Clotilde Armand: Conducerea RAAPPS trebuie să zboare urgent din funcție. Situația de la Hotelul Triumf e scandaloasă

Clotilde Armand: Conducerea RAAPPS trebuie să zboare urgent din funcție. Situația de la Hotelul Triumf e scandaloasă
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, consideră că situația Hotelului Triumf, monument istoric al cărui acoperiș este distrus de un incendiu de patru luni, este scandaloasă și acuză conducerea RAAPPS că în loc să facă demersurile pentru reparații cumpără becuri și … o mașină hibrid pentru șefi.

Într-o postare pe Facebook, Clotilde Armand își exprimă indignarea față de situația acestui monument istoric lăsat în paragină și cere răspicat: ”Conducerea RAAPPS trebuie să zboare urgent din funcție”.

hotel-triumf-incendiu
Foto: Facebook / Clotilde Armand (24 ianuarie)

Iată postarea:

ADVERTISING

A trecut o săptămână de când am sesizat situația scandaloasă de la Hotelul Triumf din București. Am spus atunci despre acoperișul distrus de un incendiu și nereparat de patru luni, despre conducerea care lasă voit acest monument istoric în paragină.

După ce am solicitat demisia conducerii de la Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat (RAAPPS) aceasta a reacționat imediat spunând că a montat o „membrană impermeabilă care să preia funcția acoperișului distrus”, urmând ca în cursul săptămânii trecute să organizeze licitația pentru repararea imobilului. Și ce să vezi? Am trecut astăzi din nou pe acolo iar situația acoperișul este neschimbată (foto). Singurul lucru care s-a întâmplat a fost că a nins și a plouat mult. După o săptămână situația este mai gravă.

Apoi m-am uitat în SICAP să văd dacă au demarat achiziția de reparare despre care au promis. Nimic. Însă, RAAPPS are o altă "urgență" pentru care a lansat în SICAP o licitație în valoare de 319.102 RON pentru achiziționare de... becuri. Da, ați citit bine.

Acestea fiind spuse am aceeași părere: conducerea RAAPPS trebuie să zboare urgent din funcție.

Am solicitat ministerului Culturii în numele primăriei să ne permită intervenția de urgență pentru salvarea monumentului.

PS: Tot conducerea RAAPPS a lansat în trecut achiziția în procedură simplificată a unei mașini hibrid în valoare de 30.000 de euro care să-i deservească pe șefi. Licitația respectivă a durat doar 12 zile
”.

A trecut o săptămână de când am sesizat situația scandaloasă de la Hotelul Triumf din București. Am spus atunci despre...

Posted by Clotilde Armand on Saturday, January 30, 2021

Ulterior, primarul Sectorului 1 a revenit cu un comentariu în care a precizat următoarele: ” RAAPPS a lansat licitația pentru reparație prin procedură simplificată. Până la atribuirea contractului ar face bine să acopere dauna din acoperiș”.

hotel-acoperis
Foto: Facebook / Clotilde Armand

Câțiva comentatori au atras atenția asupra faptului că prețul propus de RAAPPS pentru repararea acoperișului ar fi mult umflat.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇