Când domnul Mugur Isărescu declara, într-o expresie cu iz metaforic, că „băncile au cam sărit calul cu creșterea ROBOR”, mulți telespectatori au crezut că asistă la un exercițiu retoric de exprimare, nicidecum la constatările unui economist de înaltă clasă, menite să-i îngrijoreze pe specialiști.
Dar, chiar a doua zi, băncile au luat în serios observația guvernatorului BNR, mai exact a economistului Isărescu, anunțând (după o lungă perioadă de creșteri) scăderea ROBOR cu opt sutimi de procent, suficient ca să vadă lumea că glasul specialistului de înaltă clasă atârnă mai greu în societate decât autoritatea vreunui potențat politic, așezat acolo prin vot sau prin hotărârea vreunui ageamiu, investit de alți ageamii cu dreptul de a hotărî.
Spuneți și dumneavoastră: s-a întâmplat vreodată, în istoria țării, ca să vorbească un înalt funcționar guvernamental și, chiar a doua zi, vreo autoritate vizată, un operator orecare, să se alinieze cu respect și chiar condescendență, ca și cum ar recunoaște tacit un fel de mea culpa?
Nu este în intenția celor de mai sus să-i aducă omagii cuiva, dar nici nu pot lăsa să-mi scape detaliul că România deține un frumos record mondial: în fruntea BNR se află cel mai longeviv guvernator al unei Bănci Centrale, din lume: M.I. deține funcția din septembie 1990 (cu o intrerupere de un an, în 2000, când a ocupat, la Palatul Victoria, funcția de prim ministru).
Performanța îmi sugerează că stabilitatea guvernatorului BNR nu se datorează unor jocuri de interese, unor abilități electorale sau altor influențe, ci efectiv profesionalismului.
Căci cine l-ar fi oprit, de exemplu, pe ministrul finanțelor Adrian Câciu (PSD) să fi pronunțat dânsul sintagma „băncile au cam sărit calul... ”, să fi produs dânsul valuri în jurul celor spuse și, din respect pentru adevărul cuprins în ele, întreaga bancherime să-și fi revizuit în câteva ceasuri indicatorul care dă tonul inflației?
Va gândi poate cineva că ROBOR este un indicator strict bancar, nu interesează guvernul. Corect, dar numai până la un punct. Indicatorul influențază ratele românilor la bănci, acționează asupra inflației, a prețurilor, până la urmă, îi lovește pe români la buzunar. Nu sunt toate acestea treaba guvernului?
Sunt dar, în opinia mea, una e să spui Câciu și alta e să spui Isărescu, nume care amintește de denominarea reușită a leului din 2005, de contribuția la stoparea inflației în 2005, de tipărirea, în 1999, a primei bancnote imprimate pe suport de plasic din lume, de contribuția BNR la stabilizarea monedei naționale (la 4 iulie 2005, un euro era cotat 3,5986 RON, iar astăzi la aproape 5 RON) și încă multe altele.
Ce lauri ar fi cules astăzi ministrul Finanțelor, dacă ar fi încercat și reușit vreun demers economic pentru încetinirea inflației! Un asemenea succes l-ar propulsa pe autorul inițiativei direct în cartea de istorie.
Nu-i poate pretinde nimeni guvernului României să stopeze o inflație care a cuprins întregul mapamond, dar am avea motive să ne situăm sub media europeană, nu peste.
Gândiți-vă cât de puncual și la obiect vorbea zielele trecute economistul Isărescu despre indicele ROBOR și cât de superfluu vorbea ministrul Finanțelor, despre inflație, în aprilie 2022. Îl citez pe acesta din urmă:
„Vor mai fi două sau trei luni complicate în continuare, puseul inflaționist care are la bază ceea ce s-a și spus, criza prețurilor la energie, efectele conflictului asupra fluxurilor mondiale de comerț cu petrol, adică creșterea prețului la combustibil, pe de altă parte distorsionarea unor fluxuri sau lanțuri de aprovizionare pe zona alimentară, ele împreună au creat acest puseu inflaționist”.
Deduc că, după cele 2-3 luni de grație, puseul urma să scadă, criza prețurilor să se domolească și chiar „distorsionarea unor fluxuri sau lanțuri de aprovizionare pe zona alimentară” (observați prețiozitatea formulărilor!) să se potolească. În mod firesc, puseul inflaționist ar fi urmat să cedeze.
Cred că nici domnului ministru – vreau să spun, economistului din el – nu-i era clar ce spunea. Au trecut mai bine de 2-3 luni, dar suntem tot acolo, de unde am plecat. Tot criză, tot puseu, prețuri, fluxuri, lanțuri, energie, petrol, combustibil.
Ce facem? Mai așteptăm încă 2-3 luni, după care, în funcție de ce se va mai întâmpla, iarăși vom explica despre criză, inflație, prețuri, petrol, combustibil și tot felul de fluxuri distorsionate? Cândva, era o vorbă: „timpul trece, leafa merge, noi, cu drag, muncim”.
Cum spuneam, n-aș vrea să las impresia că mi-am propus să aduc laude unei anumite persoane. Dimpotrivă, am convingerea că în România există destui economiști de marcă. Aș putea înșira câteva nume, dar evit să-i fac cuiva reclamă. Atâta îmi permit să observ, că personalitățile cu adevărat notorii nu prea ajung în funcții și atunci nu le vede lumea.
În funcții a ajuns domnul Câciu, ceva mai înainte de el, domnul Cîțu (poreclit Cognac, nu știu de ce), mai demult un domn Orlando (zis Discotecă, dar poreclit și Whisky), și așa mai departe, pe scară în sus, Ionuț Mișa (atât de neînsemnat, încât nici poreclă n-a apucat să primească), un oarecare Vâlcov (cel cu comoara din cimitir, știți cine este), accidentatul Chițoiu, mai demult Varujan Vosganian (cel pe care colegii din Senat l-au „salvat” de o urmărire penală), Decebal Traian Remeș (cel condamnat pentru mită, sub formă de palincă și de cârnați).
Măi, oameni buni, toți aceștia n-au fost simpli bodyguarzi la ușa ministerului Finanțelor. Au fost ditamai miniștri, cei de pe urma cărora, prin competența lor, m-aș fi așteptat să rămână un mecanism financiar demn de țara cu resursele naturale cele mai diversificate din Europa, etichetată cândva ca fiind grânarul continentului și, tot cândva, mare furnizor de petrol al lumii.
În loc să ne menținem cu această frumoasă carte de vizită, încercăm explicații cu trimiere la războiul din Ucraina, țară pe care războiul n-o împiedică să fie grânarul mapamondului.
Îmi vine o întrebare, legată de faptul că băncile au reacționat chiar a doua zi după atenționarea lansată de Guvernatorul BNR: s-a întâmplat vreodată ca, la vreun semnal venit din partea unui ministru al Finanțelor sau a unui alt ministru, să reacționeze cineva atât de prompt și atât de de receptiv, precum în cazul guvernatorului BNR?
Aș vrea să pun cazul în context. Actuala agitație cu privire la inflație și la indicere ROBOR n-a apărut din senin. A fost urmarea publicării de către Institutul Național de Statistică, miercurea trecută, a unor date privind parametrii economici ai țării pe luna aprilie 2022, raportați la aceeași lună a anului trecut.
În fața cifrelor, BNR a reacționat prompt. Dar guvernul a reacționat cumva? S-a arătat guvernul speriat de cifrele care nu priveau numai ROBOR, priveau inflația, scumpirile, toate cu influență în economia țării și în buzunarele românilor?
Prim ministrul, vorbind vineri la Alba Iuiia, aprecia că „ieri s-a anunţat cifra inflaţiei, vedem cu toţii care este evoluţia preţurilor, vedem cu toţii că această criză şi această inflaţie nu este una locală, ci este una generală, la nivel european (…). Doresc să subliniez încă o dată că această creştere de preţuri, această inflaţie, această criză şi această întrerupere a lanţurilor de aprovizionare este generată de criza, de conflictul din Ucraina”.
Să-mi fie iertat, dar aceste cuvinte nu se constituie nici în explicație, nici în soluție. Se constituie într-un fel de scuză, prin care premierul se spală pe mâini, ca să înțeleagă românii că nu guvernul ar fi vinovat pentru tot ce ni se întâmplă nouă, ci alții, Europa, războiul, conflictul, criza, lanțurile de aprovizionare, bla-bla-bla.
Ce bine i-ar fi stat premierului să fi punctat ceva, în genul săritorilor peste cal, iar aceștia să fi făcut a doua zi, un pas înapoi cu respect, în semn de mea culpa!.
Respect față de cine? Față de care specialiști, într-o țară unde nici nu știi cum să-i numeri, ca să vezi mai exact câți din ei sunt Cîți și câți din ei sunt Câci?