea entităților publice se vor transfera în administrarea expropriatorului odată cu hotărârea guvernului prin care este declanșată procedura de expropriere.

Se constituie un drept de administrare temporară în favoarea beneficiarului pentru realizarea lucrărilor pe terenurile aflate în albia minoră fără a mai fi necesară încheierea altor formalități, cum a fost până acum.

Se instituie drept competență exclusivă a Ministerului Transporturilor aprobarea reglementărilor tehnice specifice privind construcțiile inginerești pentru infrastructura de transport de interes național.

Se instituie un termen de 15 zile calendaristice de la depunerea solicitării pentru eliberarea certificatelor de urbanism și autorizațiilor de construire și 10 zile calendaristice pentru emiterea avizelor solicitate prin certificatele de urbanism.

Dacă documentația depusă nu este completă, aceste entități pot face observații doar o singură dată. Ulterior măsurilor pe care beneficiarul le ia conform cerințelor din document, autoritățile respective nu mai pot emite alte solicitări.

Dacă autoritățile nu emit în termenele amintite avizele, autorizațiile, se consideră documentația depusă conformă și completă, iar autoritățile sunt obligate să emită autorizațiile în termen de 5 zile.

Dacă nici acest termen nu este respectat se va considera că documentele respective au fost emise tacit”, a mai spus Sorin Grindeanu.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇