Cu cât crește numărul de cazuri de COVID-19, cu atât crește și suspiciunea că totul e o mare înșelătorie sau, în tușele mai subțiri, că autoritățile manipulează datele și le aruncă pe piață în mod convenabil, cât să obțină un cec în alb pentru măsuri nepopulare ori pentru amânarea altor decizii cruciale pentru revenirea economiei și a societății în general la viață.
Iar acesta e scenariul cel mai riscant, în care cele două găini de pe pajiște primesc semnificații false, dinspre PSD sau trolii Rusiei.
Aderența oamenilor la dezinformări și teorii conspiraționiste crește acolo unde sunt întreținute faliile și unde e pusă în joc frica, în diferitele ei forme și declinări.
Omului îi este frică de boală și de moarte, dar în egală măsură îl înspăimântă nesiguranța, iar alimentarea nesiguranței îl face să adere la teorii minimaliste, schematice, pe care le poate decodifica și înțelege.
Într-un text din Dilema veche, Andrei Pleșu povestea următorul experiment: oamenilor dintr-o comunitate tribală le este proiectat un film polițist. La finalul vizionării, ei sunt întrebați ce anume au remarcat în film, ce au ținut minte, ce au înțeles. Au dat toţi acelaşi răspuns: două găini pe o pajişte.
Cei responsabili de experiment nu își aminteau acest detaliu, așa că au derulat filmul și, într-adevăr, iată cele două găini!
Din întreg scenariul polițist, oamenii reținuseră singura imagine care avea legătură cu viața lor, cu contextul lor de viață. Adică familiarul. Orice altceva putea lua proporții monstruosului, care, etimologic, asta și înseamnă: ieșirea din formă, adică ne-familiarul.
Să luăm filmul COVID-19. Guvernul proiectează o peliculă, cu indicații de scenă și voci narative - când ministrul Vela, când Raed Arafat, când, pe un ton mai grav, președintele Klaus Iohannis. Oamenii se uită la film și extrag din el ceea ce înțeleg și recunosc, adică elementele pe care le pot integra cu sens în experiența lor de viață.
De aceea, felul în care spui povestea din film și elementele prin care o reprezinți sunt esențiale, atunci când vrei să obții încredere socială. Altminteri, în cazul de față, măsurile restrictive pe care Guvernul le impune vor apărea ca fiind monstruoase, în sensul ieșirii din familiar.
Nu e nimic sofisticat în a admite că oamenii au nevoie să creadă că știu și că dețin controlul asupra informațiilor din care e țesut scenariul.
Acolo unde informațiile sunt alandala, autarhice și fără punere în context apar breșele. Și oamenii văd două găini pe o pajiște, pe care nici scenaristul, nici regizorul, nici naratorii nu le-au distribuit și habar nu aveau de prezența lor în film, așa că nu pot controla semnificațiile pe care privitorii – receptorii, în termeni de teoria comunicării – le dau.
Iar când apar și proiecțiile alternative, nu contează calitatea lor slabă, ci felul în care golurile lăsate de comunicarea oficială sunt umplute și manipulate.
De pildă, PSD poate să spună că autoritățile mint, manipulează datele, aruncă bolnavi de COVID-19 pe piață în mod oportun. Ori trolii Rusiei pot spune că totul e o conspirație a lui Bill Gates. Ori propaganda chineză poate să amestece în film eficiența unui stat care ridică un spital peste noapte.
Oamenii aderă la toate aceste simplificări nu pentru că sunt creduli și insuficient educați, ci pentru că experiența lor de viață îi face să poată integra mai degrabă minciuna, înșelătoria, lăcomia marilor magnați în context, decât discursurile haotic-patriotice ale ministrului de Interne ori nesiguranțele ministrului Educației.
România nu se află într-un scenariu bun în ceea ce privește evoluția pandemiei. Pe de o parte, în regiune stăm destul de precar, avem un număr mare de decese din cauza SARS-CoV2 și, dacă ne uităm pe comunicările oficiale care se făceau mai detaliat până de curând, comorbiditățile sunt destul de răspândite la categorii de vârstă sub media din celelalte state europene.
Pe de altă parte, slăbiciunile sistemului sanitar sunt încă traumatice și simpla veste că Spitalul Matei Balș și-a depășit capacitatea ne angoasează.
Acestora însă li se adaugă incapacitatea sistemului educațional de a nu îi abandona pe copii, pentru că nici măcar în cele mai bune școli nu au putut fi organizate lecții online satisfăcătoare și care să însemne în mod real participare educațională.
În plus, cei mai mulți dintre români nu pot supraviețui din economii și nici din șomaj tehnic și atunci fricile primare se încalecă.
Situația e prea serioasă pentru a fi teren de capitalizări politice, dar nu e suficient să arăți către PSD, care se comportă iresponsabil. Din contră, cu cât PSD este indicat ca țap ispășitor, și președintele Iohannis o face în mai toate declarațiile, cu atât îi legitimezi discursul conspiraționist.
Iar odată ce o conspirație sau o minciună e aruncată pe piață și spusă din om în om, ea devine găina pe care oamenii o recunosc și care le dă un sentiment (fals sau manipulat, nu contează) de siguranță.