Deși dintr-o familie alawită (comunitate din care face parte și dictatorul Bashar al-Assad), Samar Yazbek a participat la revoltele împotriva regimului Bashar al-Assad, transformate apoi într-un sângeros război civil. Nevoită să se exileze, s-a întors clandestin în Siria de câteva ori și a scris jurnalul descompunerii acestei țări despre care scrie că era cea mai frumoasă din lume.
Ceea ce fac femeile iranience acum este să ne ofere o speranță că în Siria se va întâmpla același lucru și femeile vor lua calea protestelor. Curajul femeilor iranience este mare, pentru că ele s-au revoltat împotriva tuturor autorităților din Iran, politice, religioase, patriarhale.
Samar Yazbek a fost una dintre cele mai puternice prezențe la Festivalul Internațional de Literatură de la Iași (FILIT, aflat la cea de-a zecea ediție). Îți vorbește cu forță despre Siria, țara distrusă de revolte confiscate și în care oamenii sunt prinși între puterea dictatorială a lui al-Assad și islamiști, între interesele Turciei, ale Iranului și crimele Rusiei lui Putin.
Într-un fel, îmi spune înainte de scurtul nostru interviu, eu am fost ucisă în Siria, dar continui să merg prin lume și să spun povestea oamenilor de acolo.
În Siria a lucrat în televiziune, a studiat pe cont propriu filosofia, sintagma de banalizare a răului folosită de Hannah Arendt i se pare cea mai potrivită pentru a descrie dezinteresul lumii față de morțile din Siria.
În limba română a apărut romanul „Fata care nu se putea opri din mers”, la Editura Pandora M., în care Samar Yazbek descrie, cu claritate, încercarea unei fete de a rezista atacurilor chimice și războiului prin tăcere.
Samar Yazbek, pentru că am avut ocazia să povestim înainte de acest interviu, voi începe cu ultima întrebare: dacă mâine ar dispărea Bashar al-Assad și regimul său, ce s-ar întâmpla în Siria?
Este o întrebare foarte importantă, deoarece consider că prezența lui Bashar al-Assad acum este pur formală. Siria, astăzi, este ocupată de către puteri armate cum ar fi Statele Unite, Iran, Rusia și Turcia. Iar faptul că aceștia îl susțin pe Bashar al-Assad este o nouă formă de colonialism, de ocupație. Războiul din Siria, după ce s-a transformat dintr-o mișcare pașnică de stradă într-un război civil, reprezintă, cum am spus, o nouă formă de colonialism, care s-a conturat după etapa capitalistă. Statele, acum, nu trebuie să mai invadeze așa cum făceau imperiile odinioară, noua formă a războiului și dorința de acces la resursele naturale ale țărilor se face prin inventarea unor astfel de războaie.
Toate statele care au intervenit în Siria au intervenit sub motto-ul aducerii păcii. În realitate, ce s-a întâmplat a fost o piață pentru desfacere de armament, companii cu interese foarte mari, precum grupul rus Wagner, pentru Turcia este vorba de interese geopolitice, ca și pentru iranieni, care deja sunt prezenți în Liban și Irak.
Cu acest motto, de aduce pacea în zonă, au ocupat Siria.
Care este antonimul păcii? Doar războiul?
Este războiul, dar în noua noastră lume, în numele păcii construim războiul, iar asta se întâmplă în etapa care urmează capitalismului. Se distrug țări în numele democrației. Suntem martorii nașterii unei noi umanități, după revoluția digitală, este un nou sistem economic, astfel că ce s-ar întâmpla în Siria, cu Bashar al-Assad sau nu, nu va fi foarte diferit.
Dar este foarte important ca el să plece de la putere și să fie tras la răspundere.
Sper să mai existe o speranță de pace.
De ce nu a fost suficient pentru Occident ce a făcut grupul Wagner în Siria? De ce l-au lăsat pe Putin să ajungă acum în chestiunea ucraineană?
Pentru că există un set de interese comune. Rușii sunt o parte a acestui război, au participat la el și beneficiază prin vânzarea de armament. Aceste state și companiile lor sunt parte din război.
Ați continuat să reveniți in Siria, clandestin, vreme de 18 luni. Ați fost martorul transformării țării. S-a transformat peste noapte sau a fost un proces lung, cel al distrugerii? Ce v-a șocat cel mai mult la schimbare?
Am fost martor, pentru că am trecut clandestin, cum ați spus, din Turcia în Siria. Am fost șocată de cum Turcia a permis grupurilor și facțiunilor islamiste să pătrundă, prin punctele de graniță din Turcia, în Siria.
Autoritățile, forțele armate siriene au încercat să elimine orice formă de rezistență, iar schimbarea s-a produs când au pătruns aceste formațiuni islamiste și au început să ucidă membrii ai Armatei Libere care erau laici, au ocupat și au dominat zona, și-au impus legile, tradițiile, stilul de viață. Iar în ultimii 10 ani zona s-a transformat radical, în special în ceea ce privește situația femeii.
A fost o schimbare treptată, dar a început brusc.
Personajul din cartea tradusă în română, Fata care nu se putea opri din mers, este mut, dar este așa pentru că s-a decis să tacă, nu este genetic. Mă gândesc că este o reacție foarte normală în fața răului, dar are totuși momente în care vorbește și recită Coranul. De ce?
Este o reacție la violența războiului, Rima dorește să spună că refuză violența și că rezistă acesteia prin tăcerea ei. Este o formă de revoltă, chiar și atunci când mergea, legată cu o sfoară, era o formă de rebeliune. Nu se poate opri din mers pentru că nu vrea, personalitatea ei fiind o metaforă, un simbol, al tuturor ipostazelor femeii în lume.
Vreau să mai adaug că titlul acestei cărți în limba arabă, termenul desemnează pe discipolii lui Aristotel, care mergeau în cerc și căpătau cunoaștere.
Am numit astfel cartea pentru că scopul lui Rima și dorința ei lăuntrică era căutarea libertății și căpătarea forței minții.
Pentru femeia arabă din lumea de astăzi, dacă are acces la cunoaștere, este mai bine sau mai rău pentru ea? Pentru că ea rămâne prizonieră a unei lumi închise.
Cu siguranță este un lucru bun. Rima a hotărât să trăiască în lumea cărților, literatura și cărțile sunt cele care au salvat-o.
Personajul reprezintă pătura de jos a societății, cea oprimată, este fata unei femei de serviciu de la școală. Deci reprezintă pătura de jos, care trăiește în condiții foarte dificile, iar ea și-a găsit refugiu în literatură și în lumea imaginației.
O formă de rezistență este tăcerea, spuneți. Pentru femeile din Iran, forma lor de rezistență este, dimpotrivă, protestul. Ce șanse le dați și cine le poate ajuta? Cine le spune povestea?
Rima a ales tăcerea pentru că trăiește în condiții de război, nu doar pentru că trăiește într-o societate patriarhală. În ceea ce privește Iranul, consider că revoluția femeilor a început mai demult, odată cu dorința de a nu mai purta hijabul și de a-și recupera libertățile. Cred că foarte mulți au scris despre asta, iar în ceea ce ne privește îi susținem cu toate forțele.
Dacă aș putea să merg în Iran, aș merge în Iran.
Ceea ce fac femeile iranience acum este să ne ofere o speranță că în Siria se va întâmpla același lucru și femeile vor lua calea protestelor. Curajul femeilor iranience este mare pentru că ele s-au revoltat împotriva tuturor autorităților din Iran, politice, religioase, patriarhale. Acestea sunt autorități care ucid. Din punctul meu de vedere, acest tip de proteste este unul ideal.
Există nuanțe între conducători islamiști și dictatori?
Este vorba de o față diferită a violenței. De exemplu, în zonele unde predomină influența lui al-Assad, femeile nu sunt obligate să poate hijab, dar în zonele unde predomină islamiștii, da.
În schimb, în zonele lui al-Assad au loc violuri, există căsătorii premature, lipsa egalității dintre bărbați și femei în câmpul muncii, există prostituție, poți suferi traume cumplite în închisori.
Este un alt tip de violență.
Cine poate ajuta țările arabe? Occidentul este, el însuși, în criză, iar extrema dreaptă este în ascensiune în întreg Occidentul. Există masă critică din interior?
La ce tip de ajutor te referi?
Ajutor pentru a-și găsi o cale spre democrație.
Nu există nicio formă de ajutor real, dacă este ceva, este foarte puțin. Există ONG-uri, societate civilă în Europa care ajută Siria. Trebuie să facem diferența dintre guverne și societatea civilă din Europa, pentru că aceasta din urmă ne ajută foarte mult.
În lumea arabă există masă critică, există un Islam moderat?
Există, cu siguranță. După revoluțiile arabe și după ororile care au urmat după revoluții, din partea dictaturilor, au apărut facțiuni, grupări islamiste radicale. Noi, ca societate civilă, intelectuali și moderați, continuăm să ajutăm societatea siriană.
Din păcate, după cum știi, noi nu ne putem întoarce acum, am fost alungați din Siria, dar există grupuri de asistență din interiorul Siriei cu care suntem în contact.
Problema este existența acestor facțiuni înarmate, de care populației îi este foarte teamă. Iar sălbăticia și duritatea sistemului nu au scăzut nici ele, sunt la același nivel.
La dumneavoastră care a fost limita fricii? Am întrebat mai mulți scriitori, din spațiul ex-comunist: când simți că trebuie să-ți depășești frica, pentru a nu fi prizonier sau ticălos?
Teama pentru Siria? Sunt îngrozită, teama mea nu are limite.
Vă veți întoarce în Siria?
Îmi doresc foarte mult să mă întorc.
Cum ați descrie, rapid, Siria?
Distrugere și infern. Sunt sinonime acum cu Siria.