Crin Antonescu spune că nu și-a dorit candidatura, dar e o situație politică foarte complicată

Crin Antonescu spune că nu și-a dorit candidatura, dar e o situație politică foarte complicată
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Crin Antonescu, fostul lider PNL revenit pe prima scenă a politicii după 10 ani, spune că a acceptat să fie candidatul comun al coaliţiei la prezidenţiale, deşi el nu a făcut vreun demers să obțină candidatura.

Iată primele sale declaraţii, făcute la Digi24, după anunţul oficial al candidaturii sale.

  • Nu pot să vă spun cum s-a ajuns să fie eu candidatul. După niște contacte, nu pot să le spun discuții, neoficiale cu lideri ai coaliției, ieri-dimineață, am avut o întâlnire la Guvern cu președinții celor trei partide și liderul minorităților. Dânșii și-au exprimat convingerea că eu sunt o soluție pe care ei ar dori să o susțină.
  • Eu nu am solicitat această candidatură, eu nu am făcut niciun demers de vreun privind această candidatură, am înțeles că aceasta este opinia lor.
  • Cred și eu că este o situație politică foarte complicată.
  • În fața acestei propuneri, eu nu m-am dat la o parte și am acceptat-o.
  • Da, am stat aproape 10 ani departe de politică. A fost o decizie perfect liberă a mea când am stabilit că am încheiat. Am părăsit politica foarte transparent și fără lucru încețoșat în spate.
  • Dacă astăzi mă întorc, o fac pentru că suntem într-o situație dificilă, critică.
  • E legitim să candideze oricine, bazinele și opțiunile electorale fundamentale, dacă e să le împărțim după acest criteriu, pro-occidentale sau anti-occidentale, democratice sau extremiste, se împart diverșilor candidați după cum acești alegători se regăsesc în ei.
  • Nu cred că poate impune nimeni un singur candidat, aceste patru grupuri politice despre care vorbim au ajuns absolut de bunăvoie și printr-o decizie politică la ideea de a avea ele un singur candidat.
  • Sigur că s-a anunțat și intenția. Deocamdată nu avem candidaturi oficiale, nici nu știm când va fi campania și când vor fi alegerile, dar s-a anunțat candidatura, cum spuneți, primarul general, domnul Nicușor, dar am văzut în presă că s-a anunțat candidatura domnului Funeriu, fost ministru al Educației.
  • Cred că doamna Lasconi a afirmat în repetate rânduri că se consideră îndreptățită și motivată să candideze din nou, având în vedere scorul bun pe care l-a obținut în primul tur.
  • Esențial este să avem o viață politică normală și cât mai repede să avem alegeri.
  • Sunt un om care, într-adevăr, am petrecut 35 de ani în politică, din 1990, sigur pe diferite trepte ale ierarhiei.
  • Nimic, dar nimic din ceea ce am făcut bine sau rău, corect sau greșit, depinde de cum interpretăm, nimic, nu ascund, totul îmi asum.
  • Cele trei lucruri de care ați vorbit: campania din 2009, constituirea Uniunii Social-Liberale, momentul 2012, suspendarea președintelui, președintia interimară, mi le asum integral și sunt absolut în măsură să pledez și azi pentru fiecare dintre deciziile pe care le-am luat atunci.
  • Sigur că aceste lucruri dau identitatea politică a unui om, dau profilul lui și sigur că ele sunt judecate de exigențele alegătorilor.
ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇