Ciolacu și Ciucă s-au înțeles de unde iau bani pentru creștere pensiilor: Proiectul intră în linie dreaptă

Ciolacu și Ciucă s-au înțeles de unde iau bani pentru creștere pensiilor: Proiectul intră în linie dreaptă

Premierul Marcel Ciolacu a precizat că, în şedinţa de luni a coaliţiei au fost clarificate toate aspectele privind noua lege a pensiilor, inclusiv cele referitoare la sursele de finanţare şi proiectul intră în linie dreaptă în Parlament, fiind susţinut de întreaga coaliţie.

Şeful Guvernului a mai spus că, împreună cu liderul PNL Nicolae Ciucă, a decis să depună un proiect pentru combaterea evaziunii fiscale şi creşterea încasărilor la buget. De asemenea, Ciolacu a mai anunţat că începe şi construirea bugetului pe anul viitor şi în următoarele zile va avea întâlniri miniştrii Educaţiei şi Sănătăţii pentru a clarifica problemele ce ţin de salarizările aferente celor două domenii. Ciolacu a mai spus că întrevederi vor fi şi cu ministrul Agriculturii şi Mediului, pentru a stabili ultimele detalii privitoare la reorganizarea celor două ministere.

ADVERTISING

„Toate aspectele legate de Legea pensiilor, inclusiv cele privitoare la sursele de finanţare, au fost clarificate în şedinţa coaliţiei din această după-amiază. Prin urmare, legea intră în line dreaptă în Parlament, fiind susţinută de întreaga coaliţie. Totodată, am decis ca, împreună cu domnul preşedinte Ciucă, să depunem cât mai repede un proiect pentru combaterea evaziunii fiscale şi creşterea încasărilor la buget. Îi asigur pe pensionari că ne vom ţine de cuvânt! Pensiile vor fi indexate, iar inechităţile eliminate prin recalculare!”, a scris Marcel Ciolacu, luni pe Facebook

ADVERTISING

Ulterior, tot printr-un anunț pe Facebook, a transmis și Nicolae Ciucă un mesaj similar.

„În şedinţa coaliţiei de astăzi am stabilit, împreună cu partenerii de guvernare, care vor fi liniile cele mai importante pe care se va întocmi proiectul bugetului consolidat pe 2024. În cadrul discuţiilor, am susţinut ca prioritatea în dezbaterile legate de finanţarea ministerelor să o aibă portofoliile Sănătăţii şi al Educaţiei şi cu acestea vom începe discuţiile în zilele următoare.

Echipa liberală prezentă la şedinţa coaliţiei a susţinut ca în proiectul de buget pe 2024 să se prevadă foarte clar continuarea investiţiilor, întâietate având banii care vor fi alocaţi celor trei mari linii de finanţare: Programul Naţional Anghel Saligny, Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL) şi proiectele derulate prin Compania Naţional de Investiţii (CNI)”, a scris Nicolae Ciucă, luni pe Facebook.

ADVERTISING

El a mai spus că au fost clarificate toate elementele legate de sustenabilitatea finanţării măsurilor cuprinse în noua lege a pensiilor.

„Am analizat, de asemenea, reorganizarea internă a ministerelor, primele două vizate fiind cel al Agriculturii şi cel al Mediului. Se urmăreşte flexibilizarea proceselor de decizie, pentru ca structurile instituţionale să devină mai eficiente, cheltuind mai puţini bani publici. În acelaşi registru, am discutat despre îmbunătăţirea colectării. Astfel, împreună cu premierul Marcel Ciolacu vom semna şi depune în Parlament un proiect de lege privind combaterea evaziunii fiscale”, a completat Ciucă.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇