Dacă protestatarii din agricultura și transporturi ar fi avut revendicări perfect formulate și sintetizate, prezentate de lideri carismatici și articulați, aș fi avut certitudinea că protestul este conceput profesionist pentru scopuri politice. Ceea ce nu ar fi fost în sine o problemă, cât timp ar fi fost un scop asumat.
Dar oamenii s-au prezentat haotic, la fel ca lista lor de revendicări, mult prea multe ca număr pentru a nu cădea în derizoriu, adesea cam șchiop formulate și cu o arie cu mult prea mare de acoperire.
Exact așa este de așteptat să arate un protest spontan, al unor oameni simpli, neorganizați, un protest izvorât dintr-o frustrare acumulată, nu doar ca urmare a unei decizii punctuale, cum s-a întâmplat în Germania după tăierea subvențiilor.
Dar românii nu au o singură supărare și foarte rar, din păcate, reacționează la o singură supărare, oricât de mare. Pe aceea preferă să o înjure și să se concentreze cumva pe eludarea ei.
S-au adunat multe nemulțumiri, unele mai ușor de înțeles, precum chestiunea RCA sau chestiunea cerealelor ucrainene. Și altele punctuale, tehnice mai dificil de înțeles pentru marele public.
Sunt printre ele și revendicări cu puternic iz evazionist. De exemplu, fără e-factura până la cifra de afaceri de un milion de euro, ceea ce este imens și nejustificat. Sau înlăturarea verificărilor.
Dar nici acestea nu sunt cu totul inexplicabile și ar trebui să ne gândim de ce merge prost conformarea voluntară.
Pe de-o parte, sigur că nimănui nu-i place să dea bani statului. Dar una este să te uiți lung după ei și alta să ai sentimentul că îți sunt furați.
Iar în România, cei mai mult dintre contribuabili se simt jefuiți de niște bani pentru care nu primesc nimic în schimb.
Li se iau bani, dar serviciile publice sunt mizerabile, fie că vorbim de școală, spital sau poliție, drumurile sunt mizerabile, instituțiile publice sunt ineficiente.
Deci marea problemă nu este că dai bani statului, ci faptul că ei nu ți se întorc și dacă ai nevoie de un serviciu de calitate te duci pe banii tăi la spitalul privat, la meditatori pentru copii etc.
Pe de altă parte, nu numai că ești jefuit, dar jaful e comis și cu tortură. Cu cine vorbești îți spune că e-factura este un supliciu.
Sistemul merge foarte prost, ca mai toate formele de digitalizare în România. Cunosc oameni care se trezesc la 2 dimineața ca să își încarce facturile pentru că în timpul zilei șansele să reușească sunt minime.
Nici restul interacțiunilor cu instituțiile statului nu e mai bun. Armate de inspectori din tot felul de instituții căpușă năvălesc periodic să controleze norme uneori imposibil de respectat fie pentru că sunt nerealiste, fie pentru că sunt atât de prost formulate încât sunt de neînțeles.
În general, regulile nu sunt făcute în România pentru a proteja interesul public și cetățeanul, ci pentru a genera spăgi și instrumente de presiune politică.
Omul e chinuit pe banii lui până când, la un moment dat, tentația de a eluda regulile devine imposibil de reprimat, inclusiv ca forma de răzbunare și protest.
Au atras atenția revendicările pur politice precum reducerea numărului de parlamentari, decisă deja de poporul suveran prin referendum, de altfel.
Ele fac notă discordantă cu restul listei. Dar asta poate arăta și că oamenii identifică astfel sursa răului: în clasa politică și în rispirea banului public.
Adică parlamentari prea mulți și partide care consumă bani mulți degeaba. E foarte grav că oamenii nu mai înțeleg rostul partidelor politice și faptul că democrația nu funcționează fără ele.
Vorbim despre oameni simpli, veniți de pe câmp, de pe tractor, din cabina camionului. Spun cum se pricep ce îi doare. Și dacă politicul e perceput ca toxic e vina lui, nu a oamenilor.
Chiar reacția la protest a întărit această concluzie. Întâi guvernanții i-au acuzat că fac jocuri politice, premierul i-a ignorat și s-a dus la cinema, ministrul Agriculturii s-a rățoit la ei dovedindu-și semianalfabetismul fuctional.
După care, când s-a îngroșat gluma, au curs soluțiile. Dacă era așa de simplu, de ce toate petițiile trimise anul trecut de acești oameni, pe vremea când stăteau acasă la ei, au fost ignorate?
De ce inițial tot efortul statului a fost să împiedice protestul? Să țină protestatarii departe de geamurile guvernului?
Sigur că riscul viitoarelor zile este ca acest protest să fie confiscat politic de căpușele care abia așteaptă. Dar asta nu înseamnă că trebuia amuțit.
Captarea acestor nemulțumiri poate fi împiedicată într-un sigur fel: o bună guvernare și atenție la supărările oamenilor. Dacă acestea nu vor fi livrate, frustrarea aceasta tot în voturi pentru populiști vor ajunge să se descarce.