Am constatat cu sinceră uimire câtă emoție, cu tușe isterice chiar, a stârnit anunțul că, dacă nimic nu se va schimba în prestația candidaților la prezidențiale, intenția mea este aceeași cu a lui Cristian Tudor Popescu – să-l votez pe Kelemen Hunor în turul întâi al alegerilor prezidențiale. Pe scurt, suntem putiniști, trădători de neam, se-nțelege, de-a dreptul idioți utili ai Moscovei.
Din start, sunt deja un pic cam obosită de aroganța deontologică a unor jurnaliști care au dat atât de des cu bâta în baltă, încât balta mai că a secat și din bâtă au rămas doar așchii.
După ce l-ai susținut din toată inima pe Daniel Morar în demersul diabolic de distrugere a Justiției și în ura împotriva Codruței Kovesi, trimițându-i explicit la psihiatru pe cei care vesteau dezastrul, când ai calomniat-o mizer pe una dintre cele mai valoroase judecătoare din România doar ca să-ți susții teoriile, dar l-ai validat pe noul șef DNA știind ce rol a jucat în dosarul de plagiat al lui Nicolae Ciucă, e bine să fii mai atent cu lungul propriului nas decât cu lecțiile pentru alții.
Dreptul la opinie e liber, polemica este esențială în democrație, dar cu decență și respect. Insulta pentru un punct de vedere diferit sau pe care nu-l înțelegi e doar golănie arogantă.
Pe fond, nu intenționam nicio discuție despre Kelemen Hunor, votul meu fiind explicat ca unul de protest, dar dacă am ajuns la putinism, îl voi detalia, cel puțin pentru a arăta că nu există doar idioți utili ai Rusiei, ci și idioți utili ai naționalismului profitabil electoral.
Profilul lui Kelemen Hunor
Prima premisă - Kelemen Hunor are șanse minime, absolut teoretice, să ajungă în finală și nici măcar teoretice să devină președinte al României.
A doua premisă - la prezidențiale ar trebui să votăm în primul rând persoana, cu datele ei concrete.
Kelemen Hunor proiectează un profil total diferit de ceea ce vedem în această campanie derapată dezolant în cruci, icoane, covrigi, apă răcoroasă, furnici, prune dulci și alte asemenea irelevanțe pentru alegerea ce trebuie făcută. E ca și cum cineva chiar vrea să ne tâmpească pentru a vota în consecință.
Kelemen Hunor este singurul care pune în discuție teme concrete relevante pentru țară. Că sunt corect formulate, că identifică sau nu soluții corecte, e de discutat și personal am avut și am numeroase puncte în dezacord cu domnia sa. Dar avem ce discuta, avem cu ce să fim sau nu de acord pe fond, nu doar motive de înjurătură sau bășcălie.
Într-o combinație dominată de impostori, cu suspiciuni penale pe alocuri, Kelemen Hunor nu are nicio contestare în privința integrității academice sau penale. Și-a făcut la timp școlile, două facultăți serioase, și cel mai important e că asta se vede în în toată prestația domniei sale chiar fără să îi cercetezi CV-ul.
Partidul său este contestabil? Desigur! UDMR este plin de baroni și are corupții săi. Dar aș dori să îmi fie indicat candidatul care nu are așa ceva în spatele său. Am fost pe poziții ireconciliabil diametrale cu UDMR pe chestiuni de justiție, dar măcar erau opoziții certe și asumate. Acum partidul cel mai pro justiție are penali, în accepțiunea de atunci, pe listele electorale.
Nu l-am auzit pe Kelemen Hunor să vorbească gura fără el, nu l-am auzit rostind voios prostii și nici populisme ieftine. Nu știu, Slavă Domnului!, cum îi arată casa și curtea, dacă îi plac sau nu covrigii și dacă hrănește sau nu furnici.
Știu că este căsătorit și are copii, dar nu i-am văzut familia afișată electoral, mă bucur că nu știu dacă este credincios sau nu, e o chestiune absolut privată, mă bucur că nu știu care îi sunt pasiunile extra-politică, cu excepția faptului că a scris cărți de poezie și un roman.
Dar știu care îi este ideologia, știu exact cum se poziționează în raport cu temele esențiale pentru că sunt întotdeauna poziționări predictibile.
Cred că între progresiști conservatori și social democrați conservatori, Kelemen Hunor este unul dintre puținii politicieni cu o clară consecvență ideologică.
Și ceea ce recunosc inclusiv adversarii săi: este extrem de serios în orice tip de relație, fie că este în politică sau cu presa.
Umbra lui Kelemen Hunor
Da, umbra lui Kelemen Hunor este apropierea de Viktor Orban. Însă ea trebuie atent analizată, dacă vrem să trecem de lozinci și istericale.
1.Nu am auzit la Kelemen Hunor vreodată vreo declarație iliberală. Nu am găsit declarații antieuropene, dimpotrivă. Iată ce declara la Congresul PPE de la Bucureșți: „dinspre Est nu a venit niciodată prosperitate. Dinspre Est nu a venit niciodată libertate şi nu a venit nici securitate. (..) Vă rog să nu ne priviţi doar ca pe o piaţă în creştere, ca pe o regiune problematică şi tulbure, ci ca pe un scut care protejează Europa.
Îmi doresc că pe 9 iunie nu doar să consolidăm ceea ce avem acum, şi să fim mulţumiţi că am câştigat cele mai multe mandate în PE, dar să avem, împreună, puterea de a face corecţiile necesare. Să avem puterea de a reda cetăţenilor speranţa şi credinţa că Europa este cel mai bun loc de pe pământ.”
Sau: "De foarte multe ori spunem că suntem nemulţumiţi de ceea ce ne înconjoară, suntem de foarte multe ori nemulţumiţi cu Uniunea Europeană, dar trebuie să spunem foarte clar şi foarte sincer că anumite investiții fără fonduri europene nu am fi făcut, nu ar fi fost posibile.”
2.Nu am auzit nicio declarație de susținere a lui Vladimir Putin. Dimpotrivă, a avut o poziție fără niciun echivoc, în dezacord cu Viktor Orban.
„Din punctul meu de vedere, Rusia ar trebui să se întoarcă după graniţele anterioare. Asta înseamnă că Ucraina trebuie să câştige războiul şi trebuie să împingă Rusia în spatele graniţelor şi să restabilească integritatea teritorială a Ucrainei. (…)
Ucrainienii trebuie susţinuţi în acest război, cât poate susţine Uniunea, cât poate susţine Statele Unite, da, bineînţeles, şi trebuie încercat cu toate forţele să împingi Rusia înapoi. Dinspre Rusia, cel puțin de după Ivan cel Groaznic, niciodată n-a venit spre vest nici securitate, nici libertate, nici prosperitate. Nici acum nu vine nici libertate, nici prosperitate, dinspre Rusia. De aceea această agresiune trebuie oprită, trebuie respinsă”
3.Nu am auzit de la Kelemen Hunor nicio declarație revizionistă. În general, având în vedere că pe față nu mai am coșuri, ci riduri, am înțeles că toate șarjele naționaliste sunt pentru uz electoral, că în UE și NATO, în mod serios nu se pune problema revizionismului și declarațiile pe această tema nu sunt decât baloane de săpun pentru captarea atenției.
Vigilenți nevoie mare cu revizionismul maghiar nu realizăm cât de bine poate fi exploatat ca revizionism, de către Moscova, elanul periodic unionist cu R.Moldova.
Adevărata umbră a lui Kelemen Hunor este nedelimitarea de excesele lui Viktor Orban.
Dacă faci analiză politică, nu chiar de ieri, măcar de alaltăieri, știi foarte bine că un partid mic, mai ales un partid etnic, este obligat la pragmatism sau dispare idealist. Dacă o formațiune politică etnică trebuie să existe sau nu pe scena românească discutăm de decenii. Fapt este că există legal. Apropierea de Budapesta este o decizie pragmatică cu costul ei.
Și, tot pragmatic vorbind, faptul că în vremuri complicate, în relația dintre București și Budapesta, cu interese nu întotdeauna convergente, există o linie de comunicare foarte abilă și dispusă să meargă pe sârmă, precum cea reprezentată de Kelemen Hunor, nu e deloc un lucru rău, dimpotrivă.
Problemele majore ale României nu țin de Viktor Orban și declarațiile lui, țin de politicienii români impostori și incompetenți. Așa cum problemele UE nu sunt provocate de Viktor Orban, el doar exploatează cinic cât de bine poate în folos propriu vulnerabilități create de alți politicieni slabi.
Este și UDMR vinovat pentru problemele majore ale României? Ca orice partid care a fost la guvernare, da. Dar primul pas în a găsi o soluție este identificarea problemei și discutarea ei, iar Kelemen Hunor este singurul care face asta în această campanie.
Așadar repet, dacă niciunul dintre candidații cu șanse reale nu va veni până la alegeri cu conținut serios, intenția de vot se va materializa. Iar în turul al doilea voi proceda ca în 2019, adică îmi voi anula votul. Când nu am din ce alege, nu aleg.
Nu îndemn pe nimeni să procedeze la fel, cine vrea poate să rămână cu marote, lozinci și văicăreli de care eu sunt însă sătulă până peste cap.