Cosette Chichirău cere demisia primarului Chirica: Greva japoneză e dovada că nu e apt să conducă primăria

Cosette Chichirău cere demisia primarului Chirica: Greva japoneză e dovada că nu e apt să conducă primăria
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Deputatul Cosette Chichirău, copreşedinte USR PLUS Iaşi, îi cere primarului Mihai Chirica (PNL) să demisioneze din funcţie, după ce acesta a anunţat într-o conferinţă de presă că va intra în grevă japoneză, nemulţumit de faptul că bugetul local nu a fost votat.

„Dacă nu este capabil să facă un buget, atunci să plece! Soluţia decentă în cazul primarului Mihai Chirica nu este greva japoneză, ci demisia. Solicit aşadar demisia urgentă a primarului Chirica din funcţia de primar al Iaşului. Greva japoneză pe care a anunţat-o este o dovadă că nu este apt să mai conducă această instituţie”, a scris într-o postare pe pagina sa de socializare Cosette Chichirău.

ADVERTISING

Aceasta spune că ”Iaşul nu are nevoie de un primar plângăcios şi neputincios, ci de un primar competent, capabil să elaboreze un buget axat pe dezvoltare şi investiţii.”.

”Vom vota bugetul atunci când va conţine mai mulţi bani pentru şcoli şi când vom avea garanţia că Iaşul va avea un parc industrial funcţional", a mai scris Cosette Chichirău.

Panica și disperarea cu care dl Chirica ne atacă arată că nu știe să negocieze pentru ieșeni și nu este dispus să...

Publicată de Cosette Chichirău pe Vineri, 23 aprilie 2021

Reacţia survine la câteva ore după ce primarul Iaşiului, liberalul Mihai Chirica, a declarat că începând de luni va intra în grevă japoneză, după ce consilierii USR PLUS s-au abţinut la vot în şedinţa extraordinară de joi, care era dedicată adoptării bugetului local pentru anul în curs.

ADVERTISING

În aceeaşi conferinţă de presă primarul a declarat că refuză orice dialog "cu USR-ul condus de doamna Chichirău".

După zece ore de discuţii şi dezbateri în şedinţa Consiliului Local asupra celor peste 130 de amendamente la proiectul de buget propus de primarul Chirica, cei nouă consilieri USR PLUS s-au abţinut de la vot şi cei cinci consilieri de la PSD au părăsit sala în momentul votului.

Bugetul a fost votat de 13 din cei 27 de consilieri, dintre care 11 de la PNL şi doi de la PMP. Pentru a fi aprobat bugetul mai era nevoie de un vot.

Conferință de presă

Conferință de presă

Publicată de Mihai Chirica pe Vineri, 23 aprilie 2021



ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇