Argumente pro și contra pașaportului Covid: Europarlamentarul Iuliu Winkler le pune față în față și spune că subiectul ”fierbinte” e pe agenda PE

Argumente pro și contra pașaportului Covid: Europarlamentarul Iuliu Winkler le pune față în față și spune că subiectul ”fierbinte” e pe agenda PE
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Parlamentarul european Iuliu Winkler (UDMR, PPE) spune că există argumente ”serioase” pentru adoptarea unei decizii la nivelul UE în ceea ce priveşte un viitor „paşaport COVID”, însă acest document trebuie să respecte drepturile cetățenești și cerinţele de secretizare a datelor, dar şi să nu poată fi falsificat.

„Eu cred că sunt argumente serioase pentru adoptarea unei decizii cu privire la un asemenea paşaport. Sunt argumente economice foarte importante şi, în acelaşi timp, eu cred că dacă suntem suficient de precişi, de clari, în reglementarea conţinutului unui eventual paşaport, atunci problemele legate de libertăţile individuale sau de secretizarea datelor, de eliminarea posibilităţii fraudei, pot fi rezolvate cu tehnologii digitale.

Deci, eu cred că ar fi un lucru bun din punct de vedere economic şi poate fi făcut un lucru sigur din punct de vedere al drepturilor individuale, care sunt foarte importante”, a declarat joi Iuliu Winkler, conform unui comunicat.

ADVERTISING

O decizie cu privire la emiterea acestui document ar trebui luată cel târziu până la finele lunii mai, a subliniat acesta.

Potrivit europarlamentarului UDMR, subiectul unui "paşaport COVID" va fi unul "fierbinte" pe agenda Parlamentului European, propunerea elaborată de Comisia Europeană fiind menită să ajute la relansarea circulaţiei în Uniunea Europeană şi la salvarea sezonului turistic estival.

Care sunt obiecțiile

Pe de altă parte, Winkler a afirmat că pe adresa sa de e-mail au sosit sute de solicitări de la persoane care se opun introducerii unui asemenea paşaport digital, obiecţiile fiind dintre cele mai diverse, de la faptul că nu toţi cei care doresc să se vaccineze pot să facă acest lucru şi continuând cu probleme care ţin de securitatea datelor personale.

ADVERTISING

"Niciun stat membru şi nici Uniunea Europeană nu are puterea sau competenţa de a impune vaccinarea, de a o face obligatorie, şi nici nu se doreşte o asemenea decizie. Se doreşte însă un element comun în Uniunea Europeană, care ar fi acest paşaport de vaccinare, care să ajute la salvarea sezonului turistic", a subliniat europarlamentarul român.

❗ Următorul subiect fierbinte pe agenda Parlamentului European va fi decizia cu privire la „paşaportul COVID”....

Publicată de Winkler Gyula pe Joi, 8 aprilie 2021

Comisia Europeană a prezentat, miercuri, propunerea sa despre cum va arăta și la ce va putea fi folosit certificatul verde COVID.

ADVERTISING

Adeverința va fi disponibilă atât în format electronic, cât și pe hârtie și va prezenta dovada că deținătorul fie a fost vaccinat, fie a trecut prin boală, fie are un test PCR cu rezultat negativ.

Mai multe detalii aici: Comisia Europeană a prezentat certificatul verde COVID. Ce este și cu ce ne va ajuta. Țările vor putea impune în continuare restricții (Foto)

Află și care sunt pozițiile exprimate de oficialii români cu privire la pasaportul Covid:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇