Cristian Ghinea și-a anunțat colegii din USR că demisionează din funcția de vicepreședinte al partidului, pentru că lansează două proiecte împreună cu europarlamentarii Vlad Botoș și Dragoș Pîslaru, cu fonduri din bugetul Parlamentului European.
Potrivit unui mesaj intern obținut de Spotmedia.ro, Ghinea spune că statutul partidului stipulează că funcția de vicepreședinte nu e compatibilă cu cele două proiecte.
"Dragi colegi,
Vă anunț prin prezenta decizia mea de a demisiona din poziția de vicepreședinte și membru în Biroul Național al USR începând cu data de 1 ianuarie 2022.
Motivul imediat al acestei decizii ține de două proiecte pe care le demarez împreună cu colegii europarlamentari Dragoș Pîslaru și Vlad Botoș, proiecte de monitorizare și asistență pentru PNRR. Aceste fonduri vin din bugetul Parlamentului European, dar sunt la dispoziția europarlamentarilor, pe bază de proiecte de comunicare/cercetare/politici publice.
Vom lansa în ianuarie platforma de monitorizare a PNRR și apoi imediat publicații și activități de asistență pentru primari/consilieri privind ce trebuie să facă pentru a beneficia de fonduri.
Am consultat juriști și opiniile legate de o obligație statutară de a mă retrage sunt împărțite. Prefer să o fac, în spiritul deciziei noastre colective", motivează Cristian Ghinea.
La finalul lunii septembrie, fostul ministru al Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, anunța că înființează o organizație care să monitorizeze și să asiste implementarea PNRR.