A venit la tribună la fel de energic cum a făcut-o întotdeauna. Paloarea feței era un pic mai accentuată ca în mod obișnuit, iar părul des pentru un bărbat de 65 de ani era lipit de țeastă, ca și cum ar fi trecut un pieptăn prin podoaba capilară cu câteva secunde de a intra în încăpere.
Se zvonea de zile bune că urma să-și anunțe demisia. Crin Antonescu, candidatul coaliției de guvernare, indicase încă din weekend că președintele în funcție ar putea să plece, dar nimic din tensiunea din jur nu părea să-l afecteze.
Ultimul său discurs a ținut 3 minute și 34 de secunde și a fost construit atipic, ascunzând informația principală, cea a anunțului că renunță la funcția de președinte la sfârșitul declarației.
Mesajul său s-a concentrat exclusiv pe faptul că în Parlament s-a declanșat procedura de suspendare, iar acțiunea respectivă ar fi inutilă.
„Astăzi, în Parlamentul României, s-a pus în mișcare procedura de suspendare a Președintelui”, a spus Klaus Iohannis în debutul declarației sale.
„Este un demers inutil pentru că, oricum, peste puține luni plec din funcție după alegerea noului președinte. Este un demers nefondat, pentru că niciodată – repet, niciodată – n-am încălcat Constituția. Și este un demers păgubos, pentru că de aici toată lumea pierde, nimeni nu câștigă”, a mai spus Klaus Iohannis.
În paragraful de mai sus, președintele demisionar face două precizări importante: nu a încălcat Constituția, iar înlăturarea sa prin referendum va adânci criza politică.
Un discurs atipic
Iohannis susține în mod corect faptul că procedura de suspendare a șefului statului nu trebuie să fie doar o acțiune politică, ci trebuie să se bazeze pe încălcarea Constituției într-un mod demonstrabil, iar Parlamentul trebuie să se transforme în tribunal, să judece încălcările legii fundamentale și să dea un verdict prin vot.
De asemenea, Iohannis spune că procedurile de suspendare, dezbaterile parlamentare, votul și referendumul ar fi reprezentat o serie de evenimente tensionate și tragice care ar fi adâncit criza politică din România.
„Peste puține zile, în Parlamentul României se va vota suspendarea mea și România va intra în criză. România va intra în criză pentru că se declanșează referendumul de demitere a președintelui”, a adăugat Iohannis.
În acest punct al discursului, prin modul în care a fost rostit, cei care îl ascultau în direct aveau senzația că șeful statului nu va demisiona, ci încearcă să-i convingă pe parlamentari să stopeze procedura.
Discursul suna ca și cum cuvintele președintelui ascundeau o putere secretă care poate învinge jocul politic. Descriau o situație gravă, prin care România mai trecuse de două ori, în 2007 și 2012, la suspendările lui Traian Băsescu.
Detașarea președintelui
„Acest întreg demers va avea efecte în plan intern și va avea efecte, din păcate, și în plan extern”, a spus Klaus Iohannis, continuând să vorbească despre impactul suspendării.
„În plan intern, referendumul va fi unul eminamente negativ. Societatea va fi divizată, unii vor fi de acord, alții nu vor fi de acord. Toată discuția va fi una axată doar pe negativ. Întreaga societate va fi bulversată. Nu se va mai discuta despre alegerile prezidențiale care vor veni. Nu se va discuta despre cum va merge România mai departe. Candidații nici măcar nu vor putea să-și prezinte ideile în acest amalgam negativ”, a continuat Iohannis imperturbabil și pe un ton egal.
Nicio emoție, nicio un tremur al vocii, nicio umbră de tristețe pe chip, președintele demisionar părea deasupra a tot ceea ce se întâmpla, prezentând un scurt raport despre o situație oarecare.
În cei zece ani cât a condus România, Klaus Iohannis s-a afișat mai degrabă ca un monarh al țării și nu ca un președinte de republică ieșit din vâltoarea confruntărilor politice, luptând pentru o viziune, un program și un destin pentru România.
A practicat până a dus la perfecțiune un anume tip de detașare față de rolul său, față de oameni și chiar față de sine. Mereu a dat senzația că plutește deasupra lucrurilor și că se oprește din când în când să le contempleze, rareori exprimându-și opinia.
O țară de râsul lumii
„În plan extern, efectele vor fi de durată și foarte negative. Nu va înțelege absolut nimeni dintre partenerii noștri de ce România își demite Președintele după ce, de fapt, a început deja procedura pentru alegerea noului președinte. Nu va înțelege absolut nimeni ce rost are un astfel de demers când președintele în funcție va pleca oricum. Mai pe românește, vom fi efectiv de râsul lumii”, a mai spus Iohannis sugerând că partenerii străini nu vor înțelege ce se întâmplă la noi în țară.
Foarte interesant, în acest paragraf folosește o expresie care se regăsește în zonele rurale din Transilvania, acolo unde oamenii dau o mare importanță faptului de a nu deveni de „râsul lumii”.
Sublinierea indică faptul că Iohannis nu ar fi acceptat niciodată „umilința” suspendării din funcție, considerând-o o înfrângere personală.
Abia în ultimul paragraf, după descrierea dramatică și catastrofală a crizei politice provocate de Parlament, Klaus Iohannis își anunță demisia ca pe o soluție prin care salvează țara de la distrugere.
„Pentru a scuti România și pe cetățenii români de această criză, de această evoluție inutilă și negativă, demisionez din funcția de Președinte al României… Dumnezeu să binecuvânteze România!”, a spus Klaus Iohannis, părăsind tribuna Palatului Cotroceni cu același pas hotărât, ascunzându-și sentimentele legate de încheierea unei călătorii de 10 ani la conducerea României.
Un sfârșit de mandat neașteptat și dezamăgitor pentru Iohannis
Evenimentele viitoare vor hotărî cât de bun sau cât de rău a fost ca președinte. A pășit deja în istorie, iar despre mandatele lui, deciziile corecte și deciziile greșite se va scrie și se va comenta în continuare, mult timp de aici înainte.
Din ultimul său discurs reiese că Iohannis nu a demisionat pentru că a avut o strategie, pentru că a calculat momentul potrivit sau pentru că s-a gândit la binele României. A făcut-o pentru că, pur și simplu, a aflat că în Parlament există un număr suficient de voturi pentru a fi suspendat.
Reacția lui, ca de multe ori în trecut, e provocată de un eveniment punctual, de o anumită criză. Sunt multe indicii, chiar declarațiile lui anterioare, care sugerau că nu avea de gând să plece de la Palatul Cotroceni până în luna mai, după alegerile prezidențiale.
Demisia sa a fost provocată de forțe politice asupra cărora nu a mai avut niciun control, de o aliniere a intereselor unor partide și grupuri de putere care au creat un context în care Klaus Iohannis nu a mai avut spațiu de manevră.
Din ultimul său discurs, în care apare o concentrare exclusivă pe suspendare, mai reiese și faptul că președintele demisionar nu se aștepta la o astfel de mișcare în Parlament, sugerând că a fost „trădat”. Klaus Iohannis și-a încheiat mandatul dezamăgit, încercând să scape de umilința demiterii.