La peste o lună și jumătate de la măsura radicală luată de CCR de a anula alegerile prezidențiale, în urma informațiilor de manipulare a acestora de către un actor statal extern, personajele și narațiunile toxice care au dus la compromiterea procesului democratic capătă amploare, în vreme ce instituțiile par a fi mai degrabă angrenate în procese de eschivare, de menținere a status quo-ului și de protecții reciproce.
Ce s-a întâmplat din 6 decembrie, ziua în care judecătorii Curții Constituționale au stabilit că rapoartele primite de la serviciile de informații indică vicierea de fond a alegerilor prezidențiale, astfel încât acestea trebuie reluate integral, de la zero, adică de la faza depunerii de candidaturi și a validării acestora?
O trecere în revistă a principalelor decizii și evenimente ne arată că sistemul politic manifestă o tendință de întoarcere și protejare a status quo-ului, care a asigurat vreme de 35 de ani pârghiile de control instituțional și administrativ, aceasta fiind prioritatea care poate explica, pe de o parte, de ce CCR a stabilit conduita de urmat ca fiind menținerea lui Klaus Iohannis într-un statut ambiguu, nici prelungire de mandat, nici stare specială și, pe de altă parte, de ce scrutinul prezidențial nu s-a reluat prompt, ci a fost amânat cu câteva luni.
Sunt trei mari variabile a căror evoluție separată a permis nu doar dezvoltarea unor teze conspiraționiste previzibile, parte a narațiunilor de la Kremlin de discreditare a democrației occidentale, ci și întărirea platformelor nocive care dau corp influenței Rusiei în România.
- Ancheta faptelor prin care procesul electoral din România a fost viciat și a elementelor de legătură. Lansată zgomotos, ea a presupus o urmărire dramatică a incursiunii ratate a unor legionari sau/și foști mercenari în București, câteva percheziții, lansarea unor informații privind cuiburi legionare, fără a exista o finalitate, un dosar coerent, o narațiune asumată de autorități și mai ales elementele clare de legătură între campania lui Călin Georgescu, implicarea acestor personaje care, prin mercenarii din Africa, pot avea conexiuni cu gruparea Wagner, și acțiunile ostile asupra procesului electoral prezidențial.
Este deja un loc comun în ultimii ani, de când a fost analizată extensiv strategia Rusiei de imixtiune și compromitere a democrațiilor vestice și în special de discreditare a proceselor electorale, că Moscova nu concepe o strategie de la zero, etapizată și bugetată de la Kremlin, și apoi o aplică, ci monitorizează vulnerabilitățile interne ale fiecărui stat asupra căruia vrea să acționeze, identifică personajele interne care nu se sfiesc să fie idioții utili ai Rusiei și amplifică faliile deja existente.
În timp ce strategia lui Putin a fost recunoscută în mod clar și abordată public în multe țări, mai ales în nordul continentului, în România acest lucru s-a întâmplat foarte târziu - în comparație cu Polonia, de exemplu, în România nu există o dezbatere amplă despre apărarea țării, atât din punct de vedere militar, cât și mental, spunea istoricul Oliver Jens Schmitt, în iunie 2024, într-un dialog cu Spotmedia.ro, care analiza influența Rusiei asupra alegerilor din Austria.
"Niciun partid nu atacă AUR sau grupul doamnei Șoșoacă drept o amenințare la adresa securității naționale, iar politica de securitate nu joacă niciun rol în campania electorală din România. Putin exploatează lipsa de educație politică a cetățenilor și are un joc ușor în România, dar și în țări precum Austria. El cooperează cu politicieni care înclină spre Rusia din corupție, naivitate sau afinitate ideologică".
Cu alte cuvinte, cu banii și cu resursele interne ale democrațiilor vulnerabile. La București, așa cum au atras atenția experți de-a lungul timpului, Kremlinul a avut un vad fertil încă de la început, pentru că democrația postdecembristă e construită pe un sistem instituțional de protecție a privilegiilor și de prezervare a accesului discreționar la resurse, laolaltă cu un întreg aparat de minciuni și dezinformări sistemice care să oculteze vinovații din vechea Securitate și din vechea nomenclatură, trecuți cu bagaje în instituțiile noi.
Așa cum spune fostul procuror militar Cătălin Ranco Pițu, în podcastul Punctul pe știri (Rock Fm):
“Există în posturi foarte importante ale statului român, în continuare, oameni care sunt cu Moscova în suflet, să zic așa. (…) Și nu mă refer doar la urmași biologici, mă refer poate și la urmași biologici, dar și la urmași în sensul apartenenței la o structură filo-sovietică. Deci logica mă împinge spre concluzia că ei există și în prezent, nu în număr atât de mare precum în decembrie '89.
Și probabil că nici nu ne imaginăm pe unde ar fi ei, pentru că disimulează în mod cert foarte bine. De obicei, ei pozează în mari antisovietici, mari democrați, anticomuniști și sunt exact pe dos. Sunt lupul cu blană de oaie.
Eu sunt convins că toată tragedia din '89 își produce efectele și în zilele noastre. Pentru că atunci actul de naștere al noii Românii s-a clădit pe mult sânge nevinovat, pe trădare de țară, pe manipulare ordinară, pe minciună, pe realizare a unor interese josnice. Și toate acestea acționează, zic eu, în timp, chiar și până în zilele noastre, ca un blestem. Pentru că atunci au fost puși inclusiv germenii războiului român-român.
Pentru oricine analizează profund realitatea socială din România, este cât se poate de evident că românii sunt învrăjbiți între ei la modul cel mai profund cu putință și efectele sunt deosebit de nocive.
Iar germenii acestui război fratricid au fost sădiți în decembrie '89, prin divizarea extraordinară generată de noua putere care a împărțit România în două tabere, cei buni și cei răi și nu numai atât".
Ancheta nu a relevat deocamdată care au fost vulnerabilitățile instituționale, cine sunt responsabilii – intenționați, idioți utili sau doar mediocri – din aceste instituții care au permis imixtiunile externe și nici nu a desemnat o echipă de experți care să livreze un raport final și care să comunice, pe modelul unei comunicări de criză.
Nu au existat demisii, demiteri, ceea ce nu doar că alimentează paranoia postdecembristă, că o mână o spală pe alta și că mai-marii de la putere se protejează așa cum s-au protejat reciproc Iliescu, Securitatea și unii oficiali militari, dar adâncește principala vulnerabilitate pe care Moscova se pricepe de minune să o apese și alimenteze: discreditarea instituțiilor democratice.
Miza principală a Rusiei, discreditarea democrației de la București, compromiterea capacității României de a fi un membru puternic al NATO și de a reprezenta Uniunea Europeană a fost, din acest punct de vedere, atinsă.
Putin nu are nevoie de Călin Georgescu instalat la Cotroceni, chiar dacă acesta din urmă și acoliții lui nu ar refuza ajutorul, ci de crearea acestei percepții a unei debandade de impostură la București, un stat slab, corupt, cu personaje politice dubioase și incerte atât intelectual, cât și moral, în care NATO și UE nu pot avea încredere.
Veriga slabă demonstrată la București este o mare reușită pentru Vladimir Putin, mai ales că deja mediile occidentale încep să transmită că la București a fost nu atât mâna Moscovei – ceea ce nu neagă imixtiunile malefice ale Kremilului -, cât mâna unor personaje dubioase care, iată, pot controla securitatea națională.
- Strategiile politice ale partidelor de a se repoziționa și de a capitaliza criza profundă a statului, fără măsuri reparatorii. Din contră chiar, majoritatea actorilor partinici își calculează un câștig mai mare din prezervarea crizei de legitimitate decât din repararea acesteia.
Este motivul principal pentru care platformele de sorginte radicală sau extremistă și personajele grotești, de tipul Călin Georgescu, sunt în continuare alimentate, prin aceleași tehnici prin care fenomenele marginale ajută, de fapt, puterea, să dețină controlul (strategia Cenacul Flacăra).
PSD este satisfăcut că a devenit liderul curentului pro-european, iar PNL e redus la irelevanță, în pofida descălecării lui Ilie Bolojan.
- Societatea civilă este subiectul unei operațiuni masive de polarizare, vizibilă în media, cu radicalizările feroce ale postului de televiziune Realitatea TV, și în social media.
Perspectiva maniheistă este intenționat înscenată, prin date, imagini, grafice care arată cum o jumătate a societății ar diaboliza-o pe cealaltă.
Este o strategie extrem de eficientă și de periculoasă, care capătă și chipul unui așa-zis război cultural, între conservatorism și curentul “woke”. E de menționat aici cum Rusia a alimentat în Occident ambele curente radicale, în așa fel încât să creeze această punere în scenă a unui conflict identitar.
"Regimul lui Vladimir Putin colaborează în mod deschis și sub acoperire cu partidele de extremă dreapta din Europa de mulți ani. Acest lucru este, de asemenea, planificat la nivel central la Moscova și face parte dintr-o strategie cuprinzătoare de destabilizare a Europei.
Putin a fost extraordinar de abil în a alimenta războiul cultural, adică politica de gen, woke-ismul, pe care mulți oameni din Europa îl resping și pe care elitele verzi și de stânga-liberale l-au ridicat la rang de test decisiv pentru apartenența la Europa.
Drepturile minorităților sunt foarte importante pentru Europa, dar politicile de gen ale multor guverne de stânga i-au oferit, de asemenea, lui Putin muniție pentru propaganda sa, care prezintă Rusia ca pe un refugiu pentru familia creștină - ceea ce are prea puțin de-a face cu realitatea rusă", analiza Oliver Jens Schmitt, în același interviu citat.
Aceste trei elemente – ancheta de impostură, predilecția partidelor mainstream de a menține status quo-ul și criza de legitimitate și operațiunile de destabilizare a societății - evoluează separat, un lucru extrem de riscant pentru România, în termeni de violență socială, recuperare democratică și reformare reală a zonelor care ne pun în pericol, așa cum se întâmplă acum, și care țin de organizarea și evoluția serviciilor de informații și a personajelor care le populează subteran.
Mai mult, dacă Rusia menținuse încă provocările la un nivel coborât, acum acestea sunt fățișe și ne periclitează statutul în NATO, credibilitatea și capacitatea de a fi furnizori de securitate: a se vedea, de pildă, declarațiile lui Călin Georgescu privind baza militară Mihail Kogălniceanu, care nu mai pot face obiceiul niciunui dubiu că aveam de-a face cu un personaj care joacă jocul Rusiei.