Klaus Iohannis nu a pierdut miercuri vreo casa prin decizia ÎCCJ. Ceea ce s-a întâmplat este terminarea unei îndelungi tergiversări în procesul de valorificare de către stat a deciziilor prin care Klaus Iohannis pierduse două case din Sibiu pentru că achiziția se bazase pe acte false.
Fără a intra în detalii procedurale, statul nu a putut intra în posesia caselor deoarece o apropiată a cuplului prezidențial a intentat procese prin care încerca să dinamiteze cele două sentințe.
Ceea ce face decizia de miercuri a ÎCCJ este să ridice ultimul obstacol procedural din fața executării hotărârilor definitive. De acum, ANAF poate cere întabularea în proprietatea statului a celor două case și poate începe demersurile pentru recuperarea chiriei încasată pentru ele de familia Iohannis, aproximativ 300.000 de euro.
Dacă ceea ce s-a întâmplat la ÎCCJ are sau nu legătură cu finalul de mandat al lui Klaus Iohannis este într-adevăr o discuție. Putem considera că oricum tergiversarea a durat prea mult și nu mai putea să continue sau că pierderea puterii a făcut să se termine și tergiversarea.
Sigur că, venind imediat după episodul ratării legii pe persoană fizică pentru candidatura la Senat, aparența este că și decizia ÎCCJ este un simptom al prăbușirii și părăsirii la final de epocă.
Testele puterii
Dar adevăratul test al puterii rămase lui Klaus Iohannis este ceea ce se va întâmpla în continuare, mai precis dacă ANAF va trece la acțiuni serioase pentru întabularea caselor și pentru recuperarea chiriei încasată fără drept.
ANAF este o instituție a statului român condusă de un președinte cu rang de secretat de stat, deci numit politic, Nicoleta-Mioara Cîrciumaru. Decizia de numire a fost semnată în mai 2023 de premierul Nicolae Ciucă.
Dacă ANAF se va mișca foarte repede, va fi un semnal clar că, vorba unei prietene, dl Iohannis urmează să fie amendat și de Poliția Locală, cu alte cuvinte nu mai valorează nimic și a fost lăsat din brațe de toată lumea.
Sigur, nu ar trebui să fie așa. Ar trebui ca executarea unei hotărâri judecătorești să nu aibă nicio legătură cu funcția celui afectat de ea. Dar însăși tergiversarea vreme de 8 ani a deznodământului și felul în care dl Iohannis și-a impus fără excepție până acum interesul personal sugerează exact contrariul: dacă președintele ar mai avea puterea, nu ar fi obligat să dea înapoi nimic.
Să ne aducem aminte cum în aceeași odisee a caselor, în care a existat și un dosar penal, dna Iohannis a fost audiată în mare secret, noaptea, iar cel care a rezolvat problema a ajuns, cu sau fără legătură cu acest imens serviciu, mai întâi procuror general interimar, apoi judecător CCR.
Urmează alt test de putere vineri, când ar trebui să vină răspunsul BEC la solicitarea PNL de a clarifica dacă un independent poate candida pe lista unui partid politic.
BEC se poate deroba de un răspuns, pe motiv că nu e de competența sa să facă asemenea interpretări, poate închide subiectul candidaturii sau, după modelul Consiliului Legislativ, poate să dea undă verde candidaturii pe liste de partid pentru toți independenții, pe legea actuală.
În orice caz, decizia ÎCCJ de miercuri pune în altă lumină zbaterea lui Klaus Iohannis de a mai capătă o dregătorie.
În declarația de avere a dlui Iohannis apare pe lângă cele, încă, șase case, deși două sunt pierdute, un singur cont bancar de 190.000 de lei. Adică o mică parte din ceea ar trebui să dea statului. Ar fi așadar obligat să vândă două case. De altfel, președintele însuși recunoștea că trei din cele șase case ale familiei au fost cumpărate cu banii proveniți din chiria pe care acum trebuie să o restituie.
O altă variată ar fi o poprire de 1/3 pe veniturile viitoare ale sale și ale dnei Iohannis. Deci sărăcie lucie în raport cu standardul de viață cu care s-a obișnuit dl Iohannis.
Cel mai mare pericol pentru fiecare om, mai ales om politic, îl reprezintă propriile slăbiciuni. De la ele ajunge să i se tragă dezastrul.
Iar slăbiciunea cea mare a dlui Iohannis este dependența costisitoare de lux.