Decizia CCR referitoare la pensiile magistraților nu e deloc surprinzătoare, era de anticipat, cel puțin din momentul în care CCR a admis obiecția ICCJ privind recalcularea pensiilor în plată ale magistraților, pe motiv că trebuie conservat dreptul dobândit prin emiterea deciziei de pensionare. Adică teoria dreptului câștigat.
În cazul parlamentarilor, “Curtea a reținut că principiul securității juridice protejează dreptul legal al deputaților și senatorilor care au exercitat cel puțin un mandat parlamentar complet până la intrarea în vigoare a Legii nr.192/2023 la indemnizația pentru limită de vârstă, indiferent dacă a fost sau nu pusă în plată.
Evenimente viitoare şi incerte – de natură normativă – nu pot afecta nici dreptul care a fost dobândit şi care a intrat în sfera patrimonială a persoanei și nici efectele deja epuizate ale unui act – exercitarea cel puțin a unui mandat reprezentativ”.
Luată în unanimitate, decizia este profund impopulară din mai multe motive corecte.
Orice pensie specială plătită unor categorii distincte, deci speciale, transformă implicit restul oamenilor în ordinari, plebe. Scindează societatea între cei care trăiesc după norma generală și cei cărora le e dedicată norma specială.
Apoi, dacă în cazul magistraților și al militarilor, putem discuta despre existența unor motive pentru un regim distinct, motivat de riscuri, de restricții etc, în cazul parlamentarilor așa ceva nu există.
Incompatibilitățile lor sunt minime, privilegiile lor încă din activitate sunt maxime, indemnizațiile consistente, riscurile și răspunderea sunt egale cu zero, iar calitatea muncii foarte proastă.
Cei mai mulți dintre ei nu au emis în timpul mandatului nicio propunere, nici măcar o declarație notabilă și sunt simple mașini de vot pentru reglementări mai mereu șchioape, după ce au fost puși pe liste pe criterii de obediență, nepotism sau clientelism. O mare parte nu au performat în profesiile lor, dacă au avut așa ceva și și-au convertit mediocritatea în politică.
Sigur că pentru omul care muncește din greu ca să-și plătească dările, tot mai împovărătoare, sigur că pentru pensionarul, care a muncit o viață întreagă și acum primește o pensie de mizerie, existența unor astfel de pensii este sfidătoare și foarte greu de acceptat.
Deci revolta societății este de înțeles. Dar CCR nu asta judecă.
Corecte sau nu, morale sau nu, pensiile parlamentarilor au fost cuprinse într-o lege votată de Parlament și promulgată de președinte. Deci pensiile au fost legal acordate și au intrat sub acoperirea dreptului câștigat.
“Pensia specială, de serviciu, nu se poate abroga, elimina, pentru cei care sunt în plată. Dreptul la pensie s-a născut în momentul în care ai ieșit la pensie, ai primit decizia de pensionare și s-a stabilit că primești o anumită sumă. Dacă scazi pensia de la, să zicem, 8 mii de lei la 4 mii de lei înseamnă să modifici decizia de pensionare. Aici nu se poate interveni”, explica în 2020 conferențiarul Claudiu Dinu.
Ceea ce este profund discutabil în decizia CCR este ceea ce excede deciziei de pensionare, deci dreptului de proprietate care s-a născut în patrimoniul persoanei atunci când a terminat activitatea.
Este discutabil faptul că CCR extinde dreptul câștigat și în privința parlamentarilor încă nepensionari, dar care au deja un mandat complet. Pentru că în cazul lor dreptul nu a intrat încă în sfera patrimonială.
Asta face ca, de fapt, pensiile parlamentarilor să nu se limiteze la cele în plată, ci să mai apară noi astfel de pensionari, toți actualii parlamentari.
În aceste condiții, pare evident că tăierea pensiilor parlamentarilor a fost și ea un praf în ochii electoratului, cu certitudinea rezultatului de la CCR.
Strict în ceea ce privește pensiile deja în plată, însă, o soluție contrară a CCR ar fi fost un precedent periculos pentru orice drept câștigat, în funcție de interesele de moment ale unei puteri politice. Și vedem din permanenta amușinare în jurul pilonului II de pensii că imaginația politicului e fără limite.
Legile produc efecte juridice pe care nu le poți șterge pocnind din degete. Nu corectezi o greșeală încălcând un principiu de drept. Pentru că vei genera alte efecte juridice pe care apoi va trebui să le corectezi și tot așa.
În plus, până să devină subiect de maximă enervare, destul de recent de altfel, pensiile speciale nu au interesat cine știe ce pe nimeni. Toate cele în plată, inclusiv ale parlamentarilor, au fost introduse prin legi și nu am văzut pe nimeni în stradă să protesteze față de proiecte, față de adoptare.
Nu am văzut ca ele să fie teme de campanie și să ducă la sancționarea politică a celor care le-au votat. Nici față de recenta adoptare a legii pensiilor speciale, care nu elimină mai nimic, ci doar coafează, nu am văzut mai mult decât niște smetii pe Facebook.
La orizont mai e cel puțin o lege care se va duce spre o neconstituționalitate impopulară, dar corectă. Legea privind incriminarea sustragerii de la executarea pedepsei cu închisoarea aplicată prin hotărâre definitivă.
Dacă pentru viitor, ea este o soluție corectă juridic, încercarea de a o aplica și celor care s-au sustras până acum, printr-o repunere în termenul de predare, este foarte riscantă din punct de vedere constituțional, pentru că reprezintă o retroactivitate a legii deloc mai favorabilă.
Pentru viitor, societatea ar trebui să învețe să fie atentă, exigentă, reactivă și să apere valorile în care crede. Când este așa, politicul dă înapoi. Ca dovada, deși mereu sub asediu, pilonul II de pensii e încă în picioare și va rămâne în picioare cât timp va fi apărat.