Majoritatea românilor ar vota un partid naționalist, cei mai mulți dintre români cred că pandemia a fost creată de o elită economică mondială și ministrul Educației admite plagiatul, de vreme ce nu vede o definiție juridică a acestuia.
Aceste lucruri nu sunt independente unul de celălalt, dar, departe de a arăta un curent social autentic care să ridice o platformă politică naționalistă, tabloul general indică o dezorientare profundă și o societate anxioasă, care tinde să se protejeze cu puținele pârghii pe care crede că le are.
Atunci când oamenii se simt amenințați și irelevanți politic, adoptarea teoriilor conspiraționiste, pe o parte, și întoarcerea la valorile așa-numite tradiționaliste, puse alături de cele religioase, sunt mecanisme de auto-apărare și conservare.
Să le luăm pe rând.
- Aproape două treimi dintre români, așadar, consideră că pandemia de Covid -19 a fost provocată de elitele globale pentru a impune controlul asupra populației lumii, arată un sondaj recent realizat de INSCOP.
Reacțiile sunt, cele mai multe, din registrul ironic. Ar fi vorba despre lipsa educației și a logicii elementare. Firește că educația e implicată aici, dar nu e vorba despre numărul anilor de școală, așadar despre cantitate, ci despre ce loc ocupă educația în economia statului.
Or, într-o țară în care prim-ministrul nu renunță la un titlu de doctor obținut prin furt intelectual, educația este percepută drept un titlu care te ajută să accezi social și economic.
Formarea intelectuală, dezvoltarea cognitivă permanentă, rolul cunoașterii în alegerile politice, toate acestea dispar. Școala îți dă o diplomă. Ce faci apoi cu diploma ține de pârghiile pe care le ai în sistem, de clan și poate de noroc.
Această paradigmă a educației este motivul pentru care în România transferurile sociale sunt aproape imposibile: dacă te naști într-o comunitate vulnerabilă, șansa de a rupe cercul vicios și de a schimba statutul social sunt infime. Dacă politicile publice ar fi integrate, dacă accesul la educație nu ar privi doar diploma, ci capitalul de cunoaștere cu care ieși din școală, lucrurile ar sta diferit.
Altminteri, pixelii tradiționali ai României se cronicizează.
- Ministrul Educației cere o definiție juridică a plagiatului, pentru ca un furt intelectual să fie constatat. Definiția juridică există, dar în afirmația ministrului sunt lucruri mai grave decât necunoașterea legislației.
Pe de o parte, numai un regim totalitar ar pretinde să redefinească juridic faptele. Adică să refacă realitatea, pentru a se potrivi unor concepte dispuse de stat - nou-vorbelor.
Pe de altă parte, a cere instanțe de judecată în locul evaluării academice înseamnă a sabota chiar educația. Nu contează, spune ministrul, ce cred specialiștii din educație despre o lucrare care are fragmente generoase copiate din alte lucrări.
Calitatea educației, așadar, nu e o responsabilitate a școlii. Puterea o are cel care deține și diploma, și pârghiile care îl ridică în sistem.
Problema plagiatelor este deja una dintre etichetele negativele ale României și nu pentru că se fură pe rupte în lucrările academice, ci pentru această relație directă între diplomă și un loc în sistemul de putere.
- Peste 65% dintre români ar vota un partid naționalist, care promovează valorile religioase și susține familia tradițională, potrivit sondajului de opinie „Neîncrederea publică: Vest vs. Est, ascensiunea curentului naţionalist în era dezinformării şi fenomenului ştirilor false”, al INSCOP.
Din punct de vedere sociologic, întrebarea însăși este ambiguă, pentru că suprapune o agendă naționalistă peste un electorat care are valori religioase și tradiționaliste.
În opinia mea, cele două nu sunt identice: electoratul de tip conservator nu este în mod necesar reprezentat politc de o platformă naționalistă. Iar asta se vede din același sondaj, care spune că instituțiile europene, NATO și lideri politici vestici sunt investiți cu încredere de români.
Mai mult, această teză a naționalismului este constant alimentată eronat, deși operează cu două definiții diferite ale conceptului: una politică, unde naționalismul este fanatism, etnicism și închidere, și una larg culturală, în care naționalismul înseamnă identitate culturală comună, integrând aici și religia.
Iată: în ceea ce privește intenția de vot ipotetic pentru un partid naționalist care ar propune ieșirea României din UE, dintre cei 65,7% care declară că ar vota un partid naționalist, doar 39,7% și-ar menține opțiunea, dacă un astfel de partid ar propune măsuri și politici care ar putea determina ieșirea României din Uniunea Europeană.
Aceste aparente paradoxuri arată o stare generală de dezorientare a societății și o nereprezentare politică.
Oamenii tind fie să recurgă la comunitatea restrânsă, unde simt protecție, fie la instanțe externe, de tipul NATO, UE și lideri politici în care au încredere.
Pericolul este cel al profitorilor, adică al celor care au de câștigat din specularea fricilor, din adeziunea unei societăți la teorii ale conspirației care le propun o salvare, acolo unde autoritatea statului este delegitimată, iar PR-ul diplomatic, de tipul președintele Iohannis e favorit pentru șefia NATO, asta însemnând demisia din funcție, nu face decât să confirme decuplarea autorității politice de societate.