Dungaciu: Asistăm la o federalizare nedeclarată a Europei, inclusiv prin PNRR

Dacă Bruxelles-ul își ia misiunea în serios și vrea să ducă proiectul european mai departe (adică să meargă spre o federalizare nedeclarată), atunci n-are cum să ierte Ungaria și Polonia, spune Dan Dungaciu.

În ceea ce privește România, problema s-ar putea să fie alta.

”La noi, întrebarea fatidică: ’Pe cine iubești mai mult, pe mama sau pe tata?’ (adică America sau UE) nu se pune într-un mod fundamental” acum, dar, la un moment dat, ”s-ar putea ca cineva să ne spună că și politica externă trebuie să intre în siajul politicii externe a Bruxelles-ului”, ceea ce ne-ar putea afecta ”inclusiv autonomia în ceea ce privește politica externă și, poate, tangențial inclusiv relația cu Statele Unite”, spune Dan Dungaciu, directorul Institutului de Științe Politice și Relaţii Internaţionale al Academiei Române (ISPRI), în partea a doua a dialogului purtat pentru cititorii Spotmedia.ro, pe care v-o prezentăm în formatul idei principale+declarații complete și detalii în format audio:

Vezi și care e ”poza zilei” în regiune, în opinia lui Dan Dungaciu: ”Asistăm la un proces istoric. Zidul a ajuns o strategie diplomatică și de politică externă validată. Statele Unite sunt o prezență absentă în regiune”.

Cum se vede România privită din afară?

• Depinde cine se uită. La o privire, poate un pic superficială, cine se uită din afară vede o anumită consistență strategică a României. Indiferent cine e la putere, angajamentul strategic al României față de NATO, parteneriatul strategic cu America, este indiscutabil.
• La noi, întrebarea fatidică: ’Pe cine iubești mai mult, pe mama sau pe tata?’ (adică America sau UE) nu se pune într-un mod fundamental. Gândiți orice permutare posibilă a partidelor de pe scena politică a României și o să vedeți că strategic nu iese altceva.
• Din punctul acesta de vedere, atitudinile față de Federația Rusă, NATO sau America au fost clare până în momentul ăsta.

• Dacă te uiți un pic mai atent, constați pe sondajele ”Barometru de Securitate” pe care noi le-am făcut, că, încet, încet, tendința este să încline spre Europa opțiunea între America și UE.
• Dacă întrebi oamenii, la nivel calitativ încep să se diferențieze. ’Gulerele albe’, oamenii activi în economie, tind să meargă mai degrabă spre UE, spre Germania, pe când ’gulerele albastre’ sau oamenii mai în vârstă tind spre America.
• În România, încet-încet, se va crea această diferențiere și s-ar putea ca la viitoarele alegeri prezidențiale (sau de alt tip) să avem pentru prima dată o dezbatere publică de tipul ‘Mergem cu americanii sau cu europenii?’, ceea ce nu a fost până acum în România.
• Opțiunea politică de astăzi, inclusiv de numire a premierului (Nicolae Ciucă - n.red.), arată o opțiune strategică foarte fermă. Cineva ar putea să spună că e prea fermă pentru timpurile de azi, dar e fermă (apropo de întrebarea ’Pe cine iubești mai mult, pe mama sau pe tata?’ )

• Iar cineva care se uită din afară ar mai putea să se întrebe încotro se va duce România, dacă se va pune problema autonomizării strategice a Europei, și cum va reuși ea să reconcilieze America și UE din această perspectivă. Numirea actualului premier poate să fie un semnal într-o direcție.
• Care va fi valoarea de întrebuințare a României? Depinde și ce valoare de întrebuințare își dă. Dar asta ține de calitatea oamenilor politici, de viziunea lor (unde noi n-am excelat de fiecare dată).

Polonia&Ungaria versus Bruxelles

• Ce vedem acum la nivelul disputei dintre cele două se leagă, cel puțin în cazul Poloniei, de chestiunea migranților.
• În anii 2015-2016, când era estimat să vină valuri de migranți în România, cineva mucalit spunea că ce poate să facă România pentru migranți este să îi învețe germană. Ideea e aceeași: Cei care sunt acum la frontiera Lituaniei sau Poloniei nu vor să stea acolo, ei vor să meargă în Germania. Deci Polonia apără în momentul ăsta Germania, apără Berlinul. Nu e întâmplător că dna Merkel s-a implicat în negocieri. Iar polonezii își negociază această carte inclusiv în relația lor cu Bruxelles.
  
• Bruxelles-ul a pornit mecanismul de pedepsire a Poloniei și Ungariei. Și eu cred că va fi o chestiune mai serioasă decât înainte, pentru următorul motiv: Asistăm astăzi la o federalizare nedeclarată a Europei, inclusiv prin proiectele PNRR.
• Aceste proiecte vor deveni proiecte de guvernare, mai ales ale statelor care nu au capacitate instituțională puternică sau care nu au capacitatea să țină foarte multe bile în aer în același timp.
• Acest proiecte vor veni cu bani, dar vor veni și cu termene pe care trebuie să le îndeplinești (dacă ai capacitatea să o faci). Ele vor canibaliza, practic, proiectul de guvernare.
• În momentul acela, UE poate să spună ’Dacă eu îți dau banii, dacă eu plătesc, vreau să comand și muzica’. Adică nu mai merge cu ’Eu îți dau banii și tu faci și spui ce vrei’.
• Cazul Poloniei și Ungariei este, din acest punct de vedere, caz școală. ’Vreți bani? Faceți sau spuneți ce vă spunem noi’. Bruxelles nu mai e neutru aici.

• De asta sentimentul meu este că nu se poate încheia oricum această bătălie, pentru că bătălia dintre Ungaria și Polonia vs Bruxelles este o bătălie despre stabilirea relațiilor de putere pe viitor. Vom vedea dacă pașii spre Federație se fac (fără să se pronunțe cuvântul federalizare, pentru că dacă îl pui în sondaje, la nivel european rezultatele sunt dezastruoase), inclusiv urmărind fermitatea Bruxelles-ului.
• Dacă Bruxelles-ul își ia misiunea în serios și vrea să ducă proiectul european mai departe (adică să meargă spre o federalizare nedeclarată), atunci n-are cum să ierte Ungaria și Polonia.
• Chestiunea care trebuie să ne preocupe pe noi este de alt tip. România se comportă disciplinat intern. România a fost totdeauna zănatică, dar cumințică, în termeni de rang structural la nivel european.

Early-warning

• Însă dacă Europa spune că ’Noi dăm bani și vrem să auzim un tip de muzică pe plan intern’, cât mai durează ca Europa să spună ’Vrem să auzim și un tip de muzică pe plan extern’?
• Altminteri spus, s-ar putea gândi, de dragul discuției, că va veni un moment în care europenii vor spune: Politica voastră externă trebuie să fie nuanțată. Dacă voi primiți bani de la Bruxelles, ar trebui să fiți atenți inclusiv de unde faceți achizițiile.
• S-ar putea ca cineva să ne spună că și politica externă trebuie să intre în siajul politicii externe a Bruxelles-ului. Și problema achizițiilor să intre în siajul politicii externe a Bruxelles-ului.
• S-ar putea ca anumiți actori din spațiul european, în speță Franța, să spună că, așa cum americanii ne fac ce ne-au făcut în Australia (ne-au trimis acasă ), s-ar putea să încercăm și noi să dăm un pay-back, o replică, în spațiul est-european și să îi punem pe est-europeni să mai achiziționeze și de la noi, nu doar de la americani.
• Este o teză pe care merită să o discutăm preventiv, un fel de early-warning aș spune, pentru că nu este teoretic exclusă.

Tot ceea ce vedem acum în jurul nostru sunt semnele acestei evoluții mai adânci, pe care am încercat să o descriu. Dacă lucrurile astea sunt reale înseamnă că această evoluție mai adâncă ne va afecta inclusiv autonomia în ceea ce privește politica externă și, poate, tangențial inclusiv relația cu Statele Unite.