PNL și PSD au început, în mod direct și prin presa afiliată, o operațiune de demonizare pe tema aderării României la Spațiul Schengen. Trei jurnaliști, între care mă număr, și USR sunt acuzați furibund că încearcă să zădărnicească acest obiectiv de care România s-ar afla mai aproape ca niciodată.
Operațiunea are în mod evident două scopuri.
1.Să pună presiune pe vocile critice și să forțeze o unanimitate internă sub amenințarea anatemizări.
Cât de provincială este clasa politică de la București, dacă își imaginează că prin simpla apartenență la același grup politic, USR se poate bate pe burtă cu premierul olandez Rutte și îi poate trasa obiective?
Cât de primitiv să fii să nu înțelegi cum funcționează politica într-o țară cu tradiție democratică?
Într-un interviu pe care mi l-a acordat în 2017, Cristian Diaconescu a relatat cum a decurs în 2004, pe când era ministru al Justiției, discuția cu Olanda, aflată atunci la președinția rotativă a UE, pentru intrarea României în UE, având ca element central tot Legile Justiției:
„Olandezii, calviniști, foarte meticuloși, aveau în vedere o justiție reală pentru toți cetățenii, care să se conducă și să se reprezinte prin ea însăși, un statut al magistraților, care să le asigure independența, și limitarea ingerințelor ministrului Justiției (MJ). Acestea erau aspectele de principiu care țineau de negocierea politică”.
A urmat episodul din 2009, tot cu Olanda: „MCV avea inițial o clauză de salvgardare care urma să fie prelungită sau nu în 2009, când numai Olanda a mai avut rezerve privind epuizarea clauzei. Și, ca ministru de Externe, am avut atunci o discuție în Parlamentul olandez. Propunerea guvernului olandez de prelungire a clauzei a fost semnată din partea Ministerului Afacerilor Europene de Franz Timmermans.
Olandezii spuneau că au citit cu mare atenție toate rapoartele și evaluările privind România și nu sunt convinși că România și Bulgaria ar trebui, într-adevăr, să fie scoase din discuție. Și nu era vorba despre partidul de extremă. Sunt țări în care expertiza prevalează în dauna interesului politic, oricât ne-am îmbufna.
Discuția din Parlamentul olandez a durat 12 ore, o voi ţine minte toată viața. La final au convenit să respingă solicitarea guvernului olandez și să dea mandat lui Timmermans să susțină ridicarea clauzei de salvgardare”, a relatat Cristian Diaconescu.
Cât de înapoiat politic să fii ca să nu înțelegi că vânturând două nave ca mită nu numai că nu ai rezolvat problema cu olandezii, ci reușești să îți lipești și mai tare eticheta de corupție?
2. Să găsească „vrăjitoarele” de pus pe rug în cazul unui eșec: Noi ne-am rupt hainele de pe noi, dar prietenii lui Rutte și câțiva jurnaliști din „banda de inamici ai României” ne-au împiedicat.
De fapt, singurii care zădărnicesc de ani de zile și ar putea să o facă din nou intrarea României în Spațiul Schengen sunt exact cei care alcătuiesc acum majoritatea politică de la București. Ei sunt singurii vinovați, începând cu președintele.
Da, criteriile tehnice sunt îndeplinite demult. Dar, după cum spunea chiar dl Iohannis, ele reprezintă doar prima fază, cum e, să zicem, proba scrisă la un concurs. Mai este și proba orală, interviul.
În cazul Schengen, a doua probă e decizia politică a fiecărei țări. Adică trebuie să convingem din punct de vedere politic că România, care ar gestiona cea mai grea graniță a spațiului de liberă circulație, nu doar că are tehnica necesară, ci o și folosește. Iar atunci când apar probleme, are o justiție suficient de puternică încât să aplice rapid și eficient legea.
De exemplu, degeaba ai performantul sistem SCOMAR, care ar trebui să controleze tot ce mișcă pe Marea Neagră, dacă tocmai atunci când îți intră în țară niște tone de cocaină, el este în mod convenabil defect și afli că au intrat drogurile după ce găsești o tonă pe plajă, eșuate după răsturnarea unei șalupe.
Iar, după aceea, nimeni nu este găsit vinovat pentru convenabilul rateu al SCOMAR, numit „disfuncționalitate tehnică”.
Nu există țară liberă de corupție, de mafii de toate felurile, de autorități care pactizează cu ele. Importantă este reacția Justiției la asemenea situații.
Iar la noi reacția este încă foarte slabă și va deveni și mai slabă din cauza viitoarelor legi ale Justiției care amputează independența magistratului și desăvârșesc baronizarea sistemului.
Cum să ai încredere într-o guvernare care în iunie îți prezintă niște proiecte inițiale bune, pentru care CE își dă informal acordul, iar în toamnă te trezești cu o formă complet schimbată, după ce ministrul Justiției și-a mutilat propria viziune sub presiunea grupurilor de interese și a baronetului din CSM, fără avizul căruia PSD a anunțat din start că nu votează legile?
Cât de proști să fie europenii ca să nu înțeleagă că mutilarea proiectelor inițiale este cel mai clar semn că actuala putere din sistemul judiciar și din politică abia așteaptă să sufoce și ce mai funcționa în Justiție?
Cum să ridici MCV în aceste condiții și să oferi acestei puteri politice și acestor baroni ai sistemului validarea în baza căreia să declanșeze măcelul?
Dacă ceilalți s-au resemnat, poate, că România atâta poate, olandezii au rămas mai severi, așa cum au fost întotdeauna, inclusiv prin spaima lui Dragnea și a PSD, Franz Timmermans.
Cu ei vrea să facă puterea de la București un soi de alba-neagra și lor vrea să le dea demonstrativ mită banii pe niște vapoare?
Dacă vom rata Schengen și euroscepticismul va crește în România, va fi tocmai pentru că actuala putere de la București, în frunte cu Klaus Iohannis, a încercat să forțeze ușa Schengen fără a îndeplini condiția politică esențială, adică repararea și întărirea Justiției pe care fie nu o doresc sau de care nu le pasă.
Vinovații sunt cei care șantajează acum CE și țările Schengen cu ceea ce ei sunt gata să declanșeze ca să își ascundă incompetența/impotența politică/ticăloșia, după caz.