Invitația la un talk show este pentru unii analişti o povară, pentru că acolo trebuie să spui ceva deosebit despre tragedia ucraineană, pentru că pari anost dacă repeți adevărul știut sau intuit de toată lumea.
Telespectatorii sunt avizi de noutate, de spectacol, de extraordinar, altfel se plictisesc repede și schimbă canalul, de se duce-n arătură ratingul ca MiG-urile noastre.
Nevoia asta face ca printre bombardamentele cu braking news protagoniștii să caute cu înfrigurare noi explicații ale fațetelor războiului și să se antreneze în concursul de căutat cu orice preț spectacularul.
Astfel se ajunge la situația penibilă în care unii sau alții, din dorința de a fi originali sau de a șoca, ajung să întoarcă pe dos situația de pe front și să trâmbițeze idei contrare realității.
Astfel stagnarea ofensivei ruse urmată de regruparea forțelor sale militare în Belarus pentru refacere ajunge o mare mișcare tactică a locatarului de la Kremlin.
Oprirea ofensivei asupra Kievului, datorată dârzeniei soldaților ucraineni și înarmării lor cu tehnică occidentală defensivă, ajunge parte dintr-o strategie gândită îndelung și minuțios de acuzatul de crime de război Putin, care, măre Doamne, ca să ocupe Donbasul a atacat mai întâi Kievul și acum face o voltă măiastră către Donețk și Lugansk care va schimba cursul războiului.
Atacurile ruse din Donbas care se soldează zilnic cu eșecuri ajung niște temporizări tactice care să permită asaltul asupra orașului Mariupol, care, trebuie repetat spre știința bâlbâiților mental, este un măcel îngrozitor marca Groznîi sau Alep.
Mai mult, toată mișcarea asta de trupe din nord la sud – care încă n-a început, avem de-a face aici cu o perdea de fum care să mai îndulcească eșecul ofensivei asupra Kievului – are ca scop ocuparea Odesei și a gurilor Dunării, deci realizarea visului lui Petru cel Mare. De unde ideea că astfel Putin poate să controleze traficul naval pe Dunăre și să blocheze comerțul european de la Marea Neagră la Marea Baltică.
Chestiunea asta cu blocarea traficului european îmi stă pe suflet ca un ghimpe-n papuci. Care mare comerț european dunărean? De ce nu prezintă tovarășii găvăritori niște cifre de vapoare care circulă zilnic pe Dunăre pline cu mărfuri? De ce nu ne abuzează domnii cu înșiruirea de pavilioane care se îngrămădesc pe Dunăre? De ce nu ne bombardează cu date INS asupra zecilor de sute de mii de tone de marfă sub a căror apăsare geme apa fluviului?
Fiind eu pescar și petrecându-mi ceva vreme pe malul Danubiului, pot spune că n-am văzut la noi în zona Izlaz-Corabia, să zicem în ultimul deceniu, mai mult de câteva nave pe zi tulburând străfundurile în care cârligul vrea să păcălească peștele, cum invitații la talk show-uri vor să păcălească telespectatorii.
Pe canalul Dunăre-Marea Neagră n-am văzut în lungul lui de câte ori am trecut cu automobilul prin zonă niciun vas. Pe brațul Borcea, pe sub podul ce-l traversează, n-am văzut decât niște șlepuri mai vechi și mai ruginite decât blinkerele cumpărate acum patru decenii, când eram student veteran, dar pescar novice la răpitor.
Când trec prin Orșova în drum spre apele de la Herculane, abia dacă văd prin port niște fier vechi și vreo macara rotindu-se sau vreo barjă așteptând naiba știe ce pe apele Dunării. Iar când mă întorc am parte de același spectacol, cel al ecluzei noastre de la Porțile de Fier plină cu apă și cu resturi de bușteni și senin de goală de barcaze.
La Crișan, unde mai petrec câte o săptămână, abia dacă am parte de spectacolul majestuos al valurilor rostogolite sacadat spre pontoane de coca uriașă a vreunui vas oceanic ce străbate canalul.
Din ce văd, marele trafic dunărean european aproape că lipsește cu desăvârșire, asta dacă el, traficul, n-are chef să se joace cu mine de-a pitulușul, de-a v-ați ascunselea.
De partea mea sunt și șantierele navale românești care freacă menta pe malul Dunării că de sudat table și de montat elice sau timone nu prea este cazul. Deci traficul dunărean este unul scăzut, nu este la cote așa de ridicate încât perturbarea lui să aibă cine știe ce impact major asupra economiei europene.
Acum că am lămurit cumva ce și cum cu marele trafic vaporean danubian, să ne oprim un pic asupra controlului său de pe malul stâng al Dunării.
Acum malul este încă ucrainean, dar, după ce rezolvă Putin cu strategia sa fulminantă a la Kiev Mariupolul, Nikolaievul și Donbasul – adică mai pierde încă vreo patruzeci de mii de militari - ba mai mult, hărtănește vreo treime din Ucraina pe model corean, malul stâng al brațului Chilia ar putea să devină rus. E o posibilitate asta, dar ce are asta de-a face cu controlul traficului fluvial pe bătrânul Danubiu nu-mi este clar deloc.
Să controleze ce, vapoarele care urcă sau coboară pe brațul Sulina? Sau care trec înfricoșate pe canalul Dunăre-Marea Neagră ocolind brațul Chilia și eventualele ape rusești?
Părerea mea este că Putin și-ar cheltui inutil banii și soldații ca să ajungă la Dunăre, cu scopul de a controla traficul pe Chilia. Și dacă traficul ar ocoli Chilia, cum mă rog l-ar controla, ar intra în apele românești, adică în ape NATO ca să facă inspecție la cală sau să întoarcă din drum vapoarele care fac trafic cu miei vii spre Orientul Mijlociu sau pe cele cu bauxită australiană pentru amicul lui Machitski de la ALRO? Foarte puțin probabil, puțin probabil spre deloc.
Dar la urma urmei Putin o fi așa de încuiat ca să ajungă la gurile Dunării doar ca să împlinească neîmplinirea visului lui Petru cel Mare de acum patru secole. Sau o fi suficient de defazat cu gândul că a devenit prizonierul ideii răzbunării declinului puterii Rusiei post-sovietice, ce-l otrăvește de 22 de ani, de când a luat puterea.
Cred mai degrabă în ipotezele astea care țin de abisurile minții umane decât în paranghelia aia cu controlul comerțului pontic-danubiano-baltic.
Încă o gâlmă ideatică lansată pe sticlă de găvăritori: Putin se retrage strategic în Donbas, pentru că acolo sunt zăcăminte masive de gaz de șist.
Păi dacă asta e „rațiunea ascunsă” a voltei armatei ruse împotmolite prin suburbiile Kievului, nu e nicio mare descoperire jurnalistică, pentru că chestiunea asta e valabilă de vreo opt ani, de când cu războiul hibrid din Donbas.
Sau după vreo opt ani de lupte cu ucrainenii și de întocmit sublime strategii șahiste de subminare a NATO și UE au descoperit și descoperitorii de la Kremlin apa caldă, mersul pe jos și gazul de șist din Donbas?
Păi dacă e așa, Putin trebuia să facă de atunci cu Donbasul ce-a făcut cu Crimeea, iar acum sondele trebuiau să duduie, nu să lipsească cu desăvârșire din peisajul umplut cu aruncătoare de proiectile.
Păi dacă Donbasul e plin de gaz de șist, atunci rezultă că și zona adiacentă Donbasului ar trebui să fie aidoma ca rușii să aibă ce exploata. Și ce, s-a terminat gazul arctic ca putinului să-i ardă buza să cucerească barbar noi zăcăminte ca să aibă ce vinde pe piața internațională?
Și taman acum se găsește domnul Putin să exploateze zăcămintele de gaz de șist din Donbas, acum, când Europa se dă de ceasul morții să-și reducă dependența gazoasă de Rusia? Acum, când Rusia ar avea nevoie de vreo patru ani ca să făurească un South Stream Indian… Nu prea se încadrează în peisaj chestiunea asta, e ca tancurile ruse camuflate cu paie și creci.
Nu, nu avem de-a face cu strategii șahiste moscovite, ci doar cu izbitul de grinda realității a tâmplei unui vis imperial expirat, izbitură care silește agresorul să se repoziționeze pe front în ideea de a obține o victorie care să fie livrată poporului rus de 9 mai, din nevoia de a justifica politic invazia.
Despre asta e vorba, nu despre ciudățeniile controlului unui trafic fluvial aproape inexistent, aproape imposibil de făcut și neaducător de beneficii. Sau despre exploatarea unor zăcăminte de gaz de șist care aparțineau de facto unei Moscove deja prea plină de gazul său nordic.
Mai degrabă, privind vulturește tabloul de ansamblu ca dintr-o dronă Bayraktar, să constatăm că teza solistului trupei Taxi, domnul Teodorescu, în care susținea la vremea respectivă că, deși vrem ca-n SUA și UE, noi, românașii, cântăm și lucrăm la Bucarest ca-n Africa era foarte corectă.
Parafrazându-l, putem spune că găvăritorii din talk show-uri procedează la fel: până la o analiză corectă și realistă ca-n SUA-UE aceștia azvârl în populație ca la Bucarest cu gâlme bătute-n creștet nu de soarele din Africa, ci de căldura reflectoarelor din platourile de televizune sfârtecate de breaking news-uri aproape apocaliptice.