Victoria Ucrainei în concursul Eurovision arată „imensa susţinere publică” de care beneficiază ţara atacată de Rusia, consideră secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, scrie AFP.
„Am văzut ieri (sâmbătă) imensa susţinere a publicului în toată Europa (…). Bineînţeles, cântecul este magnific, ea este magnifică”, a subliniat acesta înainte de reuniunea miniştrilor Afacerilor Externe ai Alianţei atlantice la Berlin, adăugând că Rusia a lansat ”războiul cel mai brutal şi mai cinic de la al Doilea Război Mondial”.
Reuniunea informală ministerială de externe a NATO de la Berlin continuă duminică, fiind programate două sesiuni distincte, prima pe temele de actualitate şi interes sporit pentru NATO, cu accent pe politica NATO a "Uşilor Deschise", războiul din Ucraina şi implicaţiile sale pentru securitatea euroatlantică.
A doua sesiune va fi dedicată pregătirii Summitului NATO de la Madrid, din 28–30 iunie 2022, în special privind negocierea viitorului Concept Strategic al NATO, care va fi adoptat de liderii aliaţi cu acel prilej.