Coaliția vrea Guvern pe repede înainte, dar sunt multe etape de bifat. Care este procedura de învestire a unui nou Executiv

Coaliția vrea Guvern pe repede înainte, dar sunt multe etape de bifat. Care este procedura de învestire a unui nou Executiv
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Coaliția PNL-USR PLUS vrea ca Guvernul să fie investit cât mai repede. Astfel, Florin Cîțu, propunerea coaliției pentru funcția de premier, a anunțat, marți, după consultările de la Palatul Cotroceni, că Guvernul va fi votat miercuri.

În aceste condiții ne așteptăm ca preşedintele Klaus Iohannis să anunțe în această seară numele premierului desemnat.

Dacă acest lucru se va întâmpla, liderii coaliţiei vor urgenta miercuri, în Parlament, toate procedurile legate de audierea miniștrilor desemnaţi şi votul de învestitură.

Care este procedura normală pentru învestitura Guvernului

Conform procedurilor legale, procedura învestiturii guvernului cuprinde, la rândul ei, mai multe etape: audierile miniştrilor, votul Parlamentului cu privire la programul de guvernare şi lista guvernului, precum şi depunerea jurământului în faţa preşedintelui României.

ADVERTISING

Lista cu membrii Guvernului şi programul de guvernare, întocmite de premierul desemnat, se trimit pentru dezbatere Camerei Deputaţilor şi Senatului, conform articolului 103, alineat 2 din Constituţie, conform Agerpres.

Audierile miniştrilor

Birourile Permanente ale celor două Camere transmit programul de guvernare şi lista Guvernului tuturor deputaţilor şi senatorilor, se arată în art. 86 din Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului.

Tot BP stabilesc data şedinţei comune a comisiilor permanente şi a şedinţei comune a celor două camere, în cadrul cărora vor avea loc audierile miniştrilor, respectiv dezbaterea programului de guvernare. Şedinţa comună nu poate fi stabilită la o dată care să depăşească 15 zile de la primirea programului şi a listei Guvernului (art. 87 din Regulament).

ADVERTISING

Fiecare candidat pentru funcţia de ministru, din lista noului guvern, va fi audiat de către comisiile de specialitate ale celor două camere. Candidaţii vor primi din partea comisiilor avize consultative, pe care le motivează şi le prezintă premierului desemnat.

În situaţia în care un membru de pe lista noului guvern primeşte un aviz nefavorabil, premierul desemnat poate veni cu o nouă propunere sau poate să menţină propunerea iniţială. Dacă premierul vine cu o nouă propunere, aceasta va fi supusă audierii.

După audieri şi acordarea avizelor, se convoacă şedinţa comună a Camerelor, în cadrul căreia premierul desemnat prezintă parlamentarilor lista de miniştri şi programul de guvernare.

ADVERTISING

Urmează dezbaterile pe marginea programului şi listei cu membrii Guvernului, astfel încât, la cererea liderilor de grup, preşedintele de şedinţă le dă cuvântul pentru exprimarea punctelor de vedere.

Votul Parlamentului cu privire la programul de guvernare şi lista Guvernului

După încheierea dezbaterilor, deputaţii şi senatorii votează, cu majoritate absolută, propunerea de acordare a încrederii Guvernului. Votul este secret cu bile.

Rezultatul votului este consemnat într-un proces verbal, iar acordarea votului de încredere se materializează printr-o hotărâre a Parlamentului, care se semnează de către preşedintele Camerei Deputaţilor şi preşedintele Senatului şi se înaintează de îndată Preşedintelui României pentru a numi guvernul.

Adoptarea hotărârii comune a celor două Camere cu privire la programul de guvernare şi lista Guvernului semnifică un fapt juridic care dă naştere "contractului de guvernare" între Parlament, pe de o parte, şi echipa guvernamentală, pe de altă parte, se precizează în volumul citat.

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:




În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇