Firea acuză Ministerul Sănătăţii de dezinformare: ”Ne credeţi pe toţi proşti! Dar nu uitaţi că suntem mulţi!”

Firea acuză Ministerul Sănătăţii de dezinformare: ”Ne credeţi pe toţi proşti! Dar nu uitaţi că suntem mulţi!”
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Primarul general Gabriela Firea acuză Ministerul Sănătăţii de ”dezinformare şi manipulare”, cu privire la numărul raportat al persoanelor infectate cu noul coronavirus în ultima zi în Capitală, susţinând că Bucureştiul nu este „nici pe departe focar”.

„Ministerul Sănătăţii, condus de un membru PNL, a anunţat la prânz, prin comunicatorii – dezinformatori uzuali, că în Bucureşti au apărut 100 de noi cazuri de pacienţi Covid-19, de ieri, până azi.

Ca să vedeţi până unde se merge cu manipularea şi dezinformarea, iată câteva cifre: Spitalul Victor Babeş 10 internări; Spitalul Colentina 0 internări (sunt aşteptaţi 4 pacienţi din ţară, anunţaţi după comunicarea oficială); Spitalul Carol Davila 0 internări. Să calculăm: 100 minus cei 10 pacienţi de la Victor Babeş = 90 pacienţi.

ADVERTISING

Întrebare: unde sunt cei 90 de pacienţi? Unde s-au evaporat? Unde sunt trataţi? S-a anunţat fără echivoc că nu mai sunt locuri la Matei Balş şi Marius Nasta. Şi dacă se eliberau câteva, prin externări, nu încăpeau 90 de pacienţi. Iată o problemă de matematică de clasa a 2-a!", spune Firea, într-un mesaj postat pe Facebook.

https://www.facebook.com/gabifirea/posts/3376476169081833?__xts__[0]=68.ARDbT2KmAZtsMC4CicabqVzT7NnTmpnpbZ9I5tY-SIok79DpboqYDh3GQBMj_9wH9hUZHqIC4RShov2C-Y1diSeQ6UIsibD7WlSCpCE1W3XULBg7jMfyESQbE1QS4pIjim1TK2UXZhb42jJH5yIrNNoytff6TpmotX8W11FN5LMzwR6CfXtsHV2mJaOm7oaqkNwYXhNjhULFSHq_9XdDCG1HmqT8FoiV2uNSXUy5hGfO82OqvFsel-1gCR_u1NVzePScvVi-lxgVNYcgnkW4A1zGNj1tPMIGKoQO6iV-548YBoKk50iA0Ne7yerohSqTGPyxrkwyK27shWDbQQD8rQ&__tn__=-R
ADVERTISING

Gabriela Firea critică şi fotografia publicată sâmbătă cu ambulanţele care aduceau pacienţi la Spitalul "Matei Balş".

"La fel ca şi simpla problemă de logică de ieri: câţi pacienţi s-au internat la Matei Balş, în timpul vizitei oficiale? Răspuns: Câte ambulanţe scoase din garaj încăpeau în curtea interioară şi puteau intra în cadrul unei fotografii. Ştiu că ne credeţi pe toţi proşti! Dar nu uitaţi că suntem mulţi!

Cui foloseşte denigrarea Bucureştiului? Vreţi să fugă toţi investitorii din Capitala ţării? Să se închidă toate ambasadele? La o populaţie de peste 4 milioane de locuitori, cei 4 mii de pacienţi Covid internaţi în Bucureşti, în 5 luni, dintre care 60% din judeţele ţării, înseamnă un procent foarte mic.

ADVERTISING

Nici pe departe focar! Veţi da socoteală pentru panica pe care o sădiţi în sufletele românilor! Şi pentru defăimarea Capitalei! Îi îmbolnăviţi de inimă pe oameni! Transmiteţi depresie comunitară!", mai scrie Firea. 


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇