Aproape o jumătate de milion de morţi în Siria, între care și peste 25.000 de copii, într-un deceniu de război

Aproape o jumătate de milion de morţi în Siria, între care și peste 25.000 de copii, într-un deceniu de război
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Aproape o jumătate de milion de oameni au murit în războiul din ultimii zece ani purtat în Siria, a anunţat marţi Observatorul Sirian al Drepturilor Omului (SOHR).

Conflictul, care a izbucnit în 2011 prin reprimarea de către Damasc a unor manifestaţii în favoarea democraţiei, a implicat multipli actori regionali şi mari puteri şi a aruncat pe drumul exilului milioane de oameni.

Intensitatea confruntărilor armate a scăzut în 2020, în principal în urma unui armistiţiu în nord-vestul Siriei (la Idleb, ultimul mare bastion jihadist şi rebel) dar şi ca urmare a pandemiei de Covid-19, împotriva căreia s-au concentrat eforturile.

ADVERTISING

Morți în închisori

SOHR, un ONG cu sediul în Marea Britanie care dispune de o vastă reţea de surse militare şi medicale în întreaga Sirie, a anunţat marţi că 494.438 de decese au fost confirmate de la începutul războiului.

Bilanţul precedent al Observatorului, publicat în martie, se ridica la peste 388.000 de morţi.

SOHR a putut verifica între timp informaţii cu privire la moartea altor 105.015 de persoane. Directorul SOHR Rami Abdel Rahman a declarat AFP că aproape jumătate dintre aceste victime sunt civili (42.103), marea majoritate ucişi prin tortură în temniţele regimului lui Bashar al-Assad.

ADVERTISING

”Majoritatea zdrobitoare a acestor morţi se întinde din 2012 până la sfârşitul lui 2015”, precizează el.

Peste 150.000 de civili uciși, între care 25.000 de copii

În total, de la izbucnirea conflictului, 159.774 de civili au fost ucişi, dintre care peste 25.000 de copii în vârstă de cel mult 18 ani, potrivit SOHR.

ONG-ul precizează că atacurile regimului al-Assad şi miliţiilor aliate sunt responsabile pentru majoritatea acestor morţi.

Peste 168.000 de combatanţi în favoarea regimului - dintre care peste jumătate sunt militari sirieni - au fost ucişi. Între nesirienii aliaţi Damascului au murit 1.707 de combatanţi din mişcarea şiită libaneză Hezbollah, potrivit SOHR.

ADVERTISING

Conflictul s-a soldat, de asemenea, cu moartea a 79.844 de rebeli - inclusiv islamişti - şi 68.393 de jihadişti, în principal din cadrul grupării Statul Islamic (SI) şi Hayat Tahrir al-Sham (HTS), fosta aripă siriană a Al-Qaida.

SOHR a documentat, de asemenea, 57.567 de morţi în închisori guvernamentale şi alte centre de detenţie ale regimului.

Observatorul precizează că bilanţul său nu include peste 47.000 de deţinuţi care ar fi fost ucişi prin tortură în închisori ale regimului, a căror moarte nu a putut fi confirmată.

Reales pentru încă 7 ani

În urma unor victorii, începând din 2015, obţinute cu susţinerea Rusiei şi Iranului, puterea de la Damasc controlează aproape două treimi din teritoriul ţării.

Propulsat la putere în 2000, la succesiunea tatălui său, Hafez, care a condus singur 30 de ani ţara, Bashar al-Assad a fost reales preşedinte în mai, în al patrulea mandat de şapte ani.

Acesta a fost al doilea scrutin prezidenţial de la începutul acestui război devastator.

World Vision estimează, într-un raport recent, la peste 1.200 de miliarde de dolari (un pic peste 1.000 de miliarde de euro) preţul economic al războiului.

Înainte de alegerile prezidențiale, Bashar al-Assad a dat o nouă amnistie generală

Vezi şi:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇