Ceea ce se întâmplă în Franța nu este doar un eșec al macronismului din motive care țin exclusiv de erorile politice ale președintelui de-abia reales, dar rămas fără majoritate parlamentară. Este mai mult decât un risc care ne amenință și pe noi. Este o realitate pe care deja începem să o trăim.
Francezii au absentat masiv de la vot, mai puțin de jumătate și-au exprimat opțiunea. Acesta este în general efectul pierderii masive a încrederii cetățenilor în chiar sistemul politic. Este un prim semnal de alarmă pentru democrație, pe care noi îl experimentăm de ceva vreme.
Pe acest fond, important nu este atât eșecul lui Macron de a mai controla majoritatea absolută, cât ascensiuna fantastică a populismului de stânga și de dreapta.
Dacă pe stânga avem o alianță care în Parlament va acționa prin grupuri parlamentare separate ale partidelor componente, este de remarcat că al doilea grup parlamentar francez va fi formațiunea de dreapta populistă a lui Le Pen, Reunirea Națională, care face un salt fabulos, față de parlamentul anterior, de la 8 la 89 de mandate.
Dincolo de chestiunile specifice Franței, acest rezultat al votului arată efectele cumulate ale celor două crize care au măturat Europa și, cel puțin cea de-a doua pare departe de a-și fi epuizat potențialul.
Pandemia a pus major la încercare adaptarea la un mod de viață total impropriu unei democrații și a obligat la infuzii de bani care au pregătit terenul pentru cea de-a doua, economică, declanșată odată cu războiul energiei și apoi cel din Ucraina.
După panică, restrângerile de mișcare, nesiguranță și nevroza alienării din pandemie, am aterizat direct în panica, nesiguranța și nevroza prețurilor, în restrângerile dictate de lipsurile enegetice.
Popoarele obișnuite cu lipsuri, cu democrația mimată, cu suferința, așa cum sunt rușii, rezistă mai bine. Europenii obișnuiți cu mult confort, multă libertate, bunăstare sunt loviți în plin, derutați și furioși cu atât mai mult cu cât și emoția negativă intensă din primele zile de război s-a dus.
Toată campania prezidențială și apoi cea parlamentară, Macron a încercat să joace pe limită, să se poziționeze ca lider care caută pacea, deci revenirea rapidă la viața anterioară, ceea ce știa că e o miză esențială în alegeri. A eșuat și aș spune că mai degrabă a sporit confuzia printr-un soi de inconsecvență și inconsistență.
Franța este o democrație veche în care fenomenul Le Pen nu e nou. Francezii însă l-au ținut mereu sub control, la cote foarte mici, ca pată de culoare, dacă vreți.
Dacă Franța trăiește un asemenea derapaj, ce ne-ar putea face să credem că noi, românii, oricum mai înclinați spre populism, cu mult mai puțin experimentați și educați politic, nu vom cădea în aceeași capcană?
Nimic, ba aș zice că din punct de vedere economic, deja suntem în ea pentru că la noi nici măcar nu există rezistență în fața populismului.
La noi chiar partidele mainstream devin din ce în ce mai populiste. Din punct de vedere economic, discursul multor lideri politici români nu e cu nimic mai consistent decât al dnei Le Pen: să dăm poporului (100-200 de euro/persoană, TVA 0 pentru 100 de produse, scutire de taxe pentru cei sub 30 de ani etc).
Abordarea chestiunii fiscalității este un exercițiu de populisme în care niciunul dintre partide nu are curajul să spună adevărul despre criză, despre regulile pieței libere, despre limitele sanitare ale acțiunii statului, despre inflația generată și alimentată de populisme.
Apar acte nomative profund populiste, neconstituționale și inaplicabile, precum ordonanța speculei, pentru a masca lipsa de acțiuni serioase.
Dar când ești la putere, politica populistă te izbește la un moment dat cu capul de tavan, pentru că trebuie să și aplici ce vânturi.
Și acela ar putea să fie momentul unei ridicări de nivel. Fie prin apariția unui nou partid populist naționalist care să aducă și antieuropenismul dreptei populiste, fie prin revigorarea AUR prin cooptarea unor figuri cu mare tracțiune publică. Se discuta într-o vreme de asocierea cu vectori de imagine precum Mircea Diaconu și Dan Puric.
Furtuna economică aduce o furtună politică, iar România nu e pregătită pentru niciuna dintre ele.