Singura șansă a PNL după revolta disperării

Singura șansă a PNL după revolta disperării
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Revolta din PNL nu ar trebui să fie o surpriză pentru nimeni. Așa cum nu ar trebui să surprindă pe nimeni că vocile cele mai dure sunt în principal din Ardeal și, mai ales, foști pedeliști, cu excepția lui Ilie Bolojan, care poate fi considerat însă o instituție de sine stătătoare în PNL, dincolo de taberele istorice.

La ședința liberalilor, Vasile Blaga, Ilie Bolojan, Raluca Turcan, Emil Boc, Rareș Bogdan nu au spus decât că împăratul e gol, ba pe alocuri îi și crapă pielea de pe el.

PNL nu crește, ci scade, în mare parte din țară este chiar sub AUR. Partidul nu are nume de anvergură în guvern, nu face politici liberale și este complet subordonat PSD.

ADVERTISING

Sunt lucruri evidente, pe care nicio propagandă și niciun mesaj de partid nu le pot ascunde. Iar revolta vine din disperare.

De ce s-a revoltat mai ales vechiul PDL? Pentru că ei provin din altă cultură de organizație, din multe puncte de vedere.

În primul rând, să ne aducem aminte că marile bătălii politice din România post ’89 s-au dat între ceea ce au fost cei doi mari mamuți: PDL și PSD, umăr la umăr, partide cu structuri puternice, cu organizare solidă, asemănătoare, aș zice.

Ura dintre ele e cumva în codul lor genetic deja, spre deosebire de vechiul PNL care a trăit foarte bine cu PSD în USL și care a fost întotdeauna, dincolo de brandul istoric, un partid superficial și boem.

Nu mă îndoiesc că pentru vechii pedeliști să joace cum cântă PSD este foarte greu de suportat, nu pe motiv de principii diferite, pe fond, spuneam, sunt foarte asemănătoare, ci din orgoliu.

Și ei știu că dacă acum, când teoretic cel puțin, dețin șefia Executivului, e așa, atunci când Marcel Ciolacu va ajunge premier, vor deveni chiar sclavi pe plantație.

Apoi, PDL a fost un partid care a știut să-și înfrunte liderul  atunci când i-a ajuns cuțitul la os. La fel ca PNL față de Klaus Iohannis, și PDL a fost submisiv față de Traian Băsescu și și-a bazat în mare măsură extensia și victoriile pe această legătură.

Diferențele sunt însă decisive. Traian Băsescu era el însuși un animal politic remarcabil, deci aveai cu cine să joci, iar PDL și-a păstrat mereu lideri de forță care aveau meciuri grele în picioare și au păstrat totuși o identitate a partidului.

Și, nu în ultimul rând, când Traian Băsescu a devenit o amenințare, PDL a avut forța să se rupă de el, chiar dacă asta a însemnat plecarea PMP, războiul cu președintele derapat și apoi refugierea sub sigla vechiului PNL.    

Ceea ce pedeliștii vechi știu este că degeaba se ceartă cu Nicolae Ciucă, pentru că nu el este problema, nu contează. Ei știu că partidul este condus discreționar și în interes propriu de la Cotroceni.

De acolo le sunt puși președinții, premierii, miniștrii cei mai importanți. De acolo nu doar că le-a fost vârât pe gât PSD, dar vine și ordinul subordonării totale, de acolo le-au fost impuse toate cedările.

Da, formal conducerea liberală este dominată de fostul PDL. De facto, partidul este legat fedeleș și la discreția unui singur om. Și multe din mesajele strigate în furtunoasa ședință liberală către Klaus Iohannis au și fost strigate.

Temerea PNL este că la rotativă, în numele stabilității, adică al confortului prezidențial pe finalul de mandat, le vor fi impuse din noi cedări de ministere și funcții, le vor fi vărați pe gât miniștri.

S-a discutat intens despre Transporturi, pe care liberalii se tem că le va fi impus să le abandoneze. S-a discutat despre Finanțe, unde se tem că va fi plantat un trimis de la Cotroceni.

În guvern ar trebui să intre grei, spune Vasile Blaga, pentru a ține piept PSD, mai ales dacă în capul mesei va sta Marcel Ciolacu, și pentru a recâștiga ceva din identitatea partidului

Una peste alta, mai ales pedeliștii știu că intră în anul electoral cu partidul praf, fără organizare, fără lider autentic, subordonați PSD, cu imaginea țăndări și fără niciun argument de a mobiliza oștile în campanie. Vor comasarea alegerilor pentru a concentra acest efort.

Cu cât se vor apropia alegerile locale, e posibil să înceapă probabil și hemoragia de primari către PSD, dacă nu și către  AUR.

Singura șansă a PNL este radicalizarea în fața PSD și replierea spre liberalism, cu riscul ruperii coaliției. Și desprinderea de Klaus Iohannis, care a devenit o piatră de moară pentru partid. Altfel, vor fi chiar la mila PSD în 2024.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇