Grindeanu îi cere șefului Armatei să-și dea demisia

Grindeanu îi cere șefului Armatei să-și dea demisia
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Liderul PSD, Sorin Grindeanu, îi solicită public şefului Statului Major, generalul Vlad Gheorghiță, să plece din funcţie, pentru că în acest moment „reprezintă o vulnerabilitate pentru Armata Română”.

Generalul Vlad Gheorghiță e anchetat de DNA într-un dosar în care este acuzat de complicitate la uzurparea funcției.

"Retragerea de la conducerea Armatei Române ar fi gestul firesc al unui militar aflat în situația generalului Vlad Gheorghiță.

Orice umbră de îndoială asupra conduitei sale profesionale reprezintă o vulnerabilitate pentru Armata Română.

ADVERTISING

În aceste momente, România nu își permite astfel de incertitudini la vârful structurilor de apărare", a scris Sorin Grindeanu, pe Facebook.

Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, a declarat marți seară că nu are de gând să-l demită pe șeful Armatei și va analiza situația cu Nicușor Dan.

Radu Miruță a declarat că, deși legislația îi permite să propună schimbarea din funcție a șefului Statului Major al Apărării, în prezent nu există motive pentru o astfel de măsură: "Așa este pe legislație. Nu suntem în situația în care s-a concluzionat că acesta este cazul acum".

ADVERTISING

Oficialul a precizat că va fi realizată o analiză instituțională asupra situației, sub coordonarea președintelui României.

Întrebat dacă situația ar putea ajunge în discuția Consiliului Suprem de Apărare a Țării, ministrul a spus că este necesară o analiză la nivel înalt, fără a confirma o decizie în acest sens.

Generalul Gheorghiță Vlad este suspect „de complicitate la uzurparea funcției”. Potrivit DNA, el ar fi intervenit la Ministerul Educației pentru suplimentarea locurilor la buget la Universitatea de Educație Fizică, astfel încât 20 de studenți să treacă de la taxă la buget. Ulterior, trei dintre ei, la finalizarea studiilor universitare, urma să fie încadraţi pe posturi de ofiţer, la Ministerul Apărării.

ADVERTISING

Șeful Armatei respinge acuzațiile şi observă caracterul curios al momentului ales pentru formularea acuzaţiilor, în contextul dronei căzute la Galaţi şi al semnării contractelor pentru programul SAFE.

Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google