Evident că și România este țintă a acestui „război hibrid” anti-occidental al Moscovei, care se referă la un amestec de operațiuni psihologice din zona militară, campanii politice și informaționale utilizate pentru atingerea obiectivelor strategice.
Nicolae Țîbrigan, doctor în sociologie și expert coordonator al proiectului Digital Forensic Team realizat de New Data Academy, explică, într-un interviu acordat Spotmedia.ro, cum s-a repoziționat Rusia pe frontul războiului informațional.
La începutul războiului dus de Rusia în Ucraina, șocul a fost trecerea de la războiul informațional al Rusiei, despre care se vorbea în ultimii ani, odată cu imixtiunea în alegerile interne din diferite state, la cel convențional, cu tancuri. Cum arată lucrurile acum, a renunțat Kremlinul la războiul informațional sau mai degrabă s-a repoziționat?
Este important de reținut că războiul informațional și războiul convențional nu se exclud reciproc. De fapt, războiul informațional poate fi o componentă importantă a unei campanii militare convenționale. Folosirea propagandei, a dezinformării și a altor operațiuni psihologice poate fi utilă pentru a submina voința unui adversar de a lupta și pentru a eroda sprijinul pentru cauza lui în rândul populației.
În plus, Kremlinul are o istorie în utilizarea războiului informațional ca instrument pentru a-și atinge obiectivele politice, atât pe plan intern, cât și internațional. Aceasta include amestecul în alegerile străine, răspândirea dezinformării și propagandei prin intermediul instituțiilor media sponsorizate de stat și efectuarea de atacuri cibernetice pentru a perturba infrastructura critică.
Personal, consider că Kremlinul nu a renunțat complet la războiul informațional ca mijloc de a-și atinge obiectivele strategice în Europa de Est.
Care sunt temele mari pe care Rusia le speculează acum, în ceea ce numim război hibrid? Pe ce pedale apasă și unde?
Strategia de război hibrid a Rusiei combină tacticile militare convenționale cu tactici non-militare, inclusiv războiul informațional, propaganda, atacurile cibernetice și operațiunile ascunse.
Potrivit raportului pilot lansat de Divizia Stratcom a Serviciului European de Acțiune Externă (SEAE) privind amenințările privind manipularea și interferența informațiilor străine (Foreign Information Manipulation and Interference în engleză sau FIMI), a fost detectată o predominanță a activităților FIMI observabile ale Federației Ruse pe teritoriul Ucrainei (60 din 100 de incidente analizate). Și asta doar în perioada octombrie-decembrie 2022.
Practic, au fost folosite canalele diplomatice rusești pe post de facilitatori ai operațiunilor FIMI.
Ele au fost folosite drept tribune de răspândire a unei game largi de teme-fanion de propagandă, precum: „Ucraina este capturată de o bandă de drogați” (cu discursul extins post-colonial spre tema globală „Ucraina – colonie a SUA”), „Rusia luptă deja cu trupele NATO, nu cu armata Ucrainei”, „Sancțiunile împotriva Rusiei dăunează, de fapt, întregului Occident” (cu variația că „Europa suferă de pe urma penuriei energetice din cauza sancțiunilor impuse Rusiei”), precum și faptul că „Ucraina este o formațiune artificială, creată de Lenin din mai multe teritorii ce aparțin altor state și care ar trebui să revină acasă” (revizionismul teritorial ca formă de contestare a vechii ordini mondiale).
Și China și-a folosit propriile canale diplomatice pentru a răspândi propagandă pro-Kremlin (mai ales în primele luni ale războiului), dar temele lor au vizat cu precădere SUA și influența occidentală în zona Asia-Pacific.
Specialiștii de la Stratcom au identificat și tehnicile de furt (copiere) al identității unor organizații și persoane cu notorietate internațională, folosite de actori statali ruși, în scopul comunicării strategice anti-ucrainene.
Au fost imitate inclusiv mass-media scrisă și TV, iar revistele au putut constata cum Kremlinul le-a copiat întregul stil. A fost identificată și o convergență a propagandei sino-ruse în contextul războiului din Ucraina actorilor, dar s-a dovedit a fi una destul de limitată.
Au fost detectate doar 5 incidente FIMI cu participarea în comun a actorilor din Rusia și China. Evident că toate aceste interferențe maligne se desfășoară multilingv.
Or, conținutul manipulator este tradus și amplificat în mai multe limbi occidentale, fiind identificate 16 limbi oficiale ale UE.
Totuși, o bună parte din conținutul dezinformațional al Kremlinului (44%) a vizat diaspora rusească din Occident, iar 36% din narativele strategice au țintit populația anglofonă, având drept scop în principal de a distrage atenția și de a distorsiona realitatea.
Rusia (42%) și China (56%) intenționează în cea mai mare parte să îndrepte atenția către un alt actor sau narațiune sau să redirecționeze vina spre altcineva („distrage atenția”).
Rusia încearcă să decontextualizeze narațiunea („distorsioneze”) relativ mai des (35%) decât China (18%).
Ponderea cea mai mare în aceste activități de manipulare a informațiilor este reprezentată de conținut vizual online (imagini și video) pentru a le oferi un impact mai mare și a le viraliza mai ușor pe rețelele de socializare.
Rusia nu a încetat nici acum să încerce să apese pe pedalele „interferențelor hibride”. Invazia militară împotriva Ucrainei doar a nuanțat aceste „măsuri active” însușite de pe vremea KGB-ului sovietic.
În primul rând, vorbim despre eforturile depuse de actori statali sau para-statali ruși de destabilizare. Or, nu e secret că regimul lui Putin a încercat să submineze stabilitatea țărilor vecine și a Uniunii Europene prin sprijinirea mișcărilor separatiste, încurajând polarizarea politică și avivând tensiunile etnice și religioase.
Și aici este cazul să amintim despre ingerințele serviciile secrete din Rusia în procesele electorale din statele din Parteneriatul Estic, tentativa loviturii de stat din Muntenegru, sprijinirea tendințelor secesioniste din Catalonia etc.
Apoi, activitățile de dezinformare. Rusia a folosit instituții de presă sponsorizate de stat pentru a răspândi informații și propagandă false sau înșelătoare pentru a semăna confuzie și a submina încrederea în instituțiile occidentale. Aici se lucrează mai mult cu „câștigarea minții și a inimii” populațiilor vizate față de o imagine mai favorabilă a Rusiei și politicii sale.
Nu putem trece cu vederea nici atacurile cibernetice. Rusia le-a folosit pentru a fura informații sensibile în eforturile ei de mal-informare (distribuie informații adevărate, obținute pe căi ilegale, dar care au scopul de a dăuna, cum ar fi informații din viața privată sau scurgeri de informații), a perturba infrastructura critică (în cazul Ucrainei) și a interfera în procesele democratice, cum ar fi procesele electorale.
În același timp, războiul prin interpuși a devenit deja chintesența „războiului hibrid” al Rusiei. Folosit mai ales pentru a păstra o aparență de dezangajare oficială a Rusiei în folosirea forței militare și operațiunilor clandestine prin intermediul unor grupuri proxy, așa cum s-a întâmplat în Siria și Ucraina, pentru a-și atinge obiectivele fără implicare directă.
Astăzi, în războiul din Ucraina, în calitate de proxy sunt folosiți atât mercenarii din regiunile ocupate Luhansk și Donețk, precum și cei din grupul „Wagner” trimişi de Evgheni Prigojin ca trupe de asalt în cele mai dificile sectoare ale războiului.
Dacă lucrurile scapă de sub control, Rusiei îi va fi mult mai ușor să se dezică de aceștia.
Șantajul energetic – o altă componentă importantă a „războiului hibrid” rusesc împotriva Occidentului. Rusia și-a folosit resursele energetice, în special, dominația sa în exporturile de gaze naturale în țările vecine și Europa, ca instrument de influență și constrângere.
Înainte de decizia de a invada militar Ucraina, Kremlinul a încercat în permanență să divizeze UE folosind pârghiile energetice de care dispunea, chiar într-un mod subtil, și mult mai agresiv în spațiul ex-sovietic, unde corupția, instituțiile slabe, afacerile cu energie în beneficiul unor oligarhi din țări ca Republica Moldova, Georgia sau Ucraina permiteau companiilor rusești să instituie un fel de monopol energetic pentru a consolida și mai mult „dependența” acestora de Moscova.
Așa se ajungea la situații când proasta guvernare și propaganda să reprezinte, de fapt, două fațete ale aceleiași monede: modelul guvernării clientelare. Pentru că Moscovei îi place „să pescuiască” în ape cu regimuri politice tulburi cu apucături autoritare, nu pro-europene sau democratice.
Acestea sunt doar câteva exemple ale temelor și tacticilor pe care Rusia le-a folosit în strategia sa de război hibrid. Este de remarcat faptul că această strategie este dinamică și în continuă evoluție, astfel încât tacticile și temele specifice folosite de Rusia se pot schimba în timp, în funcție de situație și obiective.
Potrivit unui sondaj european, România și Italia sunt verigi slabe în ceea ce privește sprijinul cetățenilor pentru Ucraina. Despre ce e vorba? Este un compas moral, să spunem, deteriorat sau rezultatul unei campanii țintite de manipulare/propagandă? A fost România o țintă în acest război hibrid?
Este posibil ca România și Italia să fi fost identificate ca verigi mai slabe în ceea ce privește sprijinul cetățenilor pentru Ucraina din cauza unei varietăți de factori, inclusiv legături istorice și culturale, interese economice și chiar narațiuni media.
Nu am date concrete pentru a explica această evoluție, dar intuiesc printre explicații și acea „oboseală” a publicului față de tema războiului din Ucraina. E ceea ce a mizat cel mai mult manipularea și propaganda rusă în Europa.
Apoi, cred că a intervenit și factorul campaniilor țintite de denigrare a statului ucrainean privind gestionarea ajutoarelor primite din partea statelor UE.
Nu de puține ori am observat cu numeroase conturi de pe Twitter, pur și simplu, exploatează agresiv știrile despre cazurile de deturnare a acestor ajutoare de către diverși oficiali ucraineni urmăriți penal.
În ceea ce privește România, evident că și noi suntem ținte ale acestui „război hibrid” anti-occidental, care se referă la un amestec de operațiuni psihologice din zona militară, campanii politice și informaționale utilizate pentru atingerea obiectivelor strategice.
Prin urmare, este posibil ca Rusia să fi căutat în ultimul an să submineze cu orice preț sprijinul României și Italiei pentru Ucraina, folosind diverse mijloace, inclusiv campanii de propagandă și dezinformare pe această temă.
Cel mai grav este că unele televiziuni, dintr-o pornire de relativizare anti-occidentală și suveranistă, să aducă propaganda rusă în casele românilor pe față, „cu invitație”, pentru că temele de manipulare venite dinspre Est sunt escamotate într-o notă „naționalist-suveranistă” și „anti-occidentală”, nu neapărat rusofilă.
Este de ajuns doar să urmărim discursul public local din jurul manipulării pe tema dragării de către partea ucraineană a Canalului Bâstroe.
Mulți s-au luat după fenta anti-ucraineană, fără să conștientizeze neapărat că fac un serviciu Moscovei, subminând suportul militar și umanitar statului vecin.
Spiritele s-au inflamat din cauza unei dezinformări și a ignoranței, pentru că vocea experților în domeniu nici nu s-a auzit. Iar natura, după cum bine știți, are oroare de vid, așa că unele televiziuni, pur și simplu, au început să vânture minciuni și dezinformări că Delta Dunării ar fi grav afectată de pe urma acelor lucrări de dragare. De fapt, factorul antropic local a avut mult mai grave consecințe.