Propoziția din titlu este parte dintr-un editorial apărut în publicația bulgara Sega, semnat de jurnalistul Svetoslav Terziev, sub titlul „Nu are rost ca Bulgaria să ia cu asalt Viena. Abordarea dură a României jignite ne poate face rău și nouă”. Un articol care arată că la Sofia lucrurile sunt înțelese mai bine decât în isteria naționalistă și păguboasă de la București.
Ceea ce pare să fi înțeles presa bulgară, cel puțin, este că burzuluielile și amenințările premierului Ciolacu la adresa Austriei nu numai că nu au șanse să schimbe poziția Vienei, dar există riscul să o înverșuneze.
„Eu cer ca Consiliul European, Comisia Europeană şi Parlamentul European să fie parte în atacul României la CJUE. Toate aceste instituţii europene au susţinut şi şi-au dat acordul că România să adere la spaţiul Schengen. Să te văd atunci pe tine, domnul cancelar – am înţeles că-i place boxul – să te văd atunci cum reacţionezi, când toate instituţiile europene vin parte cu România în acest atac la CJUE”, a afirmat inflamat Marcel Ciolacu. Un cap în gură după bloc lipsește.
Oare care își imaginează dl Ciolacu că ar putea fi reacția cancelarului Nehammer, mai ales în condiții electorale? Să se înmoaie brusc, arătându-se înfricoșat și să schimbe, cu genunchii tremurând, votul Austriei?
Evident că o asemenea provocare stupidă nu are decât vocația, identificată perfect de editorialul din Sega, să ferece și mai abitir porțile Vienei. Nehammer, cu extrema dreaptă suflându-i în ceafă, nu își permite să arate slăbiciune, mai ales pe o temă electorală forte în Austria.
Și să fi intenționat cumva, extrem de improbabil, să înceapă vreun viraj, după amenințarea lui Marcel Ciolacu nu o mai poate face.
Dar efectele ar putea fi chiar mai ample.
Dl Ciolacu își umflă mușchii și anunță că va chema alături de România instituțiile europene în procesul de la CJUE contra Austriei.
Întâi că, după cum am mai arătat, procesul împotriva Austriei e imposibil pentru că decizia formală a admiterii sau nu a României și Bulgariei în Schengen nu e la Viena. Este la Consiliu. Deci dacă România vrea să se îndrepte împotriva cuiva pentru refuz, împotriva Consiliului trebuie să se îndrepte.
O acțiune împotriva Austriei pentru nimic altceva decât un vot la care este îndreptățită prin Tratat este sortită eșecului din start. Votul nu poate fi imperativ, este un exercițiu al suveranității și nu este condiționat în niciun fel de vreo motivare.
Iar țările Schengen nu au nevoie de tămbălău în an electoral și în condițiile în care sunt și alte probleme acolo. Germania a anunțat că va relua controlul la granița cu Polonia din cauza corupției care, după cum notează și Sega, este suspiciunea care planează și asupra României și Bulgariei:
“Comisia Europeană poate repeta la nesfârșit că Bulgaria și România au îndeplinit criteriile tehnice pentru Schengen deja în 2011, dar ultimul cuvânt nu va fi al ei. Viena trebuie să creadă că controlul nostru la frontieră este eficient și nu este plin de corupție, așa cum este rețeaua de frontieră plină de găuri.
Cât de puternică e neîncrederea generată de corupție se vede din scandalul cu consulatele poloneze (...). Toată Europa se poate întreba cât de mult au evoluat cele două candidate la Schengen, cât timp o țară dincolo de suspiciune nu mai merită încrederea Schengen”.
Și cel mai simplu de evitat tămbălăul pe care îl anunță Marcel Ciolacu este prin a nu pune pe agenda JAI chestiunea extinderii. Dacă Bucureștiul va continua să zgâlțâie barca cu risc să fie udați cu toții, e posibil ca promisiunea președinției spaniole pentru Consiliul JAI din decembrie să dispară.
Și dacă extinderea nu e pe agendă, Austria nu votează și Marcel Ciolacu rămâne cu amenințarea. La fel și noi.
Sigur că încordarea asta de mușchi este pentru audiența internă care vrea lideri cocoși și care trebuie convinsă că, sub nicio formă, corupția din țară nu este un motiv de neîncredere a țărilor Schengen.
Dar ea nu poate decât înverșuna Austria, care mai și știe că la CJUE nu are ce să se întâmple, și spori prudența restului Consiliului care să prefere evitarea scandalului.
Bulgarii, de care suntem legați pachet prin același tratat, au toate motivele să se teamă, și rămâne extrem de greu de înțeles de ce, în aceste condiții, siamezele București și Sofia nu încearcă să se coordoneze într-o politică inteligentă și abilă de care bulgarii ar putea fi ceva mai aproape decât urletele războinice de la București.