AEP propune oficial organizarea alegerilor locale pe 27 septembrie

AEP propune oficial organizarea alegerilor locale pe 27 septembrie
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

AEP a anunţat, vineri, că a elaborat proiectul de lege pentru stabilirea datei alegerilor locale, care trebuie să intre în vigoare până cel târziu la data de 29 iulie. Pentru a fi respectate prevederile legale, Autoritatea Electorală Permanentă propune 27 septembrie data alegerilor locale.

„Autoritatea Electorală Permanentă informează că a elaborat proiectul de lege privind stabilirea datei alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2020, precum şi a unor măsuri pentru buna organizare şi desfăşurare a acestora, prin care se propun, în principal, stabilirea datei alegerilor locale din anul 2020 în ziua de duminică 27 septembrie 2020, ținând cont și de suprapunerea cu perioada electorală a alegerilor parlamentare la termen, dar și o serie de măsuri tehnice de natură să îmbunătățească modul de derulare a alegerilor locale din 2020”, se arată într-un comunicat de presă al AEP.

ADVERTISING

AEP amintește că, potrivit modificărilor aduse Legii 115/2015, data alegerilor pentru autoritățile administrației publice locale din anul 2020 se stabilește prin lege organică, cu cel puțin 60 de zile înaintea votării.

„Precizăm că stabilirea datei alegerilor locale trebuie să asigure efectivitatea prevederilor art. 1 din Legea nr. 84/2020 potrivit cărora mandatele aflate în curs de exercitare ale primarilor, primarului general al municipiului București, președinților de consilii județene, consiliilor locale, Consiliului General al Municipiului București și consiliilor județene se prelungesc până la data de 1 noiembrie 2020, precum și continuitatea activității autorităților locale.

ADVERTISING

De asemenea, se prevede că data alegerilor pentru autoritățile administrației publice locale din anul 2020 se stabilește prin lege organică, cu cel puțin 60 de zile înaintea votării. Prin urmare, proiectul de lege ar trebui să intre în vigoare cel târziu la data de 29 iulie 2020, astfel că devin incidente prevederile art. 7 alin. (13) din Legea nr. 52/2003, republicată”, mai precizează comunicatul de presă.

Mandatele aleșilor locali se prelungesc pana la 1 noiembrie. Iohannis a promulgat legea

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇