Sorin Grindeanu, candidat unic, a fost ales, vineri, preşedinte al Partidului Social Democrat, cu 2.787 de voturi pentru, opt abțineri și 15 voturi împotrivă. În discursul său, a lansat un atac la adresa liberalilor și a premierului Ilie Bolojan, făcând aluzie la ancheta DNA care îl vizează pe omul de afaceri Fănel Bogos și pe trezorierul PNL, Mihai Barbu.
Noua conducere a PSD
„De astăzi, pornim la drum. Avem foarte multă muncă de făcut. Forţa pe care o are PSD-ul nu o are nimeni. Nu trebuie să inventăm nimic nou. Trebuie să facem ceea ce am făcut întotdeauna, să stăm aproape de oameni şi să facem politici publice pentru români. Uniţi, pentru români, puternici, doar împreună. Aşa să ne ajute Dumnezeu!”, a spus Grindeanu pe scena Congresului de la Romexpo.

Din echipa sa mai fac parte:
Cinci prim-vicepreședinți:
- Bogdan-Gruia Ivan
- Victor Negrescu
- Marius Oprescu
- Ionuț-Florin Pucheanu
- Corneliu Ștefan.
Vicepreședinți:
- Daniel Băluță (Administrație Publică)
- Adrian-Dragoș Benea (Nord-Est)
- Gheorghe Cârciu (Identitate Națională & Diasporă)
- Francisk-Iulian Chiriac (Sud-Est)
- Mihnea-Cosmin Costoiu (Educație, Cercetare, Digitalizare & AI)
- Vasile Sebastian Dîncu (Afaceri Europene, Apărare & Siguranța Populației)
- Andrei Dolineaschi (Economie & Antreprenoriat)
- Marius-Alexandru Dunca (Centru)
- Doina Elena Fedorovici (Muncă și protecție socială),
- Gabriel Firea (București-Ilfov)
- Adrian-Ionuț Gâdea (Sud)
- Aladin-Gigi Georgescu (investiții și fonduri europene)
- Dumitrița Gliga (mediu și energie)
- Romeo-Daniel Lungu (agricultură și turism)
- Silvia-Claudia Mihalcea (strategie legislativă)
- Laurențiu Nistor (Vest)
- Constantin Rădulescu (sud-vest)
- Gheorghe Șoldan (dezvoltare regională și infrastructură)
- Adriana-Diana Tușa (politici publice și justiție)
- Gabriel-Valer Zetea (Nord-Vest)
Secretar general a fost ales Iulian Claudiu Manda.

Atac la adresa premierului
Înainte de a fi votat, Sorin Grindeanu a lansat de la tribuna congresului un atac dur la adresa premierului Ilie Bolojan. El a spus că adevăratul „dușman al statului” nu este țăranul care vinde fructe sau legume la poarta casei, ci corupția sistemică și rețelele de influență care operează la nivel înalt.
„Am ajuns în situaţia absurdă în care ni se spune că zacusca sau gemul făcute de bunica sunt cauza deficitului. Eu cred că duşmanul statului nu este ţăranul care vinde fructe şi legume la poarta casei. Nu mamele. Nu pensionarii. Nu veteranii de război. (…)
Ci faptul că în vămi au fost puşi şefi chiar capii unor carteluri ai crimei organizate. Sau că se dă şpagă de milioane de euro pentru audienţe la nivel înalt. Adică o adaptare modernă a şpăgii de supravieţuire”, a declarat Grindeanu.
Social-democratul a reluat o expresie folosită anterior de fostul vicepremier Dragoș Anastasiu, care a vorbit despre existența a două tipuri de mită - „de supraviețuire” și „de îmbogățire”.
Aluzia lui Grindeanu vizează cazul omului de afaceri vasluian Fănel Bogos, arestat preventiv de Tribunalul Vaslui pentru instigare la șantaj și cumpărare de influență. Potrivit procurorilor DNA, Bogos ar fi apelat la rețele de influență „care au ajuns până la nivelul factorilor decizionali din administrația centrală”, pentru a determina schimbarea conducerii DSVSA Vaslui și retragerea sancțiunilor aplicate fermelor sale.
Într-una dintre stenogramele DNA citate de Mediafax, se arată că Bogos ar fi plătit 1,5 milioane de euro pentru a i se intermedia o audiență la premierul Ilie Bolojan. Întâlnirea ar fi fost facilitată de Mihai Barbu, președintele PNL Vaslui și fost șef al Autorității pentru Reformă Feroviară, pus joi sub control judiciar de DNA pentru folosirea influenței politice în interes personal.
Întâlnirea de la Palatul Victoria
Guvernul a confirmat oficial că întâlnirea dintre premierul Ilie Bolojan și omul de afaceri Fănel Bogos a avut loc pe 23 septembrie, în biroul premierului, la solicitarea lui Mihai Barbu. Executivul a precizat însă că „discuția nu a avut niciun fel de urmări”.
Premierul a oferit mai multe detalii într-un interviu pentru HotNews, subliniind că nu a avut nicio implicare în acțiunile lui Bogos. „Când ești pe o funcție publică, tot timpul te întâlnești cu oameni. Fiecare răspunde pentru faptele sale. Prin mecanisme interne, când am văzut că domnul Barbu e pus sub control judiciar, l-am suspendat din toate funcțiile.”
Bolojan a adăugat că întrevederea a fost „solicitată pe motive politice”. „Nu mi s-a solicitat nimic la această întâlnire. Nu am făcut nimic. Doar mi s-a prezentat un om. Un om care ar putea candida”, a spus premierul.
La Digi24, Bolojan a explicat că discuția a durat aproximativ un sfert de oră și că a avut „un ușor trac”, atunci când Bogos a început să vorbească și despre probleme care „nu țin strict de zona politică”.
Potrivit DNA, omul de afaceri ar fi încercat să influențeze deciziile DSVSA Vaslui, după ce instituția i-a refuzat despăgubirile pentru pierderile suferite la una dintre fermele de pui, unde fusese descoperit un focar de salmoneloză.
Fănel Bogos este acuzat că a plătit sume considerabile pentru a obține schimbări în conducerea instituției și decizii favorabile companiei sale.
Olguța Vasilescu face apel la ieșirea de la guvernare
Și primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, a ieșit la rampă în congresul PSD, acuzând coaliția că ignoră poziția PSD pe pachetele de reformă fiscală. În aceste condiții, PSD trebuie să decidă rapid dacă mai rămâne într-o coaliție în care nu este ascultat, a spus ea.
„Suntem și noi ascultați? Rămânem la guvernare sau suntem puși doar în geam, atunci când vine factura? Mai bine ieșim de la guvernare", a declarat acesta, susținând că sunt tot mai multe situațiile în care deciziile se iau unilateral.
Un exemplu invocat este stabilirea salariului minim: „Exact asta s-a întâmplat și cu salariul minim pe economie. Ne-a anunțat ce face, nu ne-a cerut părerea”. Social-democratul a subliniat că ministrul Ilie Bolojan nu se consultă nici măcar cu propriii colegi liberali: „Majoritatea liderilor din PNL au aflat de la televizor cine este nou vicepremier al României."
Acesta a acuzat PNL că a acceptat "miniștri rezist" în propriile portofolii, ceea ce ar fi dus la o situație paradoxală: „USR are la ora actuală mai mulți miniștri în Guvernul României decât PSD-ul, pentru că reziștii sunt inclusiv pe locurile PNL-ului."
