Raport GRECO: Măsurile anti-pandemie luate de state ar putea agrava corupția. Atenție la achizițiile publice (Document)

Raport GRECO: Măsurile anti-pandemie luate de state ar putea agrava corupția. Atenție la achizițiile publice (Document)

Guvernele ar trebui să gestioneze cu rigurozitate riscurile de corupție care pot apărea odată cu măsurile extraordinare luate pentru combaterea pandemiei de Covid-19, în special ca urmare a injectării unor sume considerabile în economie, pentru a atenua repercusiunile economice și sociale ale pandemiei, spune organismul anticorupție al Consiliului Europei, în raportul său anual publicat joi.

GRECO subliniază că, de mai bine de un an, guvernele au trebuit să pună în aplicare măsuri de urgență care au condus la concentrarea puterii și la derogări de la drepturile fundamentale, măsuri care merg mână în mână cu riscuri de manifestare a corupției care nu ar trebui subestimate.

ADVERTISING

Aceste riscuri pot fi deosebit de pronunțate în cazul sistemelor de achiziții publice, în special în zona conflictelor de interese și a influenței lobby-ului.

Secretarul general Marija Pejčinović Burić a declarat: „În aceste momente dificile, guvernele ar trebui să își intensifice eforturile pentru a se asigura că toate politicile și acțiunile, care vizează abordarea crizelor economice și de sănătate publică, respectă standardele anticorupție.

Nu este suficient să avem legislația și cadrul instituțional necesare luptei anticorupție. Trebuie să ne asigurăm că aceste standarde sunt aplicate în mod eficient în practică, iar guvernele trebuie să acționeze cu transparență și responsabilitate”.

ADVERTISING

În raportul său, președintele GRECO, Marin Mrčela, solicită statelor să urmeze îndeaproape liniile directoare, publicate de GRECO în 2020, privind gestionarea riscurilor de corupție în contextul pandemiei.

"În situații de urgență, toate deciziile și procedurile trebuie să respecte principiile transparenței, integrității și responsabilității", a declarat acesta.

Pe baza evaluărilor GRECO din 2020, președintele GRECO regretă, de asemenea, că în unele state membre există „încercări mai mult sau mai puțin evidente” din partea puterii executive sau legislative de a ataca, intimida sau subjuga sistemul judiciar.

ADVERTISING

“Când luăm în considerare măsuri de prevenire a corupției, ar trebui să avem în vedere că lupta împotriva corupției nu ar trebui privită ca un element distinct sau chiar opus independenței sistemului judiciar. Primul este absolut esențial pentru al doilea, și invers”, a adăugat el.

Raportul examinează măsurile luate în 2020, în statele membre GRECO, pentru prevenirea corupției, în cadrul celui de-al patrulea ciclu de evaluare - care vizează parlamentari, judecători și procurori - și al celui de-al cincilea ciclu de evaluare, care se concentrează asupra guvernelor centrale – incluzând funcțiile executive  de nivel înalt - și a instituțiilor de forță.

Până la sfârșitul anului 2020, statele membre ale GRECO implementaseră pe deplin aproape 40% din recomandările destinate prevenirii corupției în rândul parlamentarilor, al judecătorilor și al procurorilor.

Recomandările cu cel mai scăzut nivel de conformitate au fost cele referitoare la parlamentari (doar 30% implementate integral), urmate apoi de cele adresate judecătorilor (41%) și procurorilor (47%).

A cincea rundă de evaluare era în plină desfășurare la sfârșitul anului trecut, iar rapoartele de evaluare pentru 21 de țări erau deja finalizate.

Majorității țărilor evaluate până în prezent li s-a cerut să adopte coduri de conduită pentru funcții executive de nivel superior sau să revizuiască codurile existente.

Probleme deosebite au fost reticența unor state de a furniza informații oficiale în conformitate cu legile privind liberul acces la informație, precum și lobby-ul, conflictele de interese și practica „ușilor turnante”.

Raportul analizează, de asemenea, principalele aspecte legate de anticorupție în privința instituțiilor însărcinate cu aplicarea legii, inclusiv politicile anticorupție și de integritate, politicile de resurse umane și protecția denunțătorilor.

La sfârșitul anului 2020, 16 țări erau supuse unei proceduri de neconformitate în cadrul celei de-a patra runde de evaluare a GRECO: Germania, Andorra, Armenia, Austria, Bosnia și Herțegovina, Danemarca, Ungaria, Luxemburg, Monaco, Republica Moldova, Republica Cehă, Polonia, Portugalia, România, Serbia și Turcia.

Belarus a fost singura țară plasată sub procedura de neconformitate în cadrul celei de-a treia runde de evaluare.

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇