Impulsul a fost ca acest text să fie numit “Un PIB trist și “cu mască””. A fost ales, totuși, un titlu mai sobru, deşi mai puțin expresiv.
PIB-ul este indicatorul cel mai cuprinzător de descriere a activității economice. Lui Simon Kuznets, laureat al Premiului Nobel pentru economie (1971), îi datorăm cel mai mult această inovație conceptuală și de măsurare. PIB a devenit în timp reper principal de comparație între economii naționale.
În raport cu acest indicator se fac analize macro și micro, de adâncime, în structură. La PIB se raportează mărimi ca deficit buget, deficit extern (comercial, cont curent), datorie publică, ce pot arăta dezechilibre macroeconomice și probleme de sustenabilitate financiară.
PIB-ul este un indicator foarte util, dar nu impecabil; o obiecție importantă este că nu surprinde externalități, care îi pot afecta relevanţa. De pildă, efecte negative asupra mediului înconjurător, asupra sănătății oamenilor etc; sau că nu surprinde aspecte distribuționale (de venituri).
Rândurile de faţă nu își propun să judece PIB. Rostul acestui text este de a prezenta gânduri privind pandemia și relevanţa PIB ca agregat statistic. În esență, este teza că revenirea PIB-ului la nivel pre-pandemie, ce ar fi avut loc în 2021 pentru tari europene (cu diferențe însă între ele), nu reflectă realitatea.
În fapt, s-a produs o deteriorare a vieții, în contextul unei catastrofe umanitare, ce nu este surprinsă adecvat de date ce privesc PIB. De exemplu:
- Activități ce au încercat să repare, să suplinească, ceea ce nu mai funcționa/funcționează normal; se poate vorbi aici despre o creștere (și statistică) în anumite domenii, care nu are însă relevanţă pentru “mulțumire” (calitatea vieții) reper fiind traiul înainte de pandemie. Excepție fac cei care au câstigat în timpul pandemiei, oricât sună de cinic această constatare – vezi producția de măști de protecție, care este capturată de statistică și drept contribuție la formarea PIB, sau situația unor companii precum BioNTech, Astra-Zeneca etc., care au dezvoltat vaccinuri contra Covid-19. Viața s-a deteriorat în pandemie, iar victimele omenești înseamnă suferințe pentru familii, pierderi pentru avuția umană; aceste pierderi, alături de evoluții notate mai jos, au impact de durată asupra PIB-ului potențial.
- În gama activităților de reparare intră și cele care încearcă să amortizeze șocuri/distrugeri provocate de alte evenimente extreme (incendii teribile, secetă mare în alternantă cu inundații etc); acestea, ca și pandemia, exprimă o relație între om și habitat puternic deteriorată. Acțiunea umană de limitare a pierderilor are o logică comună privind interpretarea PIB.
- Dereglările în lanțurile de aprovizionare/producție au condus la costuri de tranzacție mai mari, coabitare de penurie și surplusuri pe piețe.
- Deteriorarea procesului de învățământ, care afectează economia/societatea atât că flux de creare de capital uman și ca stoc de capital uman. Chiar daca apelul la noi aplicații (tele-educația) poate fi văzut ca un progres, învățământul a fost puternic lovit de pandemie. Pandemia lasă urme greu de surmontat. Repararea cere revenirea la învățământ normal ca mod de desfășurare (ceea ce nu înseamnă să se renunțe la interacțiunea și online), dincolo de calitatea programelor educaționale și relația intre elevi și profesori.
- Impactul negativ asupra sănătății publice, cu efecte pe termen lung; să ne gândim de exemplu la long Covid (sechele pe termen lung), care afectează mai ales persoanele nevaccinate.
- Telemunca a evidențiat redundanţe pe piața muncii, în activitatea organizațiilor private și în sectorul public - fiindcă același rezultat economic se poate obține nu arareori cu resurse mai puține. Această observație poate duce la restructurări multiple.
- Stresul și costuri psihice/emoționale, care nu se vor estompa/înlătură ușor. Aceste costuri pentru unii, venituri pentru alții, pot fi incluse în statistică (în PIB), de pilda, prin activitate de consiliere psihoterapeutica, ca profesie – demers ce face parte din efortul de a atenua impactul pandemiei, dar care nu aduce mulțumire în plus la nivel agregat (reper fiind situația ante-pandemie).
- Reorientarea preocupărilor multor persoane către utilizarea Internetului fie pentru a uita de pandemie, fie pentru a pratica jocuri de noroc sau efectuarea de operațiuni bursiere. Izolarea la domiciliu a favorizat utilizarea online-ului pentru scopuri în afara activității profesionale. Dacă această reorientare a atenției este judecată ca mecanism de amortizare psihologică a șocului pandemic este în ordine. Dar reorientarea poate accentua obișnuințe și înclinații mai puţin bune.
Textul integral scris de Daniel Dăianu, președintele Consiliului Fiscal, îl puteți citi AICI