În contextul războiului hibrid desfășurat de Rusia și ascensiunea extremismului în România, senatorul Irineu Darău ne-a vorbit despre vulnerabilitățile de securitate națională, despre simbolistica periculoasă a numirii unor extremiști în funcții sensibile, despre lipsa de mecanisme eficiente împotriva dezinformării și despre riscul ca viitoarele alegeri să fie catastrofale pentru pro-europeni.
Citate reprezentative:
„Faptul că un deputat AUR conduce comisia comună pentru integrarea europeană a Republicii Moldova nu este doar o greșeală procedurală, ci un semnal devastator. Vorbim de un partid antieuropean, condus de un lider interzis la Chișinău, iar prin această numire, România transmite că simbolistica nu contează, când de fapt ea este esențială în diplomație.”
„Am trăit în Parlament ani în care extremiștii au fost lăsați să monologheze nestingheriți, rostind mesaje xenofobe și chiar neonaziste, pentru că mulți politicieni au considerat că nu merită să fie contracarați. Această strategie de ignorare este periculoasă: prin ea, extremismul a câștigat vizibilitate și legitimitate.”
„Războiul hibrid nu se câștigă sau se pierde într-o zi, ci erodează treptat democrațiile. Dacă în 2028 vom avea un Parlament deraiat, înseamnă că Rusia a câștigat o bătălie geopolitică pe acest colț de hartă europeană. Toți acești ani până atunci sunt un teren de bătălie continuu.”
„Nu putem să pretindem că libertatea de expresie înseamnă libertatea de a răspândi minciuni care subminează statul. Atâta timp cât oamenii sunt captivi în bule de dezinformare, unde primesc zilnic aceleași mesaje false, democrația nu are nicio șansă. Statul are datoria să găsească mecanisme prin care adevărul să ajungă la fiecare cetățean.”
„Lupta împotriva sărăciei și a inechităților nu ține de ideologie, ci de supraviețuirea statului român. Dacă o parte întreagă a populației trăiește în lipsuri grave și fără speranță, ea devine vulnerabilă la discursuri extremiste. Combaterea sărăciei extreme este, de fapt, cea mai importantă măsură de securitate națională.”
Ați criticat public faptul că deputatul AUR Valeriu Munteanu conduce comisia comună România–Republica Moldova pentru integrarea europeană. De ce e atât de problematică situația respectivă?
E o problemă majoră, care ține de simbolistică, de mesajul pe care îl transmitem și de legitimitatea instituțiilor noastre. Această comisie nu este una oarecare. Ea are un statut special, fiind un organism comun al Parlamentului României și al celui din Republica Moldova. Scopul ei este de a coordona pașii către integrarea europeană a Moldovei, un obiectiv strategic și sensibil pentru întreaga regiune.
- Spionul care pune reflectorul pe AUR. Noi suspiciuni că parlamentari ai partidului au legături cu Rusia
- Valeriu Munteanu, deputat AUR, reacționează la un articol Spotmedia, spunând că nu l-a cunoscut pe spionul Bălan. O astfel de informație nu apare în text
În acest context, este complet nepotrivit ca președinția comisiei să fie deținută de un reprezentant al AUR, un partid declarat antieuropean și condus de un lider care are interdicție de intrare în Republica Moldova. Faptul că România acceptă o asemenea reprezentare transmite un semnal devastator. Este ca și cum am spune că nu contează cine ne reprezintă în chestiuni fundamentale.
Mai mult, persoana lui Valeriu Munteanu ridică semne serioase de întrebare. A avut un traseu politic sinuos, a trecut prin mai multe partide, unele unioniste, altele cu poziții controversate.
Familia lui a fost implicată în servicii de informații, afaceri și politică în perioada oligarhului Vlad Plahotniuc, o persoană coruptă care a controlat masiv instituțiile din Moldova. Nu este cineva care să inspire încredere într-o comisie de integrare europeană.
Totuși, partidele pro-europene sunt majoritare în Parlamentul României. Cum de nu au reușit să corecteze o astfel de greșeală?
Din păcate, în politica românească există o atitudine foarte periculoasă față de extremism: se preferă să fie ignorat. Mulți politicieni, chiar și din zona pro-europeană, cred că extremiștii nu trebuie contracarați pentru că le-ar face, chipurile, reclamă. Este o gândire greșită. În realitate, ignorându-i, i-am lăsat să-și rostogolească mesajele xenofobe, anti-europene și uneori chiar neonaziste de la tribuna Parlamentului, fără nicio opoziție.
Mai este și problema negocierii funcțiilor. În Parlament, aproape toate pozițiile se împart după algoritmi matematici, între toate partidele, fără să se țină cont de linia valorică: pro-europeană sau anti-europeană. Din acest motiv, ajung în funcții sensibile persoane care nu ar trebui să fie acolo. Este o cutumă moștenită, care poate funcționa într-un parlament echilibrat, dar care devine periculoasă atunci când extremiștii ocupă o parte semnificativă din locuri.
Eu cred că trebuie să rupem acest mecanism și să instituim un cordon sanitar. Extremiștii nu trebuie să aibă acces la comisii de control al serviciilor secrete, la diplomație sau la instituții care gestionează date sensibile și de securitate națională.
Credeți că acest cordon sanitar ar putea fi pus în practică?
Da, dar doar dacă va exista voință politică reală. Modelul există deja în Parlamentul European, unde în funcție de sensibilitatea temei sunt reguli clare care limitează impactul extremiștilor. Asta nu înseamnă excluderea lor, dar înseamnă că nu li se dau pârghii prin care să afecteze stabilitatea instituțiilor.
La noi, nu există nimic de acest fel. Lipsa unui astfel de mecanism este o dovadă că politicienii români refuză să accepte gravitatea situației. În continuare, se negociază funcții și poziții ca și cum am trăi într-o perioadă liniștită, fără provocări majore. În realitate, suntem în mijlocul unui război hibrid.
De aceea, ridic mereu vocea și încerc să conving oameni din toate partidele, chiar și pe cei care nu gândesc ca mine, că e nevoie de reguli noi. Nu putem lăsa confortul și inerția să ne blocheze adaptarea la realitatea dură de acum.
Ați menționat războiul hibrid. Care sunt vulnerabilitățile României și ce ar trebui făcut urgent?
În primul rând, trebuie să recunoaștem oficial că România este ținta unui război hibrid dus de Rusia. Atâta timp cât nu acceptăm acest adevăr, nu vom lua niciodată măsurile corecte.
Avem trei mari direcții de acțiune:
- Instituții puternice și coordonate. Astăzi, fiecare instituție face câte ceva: CNA, ANCOM, DNSC, dar nu există o strategie coerentă. Trebuie o colaborare reală, cu responsabilități clare și instrumente legale, adaptate la pericolele online și la manipularea informațională.
- Urmărirea finanțărilor obscure. În campaniile electorale recente am văzut cum apar brusc pagini false, acțiuni masive de dezinformare, bani veniți din surse neclare. Dacă nu urmărim traseul banilor, riscăm ca politica românească să fie cumpărată pe sub masă.
- Parteneriat cu rețelele sociale. Astăzi, oamenii sunt captivi în bule de dezinformare, unde văd același mesaj fals de sute de ori. Dacă statul nu găsește o modalitate de a transmite și mesajul corect, societatea va fi manipulată fără oprire. Libertatea de expresie este esențială, dar ea nu poate însemna libertatea de a răspândi fără limite minciuni care subminează statul.
Ce rol ar trebui să aibă CSAT și serviciile secrete în această luptă?
CSAT trebuie să fie centrul de coordonare. Nu putem lăsa doar câțiva parlamentari sau miniștri să vină cu propuneri izolate. Trebuie stabilite obiective clare și termene precise.
Pe de altă parte, trebuie lămurit un lucru dureros: cum s-a ajuns ca amenințările majore din ultimul an să nu fie anticipate. Vorbim de un eșec al agențiilor de informații, iar într-o democrație sănătoasă un astfel de eșec are consecințe. Nu se poate ca nimeni să nu răspundă. Asta nu înseamnă vânătoare de vrăjitoare, ci asumarea responsabilității și recâștigarea încrederii publice.
Dacă privim către viitoarele alegeri parlamentare, cât de mare e riscul ca România să fie destabilizată?
Este foarte mare. Războiul hibrid nu urmărește câștiguri imediate, ci să erodeze democrațiile pe termen lung. Fiecare alegeri sunt un test. Dacă în 2028 Parlamentul României va fi serios deturnat înseamnă că Rusia a câștigat o bătălie geopolitică în regiune.
De aceea, eu cred că trebuie să discutăm deschis despre măsuri excepționale. În Franța, după valul de atentate, s-a instituit o stare de urgență axată strict pe combaterea terorismului, care a prevenit alte atacuri și a limitat radicalizarea. Poate ar trebui să ne gândim și noi la un mecanism de acest tip, adaptat la realitatea războiului hibrid.
În acest context, cât de puternică sau cât de vulnerabilă este democrația românească?
Din păcate, avem două vulnerabilități mari. Prima ține de educație și spirit critic. Societatea românească nu este pregătită să facă diferența între adevăr și minciună, între informație și manipulare. Școala, presa și clasa politică trebuie să contribuie la formarea unei gândiri critice. Oamenii nu sunt răuvoitori, dar dacă sunt bombardați constant cu minciuni, fără acces la adevăr, ajung să creadă în scenarii false.
A doua vulnerabilitate ține de inechitatea economică. Sunt multe zone din România unde oamenii trăiesc în condiții foarte dificile, cu infrastructură precară, fără servicii de bază, cu oportunități aproape inexistente. În asemenea condiții, este firesc ca frustrările să fie exploatate de extremiști.
Eu cred că lupta împotriva sărăciei extreme și a inechităților nu este o chestiune de stânga sau de dreapta, ci una de supraviețuire a democrației. Dacă o parte mare a populației trăiește în lipsuri grave, va fi mereu vulnerabilă la promisiunile radicalilor.
Ce ar trebui făcut, concret, pentru a consolida democrația în fața acestor pericole?
În primul rând, trebuie să punem pe masă un plan strategic care să combine măsuri de securitate, educație și dezvoltare economică.
Pe partea de securitate, să actualizăm legislația privind mass-media și rețelele sociale, să construim mecanisme care să transmită rapid adevărul, nu doar să reacționeze defensiv.
Pe partea educațională, să introducem programe reale de gândire critică, de alfabetizare media, de rezistență la manipulare.
Pe partea economică, să avem politici care reduc diferențele dramatice dintre regiuni. Oamenii trebuie să simtă că statul le oferă șanse și că nu sunt abandonați.
Dacă nu facem asta, nu doar democrația, ci însăși existența statului va fi pusă sub semnul întrebării. Războiul hibrid nu e doar o chestiune abstractă, el poate afecta viețile individuale, libertatea și securitatea fiecăruia dintre noi.